Dupa o saptamana extrem de aglomerata la servici ziua de duminica a venit ca o binecuvantare, o zi ce se anunta cu vreme superba si ca una din ultimele zile in care coloritul toamnei avea sa fie la intensitate maxima.
Am strans din nou lumea de la mine de la servici, de data aceasta in formatie extinsa (s-au strans pana la urma 17 oameni fata de 12 cati au fost in urma cu doua saptamani in Ciucas). In rest aceasi adunatura colorata si neuniforma, asa cum ii cade bine unui grup voios ce merge la munte…
Traseul propus consta in urcatul la Cabana Piatra mare pe la 7 scari, dupa care continuare pana pe varf si coborarea pe la Tamina, o tura mai lunga si mai dificila decat cea din Ciucas dar in acelasi timp si ceva mai frumoasa in opinia mea. In schimb am cam balaurit-o la aspectul logistic al amplasarii masinilor, nu stiam exact daca se pot lasa masinile la Dambul Morii asa ca le-am lasat in DN, fiind astfel nevoiti sa marsaluim vre-o 500m pe DN, iar masina care aveam sa o folosim ca masina de recuperat celelalte masini am lasat-o la iesirea din amonte din Timisul de Sus, cea ce l-a fortat pe Lucian sa faca un mic mars fortat de 2-3 kilometri seara (cinste pentru asta Luciane)…
In rest lucrurile au mers relativ ok, oamenilor li s-a parut misto canionul si dificil urcusul de dinainte de Cabana Piatra Mare. Padurea arata genial in culorile toamnei, pacat ca culorile tin asa decat cateva weekenduri dar are si aceasta perisabilitate farmecul ei.
Drumul spre Canionul 7 Scari
Intre lumina si umbra.
Za forest.
In sir indian printr-o padure fermecata de razele soarelui.
Inaintand printre razele soarelui.
Pozari peste pozari.
Prin padura deasa de brad.
Bis.
La cabana am luat o bine meritata pauza, am mancat una alta (ciorba de la cabana e chiar ok). Vremea era superba, inspre podisul transilvaniei se vedeau nori rasfirati asezati sub nivelul la care ne gaseam noi. Am plecat pe la 14:45 de la Cabana, lumea era deja destul de obosita asa ca pe varf am ajuns la 15:45, cu multe pauze de facut poze in pozitii care de care mai ciudate (urcsul spre Piatra Mare chiar ofera destule locuri in care se pot face poze interesante).
La masa:)
Peisaj de piatra mare.
Moment de imprietenire cu magarusii.
Urmat de un moment de duiosie…
In spate Ciucasul..
Poza oficiale de grup.
Privind spre podisul Transilvaniei.
Salutand admiratorii?
Poze pe stanci care de care mai ciudate
Pe varf a urmat o alta pauza indelungata, era frumos, cald nu batea vantul deloc, o vreme cum rareori am prins in ultima vreme la munte. Inspre Bucegi se vedea o semi mare de nori, mai mult un fel de pacla ce se intindea si pre Crai, Iezer si Fagaras.
Meditativ.
Bucegiul.
Craiul, Iezerul si Fagarasul.
Ultimul moment de glorie al bocancilor.
Un om de zapada stingher in peisajul tomnatic.
Culorile toameni.
O luam usurel la vale, unii in ritm alergator, altii mai incet. Ne regrupam inainte de a intra in padure, dar de aici decalajele dintre oameni devin prea mari astfel incat atunci cand ajungem in forestier hotaram ca o parte sa o ia inainte pentru a recupera masinile, si raman in spate cu grupul celor care se miscau mai incet. Tot la coborare lui Silviu i s-a parut ca a auzit mormaituri in padure, fapt ce le-a grabit “putin” ritmul pana au ajuns in forestier.
Tot cand ajungem in forestier bocancii lui Alex cedeaza psihic astfel incat e necesara o reparatie ad-hoc cu leucoplast pentru a stabiliza talpa de galos. In mod uimitor leucoplastul a tinut pana jos, e uimitor cate lucruri poti repara temporar cu leucoplast/banda adeziva:).
De aici in ritm de melc pana in DN , la sfarsit chiar ne-a prins un pic noaptea dar una peste alta nu a fost nevoie de frontale.
Inainte de tura asta mai fusesem o singura data in Piatra Mare, exact pe acelasi traseu doar ca fara a urca pe varf. Una peste alta mi s-a parut mult mai fain acum, si mai ales din cauza vremii superbe si din cauza coloritul padurii.
Leave a Reply