In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.