Dupa cele 3 zile primaveratice din Istanbul vine si reversul medaliei si vremea se arata complet dezastruoasa, dar cum Turcia e o tara imensa si cum sunt 1400 de kilometri pana la granita cu Iran trebuie sa o iau din loc si sa acopar ceva kilometri.

Dar daca e sa ma gandesc la cati kilometri sunt de facut e usor sa te apuce panica si disperarea si mi se pare ca intotdeauna ajuta sa imparti problema in bucatele mai mici. In cazul meu prima bucatica e de la 450 de kilometri si reprezinta drumul dintre Istanbul si Safranbolu oras renumit pentru sofran si pentru casele vechi otomane ce s-au pastrat in centrul vechi.

Intr-un fel vremea urata si ploaiasa e ceva mai buna pentru strans kilometri pentru ca nu te mai opresti din 10 in 10 minute pentru a face poze, pentru ca dimineata strangi lucrurile repede pentru a nu uda tot echipamentul iar seara le intinzi la fel de repede din aceleasi motive. In acelasi timp si cheful de a mai face poze si de a filma ceva scade proportional cu cat de ud esti, astfel incat la sfarsitul unei zile cu vreme ploioasa chiar nu mai ai chef de nimic.

Dar pana la momentele cu ploaie soarele straluceste pe cer si e momentul sa trec cu bicicleta pe un alt continent. Multi din cei care ajung cu bicicleta in Istanbul aleg varianta unui feribot cu care evita pe de o parte traficul si podurile pe care teoretic accesul e interzis. Dar cum proiectul se numeste “prin forte proprii”, feribotul nu e o varianta si astfel am plecat cutezator sa-mi incerc norocul pe primul pod cel pe care traficul pietonal a fost inchis din cauza tentativelor de sinucidere.

Si acum la fiecare intrare pe pod e cate un turc care impiedica cu strictete orice tentativa de a merge pe pasarela pietonala, dar pe principiul “inainte cu tupeu” eu raman pe sosea si trec podul odata cu traficul ce se scurge catre Asia. Fix la sfarsitul indicatorului dau de un indicator cu “Welcome to Asia” care pe cat era de inedit pe atat se cerea fotografiat. Astfel incat dupa putine negocieri cu paznicul de la celalt capat si dupa ce ma insoteste pana la indicator plec si cu poza mult dorita si continui pe malul coastei catre Marea Neagra.

Avantajul e ca spre deosebire de ajunsul in Istanbul dinspre est, de data aceasta parasesc orasul mult mai repede prin partea de nord-est totusi cu sacrificiul unor urcari redutabile. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in Turcia chiar si atunci cand nu apar munti pe harta poti sa te astepti sa urci si sa cobori mici delusoare care la capatul zilei se simt cat un munte din punct de vedere al diferentei de nivel.

Si odata ce parasesc Istanbulul ma cufund din nou in Turcia rurala care trebuie spus ca din multe puncte de vedere arata mai bine decat zonele rurale din Romania si din Bulgaria, iar impresia generala e ca sunt mult mai putine case parasite si ramase in paragina. In plus lipsesc resturile colosilor comunisti care inca mai troneaza prin tarile fost sovietice.

De la jumatatea zilei imi iau si la revedere de la soare pentru urmatoarele 5 zile si vremea devine gri, umeda si ploioasa. In momentul in care scriu acest jurnal chiar am facut calculul si de cand am plecat din Bucuresti am avut parte de 4 zile cu soare din aproape 20. Ma asteptam sa fie vremea mai ploioasa si inchisa in martie, dar parca nici chiar asa.

Bun, o sa ploaua, astfel incat ma schimb preventiv in hainele de ploaie si ii dau inainte. Ca o nota nu e chiar asa de rau sa pedalezi prin ploaie, ce e in schimb demoralizant e sa strangi cortul ud de dimineata si sa te gandesti ca s-ar putea ca seara sa il pui in aceeasi conditie, sa te imbraci dimineata in hainele usor lancede, si mai ales sa stii ca in urmatoarele 3 zile vremea va fi tot asa.

Macar prima zi nu a ploaut chiar asa de mult, si seara chiar am putut sa pun cortul pe uscat si sa gatesc, alt lucru cam imposibil de facut cu primusul meu pe benzina, in momentul in care ploua.

Datele zilei:

Distanta: 90km.
Diferenta de nivel: 1300+ / 1300-.
Moral: 8.
Obiective: 5.

Ziua urmatoare incepe cu ploaie, strang cortul ud pe ploaie si cam toata ziua pedalez pe ploaie pe drumuri care merg in paralel cu malul stancos al Marii Negre. Trafic putin si zone frumoase de un verde intens care ma fac sa imi imaginez ca asa trebuie sa arate si Toscana primavara. Si toata ziua ploaia a variat, ba dintr-o parte, ba din spate, ba s-a mai oprit, ba a inceput sa ploua cu stropi mari si tot asa.

De la jumatatea zilei mi-a fost clar ca in seara urmatoare nu o sa mai dorm in cort. Strategia e ca uzi lucrurile la o noapte la cort si ziua urmatoare la usuci la pensiune si macar asa moralul ramane un pic mai ridicat si mai scutesti ceva timp cu pusul si stransul cortului.

Astfel incat destinatia zilei e Karasu moment in care ajung din nou pe malul Marii Negre. Vazut din treacat Karasu e un oras semi-turistic astfel incat sunt ceva sanse sa gasesc ceva pensiuni ieftine. Ca o paranteza un pret corect in extra-sezon pentru Turcia e cam pe undeva pe la 40 de lire pe noapte cu tot cu mic dejun, chestie ce inseamna pe undeva pe la 60 de lei.

Oricum e esential sa negociezi pentru ca primul pret care iti este dat in general e umflat cu 50%. In schimb dupa o zi de pedalat prin ploaie in momentul in care ajungi la usa unei pensiuni in care cald si bine si in momentul in care nu stii limba, e cam greu sa te faci ca nu-ti place, ca e mult si asa mai departe. Totusi daca insisti vin si rezultate scontate, mai ales ca in perioada asta bate vantul prin pensiunile respective.

Bun, am si negociat, am scazut si pretul, m-au chemat oamenii si la ceai si aici incerc sa comunic putin cu ei folosind google translate care functioneaza destul de bine in anumite conditii pentru lucruri simple, si oricum e mai bine decat nimic si decat tacerea care se instaleaza cand lumea isi da seama ca e cam greu sa ne intelegem.

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: 1600+ / 1700-.
Moral: 5.
Obiective: 3.

Podul dintre continente.

Bine am venit in Asia.

Intre tehnica si energie.

La pescuit.

Ultima privire catre Istanbul

Fiorosii catei din Turcia.

Ploaia de dimineata.

Din categoria lucrurilor gasite pe marginea drumului.

Prin ploaie puterica, coafura si Polartec rezista.

Primavara ploioasa.

Prin paduri de fag si drumuri putin circulate.

Drum liber si cu multe suisuri si coborasuri.

Peisaj ce pare rupt din Toscana.