Despre Khorog nu stiu daca sunt foarte multe lucruri de povestit, e un sat care a capatat o importanta mai mare atunci cand rusii au ales sa-si stabileasca o garnizoana care sa pazeasca granita afgana acum 100 de ani, si de atunci a crescut continuu devenind cel mai mare oras din zona autonoma Gorno-Badakhstan. Mare inseamna pe undeva pe la 50.000 de locuitori, daca pui la socoteala si satele invecinate.

Oamenii de aici nu se considera tadjici sau mai bine zis au o etnie diferita destul de bine conturata si se vad ca si pamirii, locuitori ai Pamirului. In timpul razboiului civil de acum 20 de ani au fost o factiune aparte ce a militat pentru autonomia zonei, lucru pe care l-au si obtinut dupa ce s-a asezat praful dupa razboi. Tot din categoria lucrurilor interesante aproape pe fiecare din vaile din Pamir se vorbeste un dialect diferit, ce a evoluat diferit datorita izolarii. Iar diferenta dintre diferitele dialecte in unele locuri e la fel de mare ca diferenta dintre engleza si germana, si asta in interval de 50 de kilometri. La scoala totusi copii invata in tadjica, si invata ca limbi straine, fie rusa fie engleza, iar un unele situatii rusa e folosita si pentru a se intelege intre ei.

Astfel incat in Khorog prioritatile au fost spalarea hainelor, odihna, urcarea pozelor si a postarilor din ultima saptamana si poate cel mai important, mancare. Fiind un oras mai mare aici oamenii chiar aduc in magazine mult mai multe lucruri decat cele pe care le gasesti in magazinele satesti de pana acum. Aduc chiar si fructe si legume, lucruri exotice pe care o sa le mai vad abia peste 2 saptamani si ceva in Osh. Fructe si legume se fac in zona, dar e mult prea devreme, caci pe aici primavara nu a venit de prea multa vreme.

In schimb, cum in ultima saptamana am reusit sa umplu un card, sortarea si urcarea pozelor si a postarilor a durat ceva mai mult decat ma asteptam, iar in locul plecarii matinale din ultima zi am reusit sa parasesc Khorog abia pe la 1. Din Khorog catre Murgab sunt doua variante, cea directa, autostrada Pamir oficiala si varianta prin culoarul Wakhan, mai lunga cu 140 de kilometri, fara trafic si cu drum mult mai prost.

Cum mai am 2 saptamani si ceva din viza, si cam 800 de kilometri pana la granita, si cum abia mi-a fost deschis apetitul pentru aventura, nu e greu de ghicit ce am ales. Wakhan mi-a fost recomandat de toti cei care au fost pe el, si spre deosebire de varianta directa chiar sunt multe lucruri de vazut pe drum caci pe aici a mers o ramura din fostul drum al matasii. Iar despre drumul prost nu prea pot sa-mi imaginez ca poate sa fie mult mai prost decat varianta prin Tavildara, iar facand impartirea ar trebui sa fac 45 de kilometri pe zi pentru a nu depasi viza. Teoretic si taras as putea sa fac kilometrii astia.

Revenind acum la jumatatea de zi de pedalat, cum nici plecarea nu a fost matinala, in dupa-amiaza asta si cheful de pedalat e cam la minime istorice, lucru ce nu se prea intampla atunci cand parasesc un loc in care m-am odihnit. Totusi astazi chiar nu am niciun chef de pedalat, iar faptul ca bate si un vant destul de serios din fata, nu ajuta cu nimic moralul. E una din zilele in care caut orice fel de scuza ca sa iau o pauza, iar de vina e gandul ca as vrea sa ajung maine seara in Ishkashim. iar pana acolo sunt doar 108 kilometri pe care ma gandesc sa-i impart intr-o zi mai lunga si una mai scurta.

Partea buna e ca asfaltul e deocamdata mult mai bun decat ma asteptam si daca nu ar fi vantul, chiar as putea sa inaintez cu o viteza decenta. S-a schimbat in acelasi timp si culoarea Panjului, raul pe malul caruia inaintez la deal. Au trecut ceva zile de la ultima ploaie, iar acum raul a capatat o culoare albastra-azurie ce se incadreaza foarte bine in peisaj, pe langa albastrul cerului si pe langa crestele inzapezite din jur.

Ce ma ingrijoreaza in schimb e faptul ca locurile de cort sunt cam inexistente pe aici, iar satele mai putine si mai indepartate. In primii 30 de kilometri nu pot sa zic ca as fi vazut prea multe locuri prielnice de pus cortul, asa ca desi e cam devreme, cand dau de un loc ok, profit de ocazie si arunc ancora pe un petic de iarba de langa terenul de fotbal comunal. Cum pun cortul apar si 4 pusti care ma privesc cum gatesc, si care ma intreaba daca pot sa dea o tura cu bicicleta. In mod normal cu instinctele formate in Romania as zice nu, dar cum tapsanul e mai jos de drum ii las sa dea cate ture vor, amuzandu-ma cand se urca pe bicicleta cu roti de 28 un pusti de 8-9 ani ce abia ajunge la pedale cu cadrul intre picioare.

Si cum m-am oprit mai devreme astazi, din nou odihna si somn de voie, caci din Khorog am plecat putin deficitar la capitolul somn.

Din categoria calatoriilor cu copii, o familie de fracezi cu patru plozi dupa ei.

Lenin e inca la loc de cinste in Khorog.

Khorog, orasul de la poalele muntilor.

Exprimare alambicata.

Ogor.

Printre satele de pe jurul Panj-ului.

Fostul profesor de engleza din sat.

Unde nu sunt sate doar stanca si apa.

Locul de cort din seara asta.