Bun, vestea buna e ca doua zile de ploaie au trecut dar ca urmeaza inca doua. La un calcul aproximativ sper sa pot ajunge in doua zile in Safranbolu, dar totul depinde de drumuri si de vant. Partea buna e ca in zona de dupa Karasu urmeaza 30 de kilometri plati pe care zbor cu ajutorul unui usor vant din spate.

Umiditatea in ultimele zile a fost in mod constant de 100% astfel incat chiar daca se mai opreste ploaia sau burnita pentru cateva ore baltile de pe sosea raman la locul lor. Demoralizanta e si harta pe care o am, la o scara obscen de mare, 1:800.000 si cu destul de putine localitati. Si dureaza putin pana cand te obisnuiest cu faptul ca un centimetru inseamna 8 kilometri si ca de multe ori un drum ce pare drept pe harta are o multime de serpentine, si in concluzie cu multe urcari si coborari.

Si in stanga si in dreapta nu se vede aproape nimic, astfel incat incepe sa se instaleze plictisul si demoralizarea. Pentru plictis am inceput sa imi pun in suportul de harta hartiute cu cuvinte in rusa, lucruri simple deocamdata pentru ca daca pentru Turcia mai e cum mai e, o sa petrec suficient de mult timp prin Stan-uri si prin Rusia pentru a fi extrem de utila un pic de rusa. Si in plus, inevitabil iti cade ochiul peste ele in momentul in care stau in suportul de harta. In lectia de azi numerele, unde mi se pare extrem de interesant 40 care in rusa e sorok, fara nici un fel de legatura cu 30 si 50 care sa formeaza dupa alta logica.

Bun, asta cu plictisul e cat de cat rezolvata, cu moralul in schimb in momentul in care ploua mai tare si urci un deal si te gandesti cine Dumnezeu te-a pus, am descoperit ca ajuta cantatul sau fredonatul unor melodii. Si fredonatul si fluieratul merg la fel de bine doar ca e putin mai greu sa fluieri in momentul in care gafai la deal. Din repertoriul pentru ziua de azi e “Hard as a rock” de la AC/DC in varianta “Wet to the bone”. Faptul ca poti parea putin lunatic conteaza prea putin, oricum e destul de pustiu prin zonele prin care pedalez astazi.

Probabil pe drumul cu doua benzi de pe malul marii ar trebui sa fie mai circulat, dar azi e duminica, astfel incat ma simt destul de singur pe “autostrada” asta, pana cand ajung langa Erigle (fost Heraklea Pontica) si incep sa o tai de-a dreptul printr-o zona deluroasa si muntoasa catre Devrek. Zona arata mult prea tare, un fel de Sotriile->Comarnic, in schimb cu la fel de mult de urcat si de coborat.

Si fix cand se lasa seara reincepe ploaia puternica, astfel incat imi exersez talentul de a pune cortul repede pe ploaie. In 10 minute sunt cu cortul intins, cu coburile bagate in absida, cu bicicleta legata si stau la adapost ascultand cum incepe o mica ploaie toretiala de seara. De aici vine partea a doua a strategiei, dezbracat de hainele ude, stres apa din cort cu prosopul, desfacut salteluta si sacul, mancat pe indelete, scris postarea despre Istanbul si sortat pozele. Nu e chiar asa de rau pana la urma la adapost, in cort.

Datele zilei:

Distanta: 95km.
Diferenta de nivel: 1100+ / 1000-.
Moral: 4.
Obiective: 4.

Vine si dimineata si ma uit din nou la progonoza, prognoza ce confirma ce aud in tenta cortului, si anume ca si astazi o sa ploua toata ziua. Si sunt 126 de kilometri cu destul de mult de urcat pana in Safranbolu astfel incat lancezeala de dimineata nu prea e o optiune si trebuie sa ma misc repede pentru a strange cortul pe ploaie.

De data asta e fix procesul invers de aseara, strans totul in cort, imbracat hainele lancede urmate de iesirea din cort si de stransul cortului pe care il pun de data aceasta pe portbagaj. Daca l-as fi pus in cob ar fi fost o mare balta in cobul respectiv.

Si incep sa urc printr-un peisaj ploios ce imi aduce aminte de Valea Cernei, cu trafic aproape inexistent, catre un pas situat la 700 de metri inainte de o coborare in cap pana in Devrek. Pe coborarea asta imi dau seama ca sabotii mi s-au dus cam repede si ca o sa trebuiasca sa-i inlocuiesc in perioada urmatoare si probabil in Iran o sa trebuiasca sa vad daca mai gasesc inca un set de rezerva. Pe ploaie totul se duce mult mai repede, si lantul, si sabotii, si moralul.

Cel mai frustrant dupa urcarea in pas e in schimb faptul ca drumul e in lucru pe partea cealalta si merg cei 10 kilometri cu frana pusa, intr-o coborare ce e destul de in cap, ud si inghetat pe deasupra. Dupa Devrek ma uit si peste hartile rusesti pe care le am dupa mine pentru a vedea daca e mult de urcat pana in Karabuk si din fericire vad ca drumul serpuieste pe malul unui rau, in urcare e drept dar fara dealuri si pasuri de sarit.

Dar e deja ora 14:00 si mai sunt 72 de kilometri pana acolo, astfel incat ma urc din nou pe saua bicicletei si mananc kilometru dupa kilometru. In Safranbolu e zi de pauza, maine e tot zi cu ploaie si dupa patru zile cu multi kilometri in fiecare zi, picioarele mele au nevoie de o pauza. In plus e de vizitat si orasul vechi si nu pot decat sa sper ca o sa gasesc o pensiune care sa fie ok.

Cei 72 de kilometri in urcare pana in Safranbolu au contribuit destul de mult in schimb la dizolvarea imaginii romantice a calatorului pe bicicleta, cu plete in vant si cu zile senine. Pentru ca uneori sunt zile si momente in care e mai mult greu decat frumos, chiar daca si aici valea muntoasa ce se ghicea prin nori arata fain era cam greu sa o vezi prin perdeaua de ploaie ce iti cadea in cap. Si parca daca pun cap la cap zilele cu soare pe care le-am avut de cand am plecat ies cam putine, respectiv 4 zile din 20.

PS. Poze putine caci ploaia a fost multa si nu stiu daca vreau sa testez cat de “weather sealed” sunt obiectivul si aparatul acum la inceput de drum.

Distanta: 127km.
Diferenta de nivel: 1500+ / 1100-.
Moral: 3.
Obiective: 4.

De pe bicicleta in cort in mai putin de 10 minute.

Prognoza pentru urmatoarele 3 zile.

Prima intalnire cu muntii, pe un fel de Valea Cernei in varianta Turceasca.

Prin inserare si prin ploaie catre Safranbolu.

Un fel de valea Oltului in varianta Turceasca.