Anul acesta am ajuns la destul de putine concursuri de copii si nu e deloc ideal ca etapele de cupa au fost puse in toate colturile tarii anul asta. Porumbacu, care e si campionatul national a fost o exceptie binevenita: un pic sub doua ore de condus par acceptabile. Din punctul meu de vedere as face o petitie in care sa fie mutate toate concursurile mai aproape de centrul tarii, ar fi mai bine pentru toata lumea (mai ales pentru cei din Brasov 🙂 ).

Planificarea concursului e facuta pe genunchi, intre job si Mihaela care e plecata in Elvetia reusesc sa fac bagajele duminica pe repede inainte si dupa ce-l trezesc pe Marius sambata la 6 si 20 reusim sa ducem bagajele la masina si sa ne asezam la drum un pic inainte de 7. Ajungem un pic inainte de 9 in zona de concurs, ne vedem cu Fodorii si cu multi alti parinti si copii pe care am ajuns sa ii cunoastem in ultimii doi ani si ne echipam pe repede ca sa prindem o tura de recunoastere pe traseu inainte de start. Esuam lamentabil la treaba asta pentru ca la ora 9 incep alte starturi, pentru copii care nu sunt licentiati asa ca trebuie sa ne multumim cu recunoasterea de anul trecut de pe traseu. Mi-ar fi placut in schimb ca programul concursului sa fie pe site intr-un singur loc, nu impartit in 3 ghiduri tehnice diferite.

Marius are un pic de emotii, emotii ce sunt complet neintemeiate. Oricum pleaca aproape din ultima linie, traseul e scurt, nu are urcari si nici foarte multe locuri de depasit. Scopul e sa faca o cursa cat mai buna si provocarea e sa vada cati copii reuseste sa depaseasca pana la sfarsit. E al treilea an de cand merge la concursuri si-mi place sa vad cum treaba asta a devenit un fel de gest reflex pentru el, atat la bicicleta cat si la alergare.

In concurs merge super bine si se vede ca e “calare” pe bicicleta si pe situatie de la inceput pana la sfarsitul concursului. Am carcotit ca a fost scurt traseul la D1 dar daca stau bine sa ma gandesc a avut fix durata potrivita pentru varsta lor, daca ar mai fi fost o tura nu stiu cati dintre copii ar mai fi avut resurse sa mai traga de ei. Plecat din a 4-a linia a reust sa termine pe un onorabil loc 11, fara nici o tura de recunoaster. O sa vedem cum o sa fie si anul urmator cand o sa fie in grupa mare la categorie.

Poate mai fain decat concursul pentru ei in schimb e ce se intampla in restul zilei: multa joaca, incurajatul celorlalti concurenti si a celorlalte categorii, fotbal, inghetata si multa socializare atat pentru copii cat si pentru oameni mari.

Ma auto-felicit atunci cand dupa o zi foarte plina reusesc sa-l culc pe Marius la cort la ora 9 si nu-mi vine sa cred cat de mort adoarme intr-un loc de cort de altfel destul de galagios si cu alti copii care inca nu erau la culcare. Dupa asta mai stau de vorba cu oamenii pana seara tarziu, nu de alta ii avem ca oaspeti speciali pe Dani si Lili ce au dat Leogang-ul pentru Porumbacu (a ajutat si ca vine potopul prin vest).

Dupa ce am terminat paragraful asta mi-am dat seama ca pe undeva pe acolo printre toate astea am concurat si eu la concursul de XCO pentru adulti si ca m-am simtit surpinzator de bine. Din nou, ar fi ajutat macar o recunoastere pe traseu dar n-a fost timp de asta, din categoria partilor bune e ca desi am obosit de la tura la tura am mers relativ constant daca e sa ma uit la timp. Dropul ramane restant pentru data urmatoare, nu era chiar momentul bun sa-l incerc la puls 170 in prima tura din concurs fara sa stiu despre ce e vorba. In rest foarte fain traseul, dar si foarte mult praf. Ca o nota la toate categoriile de adulti au fost mai putini oameni la toate categoriile decat la o singura categorie de copii. De doua ori mai putini.

A doua zi la Porumbacu a fost poate mai putin fericita din cauza unei curse de family pe un traseu mai prafos si mai anost decat ma asteptam. Cert e ca Marius a mers cu chef primii 8-9 kilometri dupa care i s-a terminat in mod abrupt cheful. Nici pentru el nu-i cea mai faina chestie sa mergi pe drumuri de tara prafuite iar coborarea de la final a fost un fel de anti-climax. Simt ca ne-am fi distrat mai mult daca am fi fost pe traseul de XCO pentru a incerca diverse elemente decat la cursa de family.

Restul zilei pana cand plecam e plin la fel cu socializare pentru oameni mari si cu joaca pentru cei mici. Pe la 15 strangem catrafusele si plecam spre Brasov. Singurul regret al zilei e ca nu reusesc sa urc cu Marius la apus, vremea a fost extrem de faina astazi si mi-ar fi placut sa facem macar o chestie mai outdoor. Asta e, fotbalul a castigat in seara asta, ramane restanta pentru alta data.