Postavaru Morning Glory, jurnalul diminetilor magice.

Alin spune ca un rasarit in varf de munte e ca un drog, un drog fara nici un fel de parte negativa, care te binedispune pentru toata ziua. Sau daca ai parte de un rasarit mai cu mot, efectul poate sa tine zile bune. Imi e clar ca efectul nu e acelasi pentru toata lumea, la fel cum e la fel de clar ca e un drog de care e aproape imposibil sa te plictisesti. Iar din experienta trecerii anilor si dupa multe astfel de doze de drog, pot spune clar ca magia ramane neschimbata, indiferent ca esti in Tien Shan, in Alpi sau in Carpati.

Intr-un fel in momentele din jurul trecerii dintre noapte si zi lumea ti se infatiseaza parca din nou asa cum o vedeai atunci cand erai mic, atunci cand descopereai prin joaca felul in care lumina se joaca cu frunzele copacilor, sau dansul norilor pe cer. Sunt lucruri cu care te obisnuiesti pe masura ce cresti si lucruri ce se transforma intr-o oarecare masura in banal, dar la prima geana de lumina, atunci cand totul e in flux, atunci cand in interval de cateva secunde se schimba culorile si umbrele, nu ai cum sa nu vezi din nou magia lucrurilor.

Sau atunci cand vezi pentru prima prima data un halou la cativa metri in fata ta, cu firicele fine de gheata zburand prin aer. E magie, uimire si frumusete, toate la un loc si poate si mai mult de atat. E ca un drog, un drog care da o dependenta cat se poate de sanatoasa.

Iar acum cateva detalii mai umane ale escapadelor matinale:

Ora 4:45, telefonul suna pentru prima data si este pus promt pe snooze. Dupa alte cateva reprize de snooze pana la urma invinge constiinta si reusesc sa ma trezesc. Atunci cand ies din casa, cu schiurile si cu claparii in brate afara dau de o ploaie cat se poate de mocaneasca numai buna de inecat moralul. Serpentinele spre poiana trec in ritmul stiut iar ploaia mocaneasca se transforma treptat in ceata si in ninsoare slaba.

In parcare am aproape de fiecare data un moment in care imi vine sa ma intorc la caldura patului de acasa, mai ales dupa ce masina se incalzeste si atunci cand temperaturile de afara nu te imbie deloc sa izbucnesti in schi. Ritualul e in schimb deja exersat: schimbat in clapari, pus incalzitoarele, lipit pieile pe schiuri, strans claparii, clinchetul legaturilor care cupleaza urmat de scartaitul zapezii.

E 6:35 cand ma pun in cele din urma pe schiuri iar pe masura ce urc inceputul de zi imi da suficient de multa lumina cat sa nu fie nevoie de frontala. Si pas cu pas, sau schi cu schi imi intru in ritm ca un metronom si nici nu as fi zis ca acum cateva minute tanjeam la patul de acasa. La lac intru in ceata si ma intalnesc la fel ca si in urma cu doua zile cu Alin, ce zboara la deal cu echipamentul lui usor. Imi dau seama ca oricat de mult as incerca sa tin pasul nu am nici o sansa fara un upgrade serios la echipamentul de schi de tura. Iesim din ceata aproape de capatul telegondolei dand de un cer neasteptat de senin si de nemiscat cu o mare de nori incredibila de jur imprejur. Cerul are inca nuantele inceputului de zi si tot ce se aude e scartaitul ritmic al zapezii sub schiurile de tura.

Suntem de-a dreptul rasfatati cu dimineata de astazi, mai ales dupa ce un urma cu doua zile am avut parte de un halou incredibil. De data aceasta avem parte de un rasarit cu mare de nori si cu toti brazii din jur incarcati ca in povesti cu zapada proaspata. Chiuituri de fericire in linistea muntelui si prima raza de soare ce atinge pe rand Postavaru, Bucegiul si cu putina intarziere si Piatra Craiului. Urmeaza jocul luminii si inghetul degetelor ce incearca sa manevreze telefoane ce nu au fost facute sa functioneze in astfel de conditii. Telefoane ce fac poze suficient de bune dar care si mor neasteptat dupa cateva cadre, fiind resuscitate doar dupa o pauza la piept in caldura. O jumatate de ora in momentul potrivit, la locul potrivit, o jumatate de ora care compenseaza din plin un weekend ce se anunta ploios. O jumatate de ora care la fel ca multe alte iesiri din timpul saptamanii din Brasov imi aduc aminte de ce imi pare bine ca ne-am mutat aici acum aproape 3 ani. Caci timpul merge inainte iar astfel de momente sunt rare.