A trecut o pauza destul de mare de cand am scris pe blog si am ramas din nou in urma cu jurnalele si cu povestirile, in primul rand din cauza micii expeditii de 3 saptamani si jumatate in Maroc, unde am mers cu mult mai putin bagaje si nu am luat dupa mine si laptop-ul pentru a scrie postari si pentru a edita fotografiile. A fost in schimb foarte fain iar Atlasul pe care l-am trecut de 4 ori dintr-o parte in alta mi s-a parut fascinant, In schimb dupa intoarcerea de duminica noaptea am intrat in febra pregatirilor pentru prezentarea expeditiei de anul trecut.

Problema e destul de simpla in schimb, pentru a tine o prezentare ai nevoie in primul rand de o sala si de un proiector, iar oamenii de la F64 m-au ajutat pe partea asta, cu tot cu partea de organizare a evenimentului. Doar ca intotdeauna apar limitari si probleme, iar de data aceasta sala s-a dovedit destul mica si neincapatoare pentru oamenii care s-au inscris, si de aici si nemultumrile de rigoare. Solutia nu foarte simpla a fost inca o prezentare, chestie care trebuie sa recunosc ca mie cel putin chiar imi place, si chiar daca am mai spus povestea de cateva ori pana acum nu stiu daca m-as satura sa o spun din nou unor oameni care nu au auzit-o. Oricum trebuie sa recunosc ca am fost suprins de numarul de oamenii care au vrut sa vina la prezentare si imi pare rau pentru micul haos organizatoric impus de liste sumplimentare si de inca o prezentare.

In plus si din punct de vedere al celui care prezinta nu cred ca ies doua prezentari la fel. Sau poate ar iesi, daca ai intra cu un plan bine stabilit in minte si daca ai exersa-o de suficient de multe ori inainte. Nu e cazul, astfel incat de fiecare data cand am zis povestea pana acum a iesit diferit, chiar daca de fiecare data la sfarsitul prezentarii mi-am dat seama ca am uitat lucruri despre care voiam sa vorbesc.

Pe de alta parte vine si problema de a rezuma intr-un mod relevand 5 luni de zile pline de experiente interesante, un lucru deloc usor fara sa incalci regulile clasice dupa care se tin prezentarile, caci inevitabil pe masura ce trece timpul atentia oamenilor incepe scada. E un proces de invatare, mai ales pentru cineva care nu are un talent nativ pentru a povesti lucruri. Dar e interesant, si trebuie sa recunosc ca imi place.

Asa ca multumiri tuturor celor care au venit marti si sper ca v-a placut, iar in seara aceasta urmeaza va astept din nou la povesti despre Asia Centrala, despre cum e sa faci o calatorie fara limita de timp, despre un munte de 7000 de metri si despre multe alte lucruri.