Urmeaza mai jos un jurnal ceva mai poetic al Mihaelei, a unei ture de 4 zile din 2006 din Fagaras. A fost si tura in care am intalnit-o pe Mihaela, si mi se pare incredibil ca au trecut aproape 7 ani de atunci. Din categoria povestilor de genul “Internetul uneste”, practic ne-am intalnit plecand de la un mesaj de alpinet, in care Mihaela intreba de starea refugiului de la Vistea Mare. Proaspat intors din Apuseni, dar cu chef de alte iesiri la munte, m-am bagat si eu in seama dand un raspuns cu ceva amintiri din tura din 2004, in care am intrebat daca pot sa vin si eu in tura respectiva.
Astfel incat oarecum pe nepusa masa, m-am trezit in personalul catre Brasov impreuna cu Mihaela, Corina si cu Victor, in drum spre Brasov. Tin minte si acum cum povesteam foarte entuziasmat pe o bancheta veche de personal despre ramuiala noroiasa prin maruntaiele pamantului din Apuseni. Sincer ma cam indoiesc ca am cucerit-o cu povestile respective, sau ca ea m-a cucerit pe mine cu povestile despre karate, dar totusi ceva a facut click si la cateva zile dupa tura aceasta am plecat in doi spre Buila-Vanturarita. Dar despre tura respectiva putin mai tarziu, dupa ce mai reusesc sa mai sortez din poze.
Un pic mai multe poze aici.
Motto:Opreste Doamne clipa cu care masori eternitatea (L.Blaga)
M-am saturat de patul meu de-acasa
Nu mai suport, nu mai suport, e clar.
Cearceafurile nu mai imi zambesc
Ce vrei sa fac, ce pot sa fac, nu mai pot !
Aceleasi haine zac tacut pe masa
Te-am rugat sa-mi speli si mie blugii aia, de 3 ori (imi reaminteste frati-miu)
Si parca-mi spun ca nici nu mai traiesc
Nu, nu nu ne mai intelegem, e clar, tu nu intelegi ? (ma apostrofeaza tata)
Si atunci ies afara
E vant si este vara
Nu plec, gata
Si ceru-mi spune: ” Fugi, ca eu platesc!”
A gata, plec (la munte nu mai rezist
Ma intorc acasa, iau rucsacul cu mine
Si fredonez:)
Vara asta am sa ma-ndragostesc
Vara asta am sa ma-ndragostesc
Vara asta am sa ma-ndragostesc de(….munte)
Joi 20 iulie
Desi unii aveau sa se supere pe mine, altii sperau pana pe la ora 12 ca nu am sa plec eu mi-am pus singura cenusa in cap, mi-am luat rucsacul si am plecat…si i-am lasat pe ai mei sa se lupte cu canicula, vopseaua si praful din casa (eu imi luasem portia cu varf si indesat si mai si promisesem ca weekendul viitor voi sta in Bucuresti). Deci sunt tare bucuroasa si viitorul pe termen scurt suna foarte bine, iar la ce va fi cand ma voi intoarce nu merita sa ma gandesc decat incepand de duminica la pranz.
Asa ca intr-un tren personal, dubios de plin isi gasesc locuri 3 oameni (eu, Radu si Victor) si 3 rucsacuri pline si ne pregatim sa suportam fiecare cum putem campia nesafarsita pana la Ploiesti, soarele chinuitor, mirosul de metal incins, statiile, nemiscarea de pe bancheta si stropii de sudoare care se scurg pe spate ca picaturile de roua fierbinte. Toropiti si scufundati in amorteala pana si creierul e innecat de aerul fierbinte si daca nu era Victor nu realizam ca trenul nu are capatul in Brasov si merge pana la Feldioara…
Acuma stiu ca muntele ma asteapta…
Alo, ba sunt in Voila bai
Vantu’ ma va saruta si el
Spre Sambata, da
Soarele o sa-mi zgarie retina dreapta
Nu stiu dar fac o baie cum ajung….la vistea (se gandea Victor)
Iarba o sa ma gadile nitel
Si iar e vant afara si ceata iar coboara
Iar varful e de nevazut
O sa innebunim dar urcusul
O sa-l biruim!
Vara asta am sa ma-ndragostesc
Vara asta am sa ma-ndragostesc
Vara asta am sa ma-ndragostesc de….munte
Inca 2 h prin gara prin Brasov, inca 1 h in alt tren pana in Fagaras, un nas care ne saftuieste de bine (in final si pentru noi si pentru buznarul lui) sa nu coboram in Fagaras (de unde o preluam pe Corinache) ci sa mai mergem 3 statii pana la Voila iar acolo un sef de gara pe care il luam la intrebari : cat mai avem pana in Sambata de Jos, daca stie vre-un localnic dispus sa ne duca pana la Complex etc. Omu ne-ar duce el dar dupa ce termina serviciul asa ca…dupa ce-i multumim luam la pas 1 km spre Sambata de Jos. Ne oprim la han unde ma duc cu Radu sa vedem doar doar om gasi vre-un mijloc de transport. Oamenii ne indruma spre un nene : Eugen care insa nu-i acasa, apoi spre un tip, caruia toti ii spuneau “Tipu” si care locuia in “a doua casa inainte de prima hudita pe stanga”. Bun bun, ne-am prins noi ca hudita=ulita si ajungem la ditamai palatul…o casa mare cu porti imense in fata careia stateam precum pisica in fata cutiei de conserve…nu era nimeni acasa asa ca mai intrebam…mai intram in curtea unor oameni care ne-au spus ca nu mai au locuri libere de cazare….da, dar noi cautam masina si tot asa rascolim tot satul doar doar om gasi vreo masina. Dar ghinion….ne intoarcem dezamagiti la Han unde ne asteptau Corina si Victor si pecam pe jos caci calatorului ii sade bine cu drumul iar la cati oameni asteptau acolo un “ia-ma nene” masina aceea salvatoare sa ne ia tocmai pe noi ? Ei da….uite ca n-a fost chiar asa de rau ca am curatat litiera pisicii inainte de a pleca de acsa caci opreste un Logan dispus sa ia 2 dintre noi….cum necum si nici nu m-am trezit prea bine pana la Complex am incaput toti 4+rucsacurile. Un total de 7 oameni inghesuiti. Si fiindca Loganul nu avea gurita sa strige “Gabarit depasit” ne-am pus in miscare si am scapat de 13 km chinuitori.
Ne-au mai asteptat vreo 5 km dar pe aceia i-am parcurs cu usurinta innotand printre valurile de aer cald care se pravaleau din vale si apoi am intrat in padure…Probabil ca ziua, cararea e destul de frumoasa caci e bine croita, pe langa firul paraului. Noaptea insa padurea parea fara viata. Singura care se lupta cu nemiscarea era apa.Fara preget, fara odihna, miliarde de stropi erau purtati la vale pe cai nevazute, incercau sa scape si tocmai atunci cand credeau ca sunt liberi erau aruncati intr-o cascada, plimbati din loc in loc pana cand capitulau si isi domoleau avantul tineresc agatandu-se pe vre-un fir de iarba unde aveau sa-si gaseasca linistea cateva ceasuri. Maturitate fara sens ce se va evapora cu primele raze de soare cand sufletul lor lichid va fi inghitit de un nor imbufnat.
Parasim padurea si ajunegm in scurt timp la cabana scufundata in somn. Nu prea ne vine sa intindem corturile asa ca ii multumim cabanierul pentru usa larg deschisa cu care ne-a primit si facem o prima inspectie, gasim chiar si un sper loc de dormit….intr-un hol mare cu podea de lemn care ne imbie sa ne punem izoprenele. Zis si facut numai ca atunci cand ne pregateam sa ne instalam in dormitorul de ocazie, un dragut dar imens Saint-Bernard apare de pe coridor si ne blocheaza orice urma de iesire…ne simteam captivi si asteptam cu rasuflarea taiata reactia lui….sa-i spunem Snuffles (dupa cainele care pazea piatra filozofala- cei care ati citit Harry Potter stiti, restul citit-l ca e fain). Nu stiu cum il cheama cu adevarat….poate ma lamureste cineva dar Snuffles-ul de ocazie dupa ce a vazut ca suntem oameni seriosi sictirit ca i-am stricat visele canine s-a culcat lenes la locul lui, iar noi n-am asteptat prea mul si i-am urmat exemplul.
Vineri 21 iulie
La 7.15 cand lumea din corturi abia facea primul drum la spalator noi o luam din loc spre Fereastra Mare a Sambetei.
Pregatiti de plecare
Victor e in mare forma dupa ce a mancat juma’ de paine si vrea Fereastra Mica sau Curmatura Racorelelor dar il temperez cu Fereastra mica deoarece auzisem ca mai e inca zapada de piolet in partea superioara a traseului. Incet incet ii trece si de Curmatura Racorelelor. Deci…Fereastra.
Luam o pauza pe un prag innierbat si mangaiat de un soare bland si ne bucuram de ceea ce vedem…stanca e calduta si le sopteste vorbe dulci floricelelor pierdute prin iarba grasa cu esenta tare de “Chanson de vie” iar cerul albastru e rupt parca din ochii mei.
Urcam mai departe pe poteca ce nu mai pare atat de obositoare caci calcam parca pe o punte aeriana, o impletire de liane solare, raze asezate matematic ce construiesc temeinic un pod de soare nevazut pe ale carui dale ne putam pasii grei spre Fereastra. Pregetam destul sus, caci am ajuns in traseul de creasta si ne bucuram de ceea ce vedem…
Orientandu-ne spre nord avem in fata valea Sambata spre vest Vf Slanina pe care trebuie sa-l urcam, in est Coltul Balaceni iar in sud-est troneaza muntele Dara-ultimul din lista de varfuri de peste 2500 din tara (are exact 2500 m).
De dimineata.
Fagarasul senin dintr-o dimineata de iulie.
Ajunsi in fereastara.
Ne punem picioarele la treaba si incepem urcusul pe vf Slanina, apoi coboram in Fereastra Mica, urcam vf Galasescu Mic, trecem prin Fereastra Racorelelor ocolim prin sud Galasescu Mare si coboram in Saua Vistisoarei.
Pe stanga troneaza incorsetat intre spinarile muntilor Lacul Galaescu iar putin mai departe, pe dreapta din Fereastra Vistiosarei zarim Iezerul Vistisoarei. Lacurile ne imbie la visare dar e cald, apa e fiarta in sticle parca am bea sirop de soare si imi aduc aminte de cateva vorbe ale lui Blaga : MUNTELE este inaltul si adancul si adaosul de oboseala proaspata. Asa ca sa mergem inainte.
Ocolim pe spinarea sudica vf Galbenele, depasim si vf Hartopu Ursului si ajungem in scurt timp in portita Vistei de unde in dreapta coboara spre Victoria valea Vistei Mari iar in stanga vedem Lacul Vestic Valea Rea (sau Iezerul Moldoveanului).
Mioara mioara.
Inca putin pana la Moldoveanu.
Apreciez zona in care a fost ridicat refugiul acum 2 ani…pare un fel de tabara de baza avansata…spre Moldoveanu….te culci cu el in priviri, te trezesti cu el in fata….si stai sa se imbuneze vremea….sa gasesti o fereastra de veme calma ca sa iti duci planul la bun sfarsit. Dar acum nu e cazul….suntem masacrati se soare…parliti pe toate partile asa ca ne hotaram sa facem popas la refugiu (unde il cunosc in sfarsit pe cel care se ascunde in spatele nick-name-ului : urlea2002-imi pare rau Cristi ca nu te-am recunscut din prima) care a fost muuult mai vrednic ca noi si a plecat de dimineata…a facut Vistea Moldoveanu, si acum se intorceau la Sambata. Noi punem de o supica si de o masa imbelsugata si apoi program de voie caci ne hotarasem sa lasam pe maine urcusul pe Vistea.
Gospodarirea de la refugiu.
Soare si relaxare, si zambete senine.
Asa ca baietii se duc sa se racoreasca in Iezerul Moldovenului iar eu continui sa ma prajesc la rotisorul soarelui cu mare inconstienta.
Poza de grup la refugiu
Pe seara mai apar in zona in grup de straini, niste cercetasi nemti si 2 romani. Astept inserarea ca pe o binecuvantare caci eram obositi cu totii iar noaptea trece fara vise si cu multa liniste.
Sambata 22 iulie
Ora 4 o urneste doar pe Corinache din sacul de dormit si ne anunta incet ca afara e urat…asa ca dormim mai departe….Chiar si la 8 Moldoveanu e inca in ceata. Pe cer ce misca cu iuteala fasii de nori ce galopeaza nebuneste dusi de vantul inaltimilor. Avem totusi incredere in vreme si speram ca intr-o ora sa putem vedea si noi ceva pe Moldoveanu.
Urcand spre Vistea.
Si poza incetosata de pe Moldovanu.
Pe Vistea Mare lasam rucsacurile si pornim pe Moldoveanu….ceata si in stanga si in dreapta…poteca imi aminteste de Nordica Pietrei Craiului din iunie.
Am semnal pe Moldoveanu si dau un semn de viata, facem cateva poze si ne intoracem la bagaje. De pe Vistea il culegem pe Ioan care se intorcea in Podragu…cam acelasi gand aveam si noi, deci acum in formatie de 5 (formatie completa pana la incheierea turei) coboram spre Saua Podragu. Ceata se juca cu nervii nostri, cand vedeam cate ceva cand mergeam pe vesnicul culoar suspendat. Era un balet continuu de intunecari si inseninari, muntii devenau fluizi ca o mare de valuri gigantice. Trecem mai mult ca prin vis (noroc ca imi sopteste Radu pe ce munti urcam ) de saua Orzanelei, ocolim de-a coasta Ucea Mare si Corabia si iesim in Saua Ucii Mari. Segmentul pana in Saua Podragu a trecut pe nesimtite, curba de nivel e prietena buna cu tursitul obosit caci te scoate cu usurinta in Saua Podul Giugiului , ocoleste Muntele Tarata Mare si ajunge in Saua podragului
De comun acord hotaram sa mai mergem 30 min si sa campam la lacul Podul Giurgiului.
Si cortul Elenei, langa sub VArful Mircii.
Si o tentativa de poza de grup.
Bucatarind
Victor se intoarce cu chef de mers asa ca il coopteaza si pe Radu si pleaca amadoi spreArpasu Mare iar eu urc cu Corinache spre Muntele Podul Giurgiului de unde privim apusul. Zac pe marginea stancii, cu capul in maini, muta de mirare. Ce impacare sa raman fata in fata cu natura! Nu vorbesc, nu gandesc, nu fac nimic. Zac muta, lasand sa se scurga peisajul in mine.
Noaptea e calda si dulce iar la trezire ne simtim inghititi de o pastorala tipic romaneasca….suntem invadati de sute de oi manate de cioban pe spre muntele Podul Giurgiului la pascut.
Un fel de “inca mai dormiti puturosilor”.
Keep calm.
Asta e ultima zi…o sa ajungem in Balea si in civilizatie…mai am 5 ore de munte…asa ca imi deschid toti porii sa il las sa ma patrunda….sunt dispusa sa il accept asa suparat cum e in dimineata asta….vantul sufla vrajmas iar urcusul pe Arpasul Mare e mai mult o lupta sa te tii pe picioare. Dar asa cum am spus inghit orice capriciu…ma bucur doar ca exista si ca eu sunt acolo.Coboram in Saua Vartopului si ne regrupam in spatele monumentului Nerlinger privind in vale lacul Buda.
O alta poza de grup la monumentul Nerlinger
Poteca ocoleste vf Arpasu Mic si ne apropie de “La trei pasi de moarte” segment pe care il depasim cu usurinta. Portiunea se poate evita coborand in Caldarea Pietroasa si urcand apoi in Portita Arpasului.
La 3 pasi de Moarte
Noi insa continuam pe creasta si intalnim in scurt timp bifurcatia spre refugiul din Portita Arpasului, cabana capra, admiram si Fereastra Zmeilor (care cred ca a fost facuta de un pui de zmeu…mai bine ii spuneam oblon, ferestruica dar fereastra e cam mult….) si privirile ne sunt magnetizate de creasta Vartopel-Arpasel care ne face mult timp sa intoarcem capul in urma.
Poteca pe sub creasta Vartopel-Arpasel
Poteca ne poarta insa pe versantul sudic al Vf Capra si in scurt timp coboram si in caldarea de la lacul Capra…
Coboram la Capra
Buna alegere pentru Intalnirea de vara CRPO, trebuie sa recunosc. Aici terminam mancarea si butelia de la primus….trimitem un gand bun celor 4 alpinisti luati de avalnsa in caldarea Fundul Caprei (pentru ei a fost construit monumentul Alpinistilor) si urcam in Saua Caprei de unde privim cu teama parca furnicarul de la Balea…Parca e Mamaia, forfota mare, urme de zapada exploatate cum se cuvine de turistii care sosesc in vale de parca s-a spart teava. Canicula i-a alungat oare pe toti la Balea ? Dragilor mai exista si litoralul…lasa-ti muntii in pace. Oriucm trebuie sa ma declar fericita caci desi mi-ama scutit urechile nu am auzit nici urme de manea la Balea. Macar atata lucru.
Gandacuta lui Ioan ne asteapta parcata cuminte…o umplem pana la refuz, ii baricadam omului luneta si cu curaj o luam in jos pe Transfagarasan spre Curtea de Arges. Ne oprim la Vidraru, ne arata Ioan cetatea Poenari, vedem din Masina Curtea de Arges iar in Pitesti iesim pe drumul vechi spre Bucuresti prin Titu. Si ce bine am ales….caci am mers intins fara nervii si orele pierdute pe autostrada pe 24 km infernali. Intru in Bucuresti pe versurile celor de la Vama Veche….dar dragilor eu vin de la munte…si ma duc acasa…ce ziceti ma primesc ai mei ? Evident ca m-au primit…cam imbufnati si cu multa treaba…din cauza asta si RT-ul acesta intarziat…Dar ca sa-i imbunez ….le-am explicat in versuri cum sta treaba cu muntele si familia…
Acuma tin o bere-n mana (si o beau altii ca eu nu servesc)
Alo, sunteti acasa ?
In fata mea conduce cineva-Ioan
Ma-ntorc azi
Ma-ntorc la voi beata de fericire
Ma primiti ?Cu muntele-n suflet si padurea mea
Va rog mult, ma primiti ?
Stiu c-ai sa ma certi-mama
Si-apoi c-ai sa ma ierti- ca doar esti mama
Caci muntele era si prietenul tau bun (odata, demult e adevarat)
Si mai e ceva….
O sa raman acasa toata saptamana (am promis doar)
Foto:Radu
Leave a Reply