Prima tura din an, saniusul din Crai

Cum in noaptea de Revelion culcarea a fost devreme la e fel si trezirea din prima zi din an. Prin combinatia de genetica si de conditionare Marius are toate sansele sa fie mai matinal decat noi, dupa programul de la scoala se trezeste in fiecare dimineata la ora 7 fara efort si de multe ori sunt momente in care se trezeste de voie si mai devreme. Astazi din fericire nu se intampla asta, abia pe la 7:30 e trezirea si avem parte de un slow morning cu ceva joaca pe acasa inainte de a pleca din nou spre Casa Nobilis (a doua oara in doua zile) pentru a ne sincroniza cu Doru si cu gasca de copii pentru o tura cu zapada si sanius spre Saua Joaca.

Eu sunt la fel de lovit de sinuzita dar macar am parte de partenere de discutie ce au trecut prin aceleasi probleme si cu ocazia asta imi dau seama ca poate totusi nu stau chiar asa de rau, macar de durut nu ma doare nimic, am doar aceasi senzatie de presiune in fata si de urechi care nu egalizeaza cum trebuie presiunea plus ceva stari febrile sau subfebrile. Probabil tot din cauza lor reusesc sa uit si telefonul la masina, asa ca pozele facute in tura sunt facute cu fostul telefon, p30 pro-ul care a ajuns temporar la Mihaela, telefon care pe partea de foto inca isi face treaba foarte bine. Pacat in schimb ca a ramas in urma de tot la capitolul update-uri de software si de Android.

Dar revenind la tura, highlight-ul a fost clar mini derdelusul gasi pe coborarea de pe traseul de la MPC spre Saua Joaca, un mini-derdelus ceva adrenalina atat pentru cei mici cat si pentru parinti, nu de alta dar nu poti sa stii niciodata cand se putea lovi copilul de un bradut sau de un alt obstacol imprevizibil. Dar pe langa asta e clar unul din cele mai faine privelisti pe care poti sa le ai de pe un derdelus, daca o sa fie zapada suficienta trebuie clar sa mai revenim pe aici. Doar ca din nou, o jumatate de zi petrecuta afara la frig probabil nu e cel mai bun leac pentru sinuzita, asa ca la intoarcere ma simt iar super, super infundat. Partea buna e ca drumetia e pe drumul spre Slatina asa ca incheiem ziua cu senzatia ca unei zile pline nu doar cu un drum de 4 ore in masina.

Un cer mai degraba incetosat, cel putin in comparatia cu zilele anterioare, in schimb in mijlocul zilei temperaturi in continuare primaveratice.
Pauza de masa si de ceai, la un bradut si intr-o Poiana pe care am vazut-o transformandu-se de la an la an. In maxim 10 ani poteca o sa treaca printr-o veritabila padure pe aici.
Cautand derdelusuri si varfuri cu priveliste. Din fericire am avut parte din nou de cer senin in ultima parte a zilei.
Fiecare copil in filmul lui. Noroc cu background-ul din spate.
Poza de grup partial extinsa cu copii cooperanti la poze.
Inca un pic pana pe varf.
Pe aici nu a fost perfect, ultima parte in schimb a fost de nota 10.
Inca nu mi-e clar cum de nu ingheata complet copii dupa atat de multa joaca afara. La momentul asta eu aveam picioarele deja bocna. Probabil ajuta si daca te agiti tot timpul ca pepsi-ul.
Din culise, schimbarea hainelor inainte de drumul spre Slatina.
A doua zi, la bunici cu soare, mancare buna si prea multe pofte.
La despartire, au urmat 3 zile in care si Marius si noi ne-am facut un pic de cap. Eu mai putin, practic m-am infiintat la orl-ist si am bolit cum se cuvine 2 zile, dupa care o zi chiar ne-am facut de cap de dimineata pana seara, cat sa recuperam cele 2 zile de dinainte.
Una din “minunile” ce arata ca se poate si in Romania, drumul express ce va lega Pitestiul de Craiova, acum deschis in proportie de 50%. Inca nu inteleg cu poate sa apara asa ceva intr-un timp relativ scurt cum Rucar-Bran-ul poate sa aiba asfaltul in stadiul in care e de ani buni fara nici o reparatie majora.

Posted

in

, ,

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *