In mijlocul noptii s-a pornit un uragan de toata frumusetea care a inceput sa fluture corturile din jur. Si cum din cauza zgomotului somnul a fost alungat singura solutie a fost sa recurg la doapele de urechi pe care le am din Iran. Cu ele in urechi singura sansa sa ma trezesc e daca ma plesneste laterala cortului in fata, si atunci ar fi grav.

Asa ca dorm neintors pana la 7 dimineata, iar cand scot capul din cort tabara de corturi arata ca dupa razboi. Mai bine zis ce a ramas din ea, caci 3 corturi au plecat sa colinde intinderile Tien Shan-ului iar alte 3 stau culcate prin imprejurimi. In departare una din rusoaice cara unul din corturile ce nu a avut un prea puternic dor de duca.

Dimineata vine si momentul in care trebuie sa vad daca intra totul in rucsac. E singurul rucsac pe care il am dupa mine si la 60 de litri nu e extraordinar de mare atunci cand trebuie sa cari dupa tine toate lucrurile trebuincioase pentru o saptamana.

Pana la urma odata ce pun intr-o punga pe exterior cortul, salteluta si sacul de dormit reusesc sa inghesui totul, dar nu pot sa zic ca sunt prea mandru de cum arata rucsacul. Noroc ca plasa nu e de rafie totusi caci altfel ar strica orice poza.

Vorbesc cu una din rusoaice si las bicicleta si bagajul de bicicleta pe mana ei, si nu por decat sa am incredere ca le voi gasi peste o luna de zile in Karkara. Oricum nu am de ales asa ca nu are sens sa-mi fac griji pentru ele.

Si lasand bicicleta in spate pasii ma poarta catre imensa vale formata de Inilcheck. Am mers deja pe ea 40 de kilometri si o sa urmeze probabil inca 60 pe jos. Imagineazati cum ar fi daca tot drumul de la Bucuresti la Sinaia ar fi tot doar o vale glaciara strajuita de varfuri de 4000, 5000 si 6000 de metri.

Merg in paralel cu cei doi cehi intalniti cu o seara inainte. Ne intalnim practic la fiecare trecere de rau cand trebuie sa trecem prin procesul de descaltare, congelat picioare, incaltare. Si sunt ceva rauri de trecut asa ca e timp sa exersam le indelete.

In rest e complet pustii si doar animalele salbatice se mai sperie de trecerea noastra. Printre exemplarele zilei se numara cativa iepuri si un fel de rate care stau mai mult le jos si care zboara cu batai foarte rapide din aripi atunci cand se sperie.

In rest timpul se scurge intre scartaitul ritmic al rucsacului de 30 de kile si admiratul locurilor. Cel mai spectaculos varf de pana acum e de departe Nansen, la poalele caruia e si tabara de corturi. Sau mai bine zis unde era tabara de corturi, caci uraganul a facut ravagii si pe aici si unul e inecat in rau si 4 au plecat si ele la plimbare. Si brusc ma simt parca un pic mandru de cortul meu de Quechua, care fiind mult mai jos a rezistat mai bine in noaptea precedenta. Singura lui problema e ca trebuie sa gasesti un loc solid in care sa-l ancorezi.

Una peste alta desi nu a fost mult de urcat si de coborat la sfarsitul zilei ma simt destul de obosit, si tot ce pot sa sper e ca pe masura ce voi manca mancare rucsacul va deveni din ce in ce mai usor.

Cu rucsacul in spate.

La poalele muntilor.

Treceri de rau.

Picioare reci si noroi glaciar.

Cel mai bun mod de a petrece luna de miere.

Catre tabara de baza.

Odihna.

Una din ultimele poze in ipostaza de caproi, de data aceasta cu tot cu coarne.

Piticul si uriasii.