Noptile la 4000 m sunt fara indoiala friguroase, caci cand se mijea de ziua am constata cu groaza ca intregul cort este tapetat sub o platosa de chiciura. Interesant este ca iarba si pamantul au ramas uscate, praful alb si geros preferand exclusiv cortul si bicicletele noastre. Imi este groaza sa ma trezesc pentru ca asta inseamna implicit sa intru in bocancii inghetati, pentru ca ieri am gresit trasa la o trecere de rau si am aterizat cu ambele picioare in apa.Asa ca prefer sa ma intorc pe partea cealalta si sa astept ca soarele sa incalzeasca putin atmosfera. Astea doua ore de somn, in care s-a incalzit progresiv in cort au intrat ca unse.

Pe la 9 sunt trezita de zgomotul primusului si cat mancam si strangem reusesc sa imi usuc bocancii cu ajutorul soarelui generos de la altitudine. La 4000 m dinamica pare simpla. Cand e soare, nu poti sta fara sapca si ochelari de soare si daca nu bate vantul pedalezi lejer la tricou, cum apune soarele, se face frigider si singura salvare e sacul de dormit. Totul se intampla din caldura sacului de dormit: gatit cina si micul dejun, mancat cele doua mese, scris jurnal, citit.

Dar pana diseara ne sta in fata o zi intreaga, o zi ce se promite a fi aventuroasa, caci trackul nostru merge pe un drum despre care toate referintele spun ca ar fi impracticabil sau foarte greu practicabil, cu terasament luat de ape si treceri de rauri. Alternativa o reprezinta drumul mai mare, care insa trece printr-un sat unde doi ciclisti au fost jefuiti. Intre impracticabil si probleme de securitate, alegem sa ne caram bicicleta in spate la vale, daca va fi nevoie.

Pana la bifurcatie insa avem de mers cam 20 de kilometri printr-o pustietate demna de munti inalti. 2 masini, 3 oameni, 3 copii, 3 caini si in rest doar lame tunse.

La bifurcatie constatam ca drumul nostru numit pe harti A118 este in cel mai bun caz un drum forestier maxim de salbatic din Fagaras. Si totusi se intrevad niste urme vechi de roti, deci poate nu e dracul chiar asa de negru. Singura noastra speranta e ca acum, fiind sezonul uscat, sa se poata trece, caci toate comentariile negative citite au venit din partea bicistilor si motociclistilor care au trecut pe aici in sezonul ploios, sau la finalul acestuia. Nici gand sa avem pe cine intreba. Am facut-o deja cu cele 2 masini si cei 3 oameni si desi toti ne asigurau ca se poate ajunge in Mollebamba (destinatia noastra) cu masina, dar la fata locului ne-am dat seama ca toti se refereau la varianta ocolita si cu probleme de securitate.

Asa ca de la intersectie, let the adventure begin! Bonus este ca din pasul de 4300 m in care ne aflam avem si primele perspective clare asupra varfurilor inzapezite ale Cordilierei Blanca si faptul ca vom pedala pe acolo in 7-10 zile ne umple de incantare. Dar mai intai sa sarim muntele si situatia din teren sa nu fie atat de grava incat sa ne determine sa facem cale intoarsa. Din pacate, alunecarile de teren sunt pe la jumatatea coborarii, deci ne este imposibil sa anticipam ce ne sta in fata.

Pana la urma am avut parte de o coborare lunga, cu suficiente portiuni in care am mers pe langa bicicleta, caci drumul era ori spalat de ape, ori transformat in ravena sau intr-un talveg plin de pietre. Pietre mari, pietre mici, pietris, bolovani, toate dimensiunile erau aici. Total exclus pentru masina, probabil posibil pentru un motor echipat pentru drumuri grele.

In 2-3 ore abia reusim sa coboram la 3500 m, unde ne vom si opri, convinsi sa o facem de un snake bite pe care l-am facut la roata fata. Ce e drept, sub noi ne imbie un loc fain de cort, apa avem atat pentru gatit cat si pentru baut, mnacare mai avem pentru seara asta si maine dimineata, asa ca sa nu dam vrabia din mana, pe cioara de pe gard.

Cu ajutorul catorva uscaturi gasite pe terenul de fotbal unde am campat pornim si un mic foculet, lucru pe care voiam sa il facem de mult timp, dar imposibil cand campezi pe langa case ori asezari umane. Insa aici suntem efectiv in mijlocul pustiului, la kilometri buni de orice sat, sub cerul plin de stelele, dar in mod suprinzator cu internet 3G+.

Si din nou o sa fie o noapte friguroasa…