Primul loc de cort din Kyrgystan a fost de departe unul din cele mai frumoase locuri de cort din ultima perioada, in primul rand din cauza varfului Lenin de peste 7000 de metri care se inalta deasupra noastra. Dar suntem totusi in ilegalitate caci inca nu am ajuns la postul de granita kyrgyz pentru a primi stampilele pe vize. Am fost pentru o noapte imigranti ilegali in Kyrgystan, iar acum dimineata e momentul sa reintram in legalitate.

Cum prea multe lucruri de mancare nu mai avem dupa noi, amanam micul dejun pentru primul sat de dupa granita si ne grabim spre postul de control. Speram ca granicerii sa fie de treaba si sa nu fie nevoie de niciun fel de mita pentru noaptea petrecuta in ilegalitate. Din fericire nici unul din ei nu se uita peste viza de Tadjikistan pentru a vedea cand am trecut pe la postul de granita anterior si oamenii chiar sunt de treaba si totul merge incredibil de repede. Cu ocazia asta Raimon afla si ca Real a castigat Liga Campionilor caci finala s-a jucat cu o zi inainte.

Dintre toate granitele trecute pana acum prin Asia Centrala, clar asta a fost cea mai rapida si mai usoara si a durat mai putin de o ora pentru toti patru, fara desfacut de bajaje sau alte controale ciudate. Totusi nu am putut sa nu fiu invidios pe viza (stampila) primita la intrare de Fausto, Manuris si Raimon.

In schimb atunci cand trecem de granita si incepem sa coboram spre Sari Tash, primul sat de dupa granita, atmosfera devine incredibil de neclara, mai ales dupa ce am fost obisnuiti atatea zile cu cerul albastru si cu claritatea platoului din Pamir. Un vant puternic bate dinspre China si aduce din desertul de acolo praf si nisip asa ca toate varfurile abia se disting. E pacat caci Pamirul vazut de aici ar fi aratat genial.

Nu prea-mi vine sa cred ca am ajuns in Kyrgystan, dupa mai bine de 3 luni de zile pe drum si dupa 7 tari, fiecare cu frumusetile si particularitatile ei. Chiar sunt curios cum o sa mi se para tara in care voi petrece aproape 3 luni.

Pana una alta, prima oprire in Sari Tash e la un Cafe care arata extrem de darapanat unde dam de ceai, samsa si de curent electric pentru a incarca electronicele cat sa tina pana in Osh. La magazinul din sat dam pentru prima data dupa multa vreme si de rosii si castraveti, lucruri pe care daca stau bine sa ma gandesc nu le-am mai vazut la fata de 2 saptamani de cand am plecat din Khorog. Si urmeaza din nou perioada de acomodare cu preturile, moneda si produsele dintr-o tara noua, dar comparand cu ceea ce gaseam intr-un magazin tipic din Pamir nu cred ca o sa fie greu.

Pana in Osh sunt 3 mici pasuri de trecut. Sunt mici in comaratie cu ce a fost in Pamir dar la 3500 si 3600 nu sunt chiar la campie. Partea buna e ca nu e totusi foarte mult de urcat caci suntem inca la 3000 de metri iar asfaltul e ca in palma, iar pasurile sunt numai bune ca antrenament pentru Tien Shan.

Urcarile si pasurile sunt mereu mai usoare si parca trec mai repede atunci cand grupul e mai mare. La urcare am cam acelasi ritm ca si Raimon care participa si el la concursuri de MTB inainte de a pleca prin jurul lumii cu bicicleta, asa ca la fiecare pas se trezeste putin spiritul competitiv in noi si ne intrecem la deal, ceea ce face urcarile si mai scurte dar si mai intense. In primul pas in care ajungem dam de un grup de tineri kyrgyzi care sarbatoreau 10 ani de la terminarea liceului, care ne filmeaza cand ajungem in pas si care vor sa dea o tura cu bicicletele noastre. Singura problema e ca toti sunt cam scunzi pentru seile noastre ridicate destul de sus astfel incat pedaleaza ca si copii care nu pot ajunge la pedale.

Dupa o scurta coborare urmeaza si al doilea pas, de data asta de 3600 de metri, iar de aici o lunga coborare de 1000 de metri diferenta de nivel pe un drum absolut superb. Cu ocazia asta pentru ca e si vantul bun, cred ca inregistrez si recordul de viteza la coborare- 70 de kilometri la ora. Fara vant sau cu vant potrivnic, pentru ca bicicleta e incarcata, coburile actioneaza ca un fel de parasuta si la vale e destul de greu sa treci de 50 de kilometri la ora. Dar cu panta potrivita si cu vant bun se poate.

Atmosfera e in schimb extrem de neclara, mai ales dupa ce m-am obisnuit cu aerul clar al Pamirului. Norii de ploaie in schimb incep sa se stranga si dupa multa vreme auzim din nou tunete in departare. Iar dupa primele picaturi se simte din nou mirosul de praf si de asfalt incins, un miros pe care nu l-am simtit de foarte multa vreme. Nu imi amintesc exact cand a fost ultima ploaie, dar la cat de verde e totul in Kyrgystan ar trebui sa ne pregatim sa mai fim udati din cand in cand.

Dupa prima ploaie a zilei vine un intermezzo in care ne gandim sa cautam un loc de cort si ochim un crang de copaci din curtea unei case ca un loc perfect de petrecut noaptea, mai ales ca vantul e destul de puternic pentru campat intr-un loc neprotejat. Momentul se potriveste la fix cu momentul in care babuta din casa iese la poarta asa ca o intreb daca putem sa punem cortul in spatele curtii.

Acum ar trebui sa spun cateva lucruri despre Kyrgyzi, in comparatie cu Tadjicii arata mult mai asiatic si poate ce mi se pare cel mai ciudat e ca e foarte greu sa ghicesti emotie pe fetele lor. In afara de copii mi se pare ca toate fetele sunt de piatra si in majoritatea cazurilor daca le zambesti nu zambesc inapoi, asa ca nu prea iti dai seama daca oamenii sunt prietenosi sau primitori din expresia fetei. Par fete de piatra la prima impresie, si abia dupa ce petreci ceva timp incep sa se dezghete. Cam asa a fost si baba care a zis ca putem sa punem cortul, dar cu o expresia care nu sugera ca am fi bineveniti.

Pana la urma am zis da, caci urmatoare furtuna se apropia si ne apucam sa punem corturile in spatele curtii intre copaci, si la putin timp dupa, apare si babuta cu ceai si cu paine proaspata, un prim exemplu ca trebuie sa ne obisnuim cu diferentele culturale din Kyrgystan. Iar cand am dus inapoi cestile si ceainicul am vazut chiar si o urma de zambet, deci nu e chiar asa de rau.

Si desi ne-am oprit ceva mai devreme, astazi trebuie sa recunosc ca partea care nu-mi place deloc la calatoritul singur, campatul, e mult mai fain atunci cand calatoresti in mai multi. Si cum fiecare din noi avem o poveste diferita, e foarte interesant sa aflam detalii din fiecare poveste. Spre exemplu in seara asta ne povesteste Fausto cum inainte de plecarea cu bicicleta pana in Asia de Sud Est, prietena de atunci l-am pus sa aleaga dintre ea si bicicleta, iar raspunsul lui Fausto in accentul italian care mi se pare atat de distractiv a fost ceva de genul: “Atunci mai ramane o singura intrebare, ce culoare?”.

Tot din povestile interesante sunt si povetile lui Raimon din prima tura lunga pe bicicleta prin Africa, cand s-a imbolnavit de malarie de 2 ori petrecand ceva timp in spitalele din Mali si Ghana. Iar Mansur e o adevarata comoara legata de diferentele culturale dintre Iran si alte tari. In plus, fiecare din ei e pasionat de gatit, astfel ca de fiecare data cand am campat am mancat foarte, foarte bine.

Lenin.

Ultimii kilometri fara sosea din Kyrgystan.

Amenajari interioare.

Incercand bicicleta.

Cu kyrgyzi la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului.

Stelvio de Kyrgystan.

Prin satele kyrgyze.

Frate si sora.

Foto? Foto?

Verdeata, pamant rosiatic si sosele bune.

Grajduri in varianta Kyrgyza.

Cu cortul in gradina / padurea din spatele casei.

Cu cortul in spatele casei.