Mai multe poze aici.
Linkul catre jurnalul original al Mihaelei aici.
De la mike citire unul dintre jurnalele restante din ultima vreme. Pe langa cele povestite de mike ar fi de adaugat si initiere in alergarea pe munte a lui Alex, cu care am facut duminica dimineata un frumos inconjor al Builei in cateva ore.
A fost o alergare chiar interesanta, cu o vreme radical diferita fata de cea din seara anterioara, cand am plecat de la refugiu pe o ninsoare ca-n povesti. Pacat ca am plecat cam flower-power, si pentru ca tura s-a prelungit mai mult decat planuiam am ajuns la refugiul din Curmatura Builei complet rupti de foame. Cred ca cel care a lasat acolo un pateu mic de porc va ajunge cu siguranta in rai. Mirific a cazut, impreuna cu cei 5 samburi de migdale si 10 boabe de fistic pe care le-am impartit frateste. Pacat ca iscusinta mea in a crapa boabele respective de fistic nu e la un nivel prea mare, astfel incat 2 din cele 10 boabe zac ratacite sub prispa refugiului.
In alergarea de duminica seara am incercat si fostul traseul turistic care coboara din saua Stevioara spre Poiana Frumoasa, si am avut parte de 20 de minute destul de interesante luptandu-ma cu jnepenii, totusi fara bagaj mare si cu ceva vointa se poate razbate, desi sunt locuri in care e nevoie de ceva antentie pentru a dibui poteca.
Traseu: Brana Caprelor-Cabana Cheia(TA) -Curmatura Comarnice-Poiana Piscul cu Brazi-Curmatura Builei (TR) si retur
O schita a traseului preluata de pe www.buila,ro
La inceput de drum
Astazi cautam toamna…cea mai mare parte a peisajelor au o tenta de trecut de vara…e doar o urma de rosu si de galben si mult verde prazuliu.Cheile Cheii sunt linistite si secate. Cabana e tihnita, fara muzica, cu un foc mocnit si ingropat in mult jar, cu mult fum insa, iar cabanierul ne omeneste repede cu cate o cana de ceai pentru fiecare.
Inceput de toamna.
Apoi plecam mai departe, sa castigam altitudine, sa cautam toamna tot mai sus.
Unde sunt surorile mele?
Tanar si stinger
Nici pe aici nu o gasim asa cum ne-o imaginam…galbena, rosie, pasionala, focoasa, aprinsa, ruginie, caramizie, fata cu parul de foc a intregului an. Gasim insa din ce in ce mai mult frig. Din rasuflarile noastre ies aburi, un vant rece coboara pe valcelele pe care le traversam, mainile ingheata usor usor si cautam caldura manusilor.
Urcand cu mai mult sau mai putin spor prin padure
Inca putin pana la refugiu.
In refugiul din Curmatura Builei e pustiu, stam sa ne incalzim putin si apoi ne despartim, Radu la deal, spre vf Buila, eu la vale, inapoi prin poieni. Acum la intoarcere alerg mult mai bine, mult mai legat, cu mult mai multa usurinta…Ador poteca asta, deal, vale, rasuflarea ce imi sparge pieptul cand ma avant la deal in asteptarea coborarii ce ma imi va linistii bataile inimii. Ajung inca pe lumina inapoi si ma infofolesc in toate hainele pe care le am privind cu teama spre noaptea ce va sa vie. Focul da caldura doar pe o parte, fum pe toate partile si aduce cu el o gura de vin bun si niste slana la tepusa. Apoi parasesc focul in speranta ca voi regasi caldura in sacul de dormit. Am incercat sa ne alegem un loc pe priciul de sus, pe prinicpiul aerul de cald urca, dar nu pot sa nu visez noaptea la caldura unui sac de puf mult promis… Nu mi-e frig dar nici loc sa ma intind nu am asa cum stam stransi unul in altul. Astfel ca dimineata nu am niciun chef sa ma scol, sa plec cu oamenii la treking, sa ma plimb pe zapada ce s-a asezat afara, si raman in sacul de dormit, de fapt in 2 saci de dormit, ca asa e mai cald. Radu si Alex pleaca la alergat si alearga ore bune, asa ca raman stapana acasa si ma lupt cu invatatul si cu somnul in paralel…Nu am succes cu niciunul prea mare…
Alergand sub un cer plumburiu
Inainte de coborarea aventuroasa din saua Stevioara.
Raze fugare de lumina
Si sfarsit de zi.
Un trail-runner in devenire, atitudinea face totul.
Moment cuvios la Patrunsa.
Zapada de peste noapte.
Se intorc baietii si plecam la masini pe acelasi drum…plec resemnata caci pare ca nimic interesant nu se va asterne in cale. Dar ninsoarea de aseara a lasat urme adanci…Capatanii sunt acoperiti cu un puf alb iar Brana Caprelor este acelasi traseu dar cu alte privelisti.
Si s-a mai dus un weekend.
Copacii se vor pleca in curand in fata ei, manati din spate de legiuitori incoruptibili si parca o vad- de o frumusete dura si risipind caldura de o fierbanteala rece, asa cum va trece printre slujbasi.
Va lua tot ce poseda si va lasa Iarna sa le dea sarutarea inghetului. Se intoarce, generatie de generatie si toti ii stiu frica, dar ca nebunii, incearca sa isi infrunte destinul si ii sarbatoresc venirea cu focuri imense din care se ridica spre cer pale rosii si galbene, ca niste limbi uriase de dragoni.
Si noi suntem nebuni in felul nostru, niste nebuni frumosi, ce cautam fiecare mica sau mare minune in natura care ne inconjoara, care ne-am adaptat la toate anotimpurile, care ne zbatem intre nostalgia verii si visurile iernii…totul e sa nu lasam toamna sa ne scape printre degete. Nu am ratat spectacolul ei in niciun an, si ar fi pacat ca acum sa nu prindem reprezentatia de gala…Asa ca ne vedem weekendul viitor, tot pe munte, in cautarea scenei perfecte.
Leave a Reply