Lumina. De fapt lumina si norii fac ca nu toate zilele sa fie la fel. Poti sa calci de 99 de ori prin aceleasi locuri pentru ca sa ramai complet uimit de felul in care ti se infatiseaza acelasi loc banal a 100-a oara. Iar minunata complexitate a meteorologiei face greu sa gasesti doua zile similare. Umiditate mare, temperatura mare, zile inghetate, praf saharian, nori pufosi purtati din Atlantic peste continent, toate contribuie la incredibilia varietate a nuantelor in care ti se infatiseaza lumea.

Lumina, si felul in care arata lucrurile in lumina zilei respective cred ca e si motivul principal care ma face sa ies din casa. Sau sa ma uit visator pe geam atunci cand nu pot face asta. Iar atunci nu poti decat sa exclami “uite ce lumina faina e afara!”. Si astfel nu toate zilele sunt la fel, si ajungi sa apreciezi mult mai mult zilele pline de spectacol fata de zilele cenusii si spalacite atunci cand lumina nu-ti spune nimic. Sunt zile in care ti se pare ca porti incontinuu o pereche de ochelari murdari si zile in care vezi mai departe si mai clar decat ai putea vedea cu cea mai clara lupa.

Fix astfel e ziua de azi, iar noua ni se pare ca putem atinge cu mana Fagarasul atunci cand pedalam in saua cursierelor dinspre Agnita spre Carta. Ultima data am fost pe aici acum mai bine de 10 ani, intr-un mijloc de vara caniculara, in drum spre Sighisoara intr-o Supernova fara aer conditionat si starnind nori de praf din pietrisul drumului. Intre timp au venit fondurile europene si a aparut inca un drum numai bun de cursiera, cu trafic inexistent si cu panorama incredibila spre Fagaras.

Iar ziua e cu atat mai magica cu cat vine dupa patru zile in care a plouat aproape fara oprire in Brasov. Cu tot tacamul, ploi torentiale, furtuni, cer intunecat ce te duce cu gandul la sfarsitul lumii si cu multa, multa apa. Asa ca astazi ne bucuram din plin de soarele de care avem parte si de atmosfera din care sunt convins ca s-a spalat de mult orice urma de praf. Doar Oltul cu culoarea pamantului ne aduce aminte de deluviul ultimelor zile.

In schimb eu cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata de Tara Fagarasului si trebuie sa recunosc ca mult mai mult decat Transfagarasanul imi place perspectiva zidului muntos vazut din campie. Stau sa ma gandesc cum e sa traiesti intr-un oras ca Victoria si sa vezi in fiecare zi pe geam cu se ridica la 2000 de metri deasupra ta crestele Fagarasului. Bine, poate Victoria nu e cel mai bun exemplu cu atmosfera de oras post-industrial in stare de dezintegrare, dar sunt extrem de multe sate ce impartasesc aceasi verticalitate. Sa fii la campie si totusi sa ai muntele deasupra ta.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

Memento pentru centrul tarii.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Sosele perfecte.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

Lumina, lumina si norii fac totul.

In pregatirea apsului.

Sfarsit de zi.