Quilotoa e cel de-al doilea vulcan din drumul nostru, un vulcan mai nereusit si mai aparte. Zic mai nereusit pentru ca la un moment dat in istoria lui conul sau s-a naruit si s-a transformat intr-un imens lac strajuit de jur imprejur de pereti de 100-200 de metri inaltime. E un loc al carui scara nu o poti cuprinde prea bine in poze, mai ales ca doar pentru a prinde tot lacul ai nevoie de ceva mai larg decat 28-75-ul pe care in am dupa mine.

E un loc in care are sens sa zabovesti putin si fix asta avem noi in plan pentru astazi: o dupamasa petrecut in tihna deasupra lacului. Pentru a compensa in schimb lipsa de activitate din partea a doua a zilei incepem in schimb dimineata cu un hike-a-bike destul de brutal pana pe buza craterului. Nu-i nimic, umerii si spate rezista, ba chiar intr-un fel comod in momentul in care gasesti pozitia corespunzatoare. Doar vantul ce ne-a insotit in ultimele doua zile ne da si astazi de furca si ne face sa ne simtim ca in Patagonia.

Odata ajunsi in margine craterului si in poteca ne invartim putin prin locurile prin care trailul chiar e ciclabil dupa care gasim un mic balconas de iarba suspendat deasupra craterului unde ne oprim la o pauza prelungita. Norii alearga deasupra noastra, lumina se schimba ba in bine ba in rau dar jocul norilor si al vantului pe oglinda lacului ramane la fel de fascinant de privit. Asa ca zabovim pana la inserare, sperand in zadar ca plafonul de nori sa se crape, dupa care ne retragem cuminti la locul de cort din padure, ferit de vantul ce a continuat sa sufle toata noaptea.