Un pic mai multe poze aici.

Cred ca e primul jurmal de multa vreme pe care apuc sa-l scriu duminica seara, desi a fost vorba de tura de doua zile. Dar cum tot am ajuns ceva mai devreme decat de obicei astazi (ora data inapoi in weekend, si intuneric la ora 7), am zis ca totusi sa scriu si cateva randuri despre weekend-ul care a trecut.

Luna asta se implinesc 3 luni in care n-am petrecut nici un weekend in Berlin. Am avut parte si de vreme buna, si de weekend-uri frumoase, si de ture in care am explorat in cateva luni lucrurile din jurul Berlinului decat unii berlinezi intr-o viata. Vorbind saptamana trecuta la o bere cu cativa colegi de munca, oamenii povesteau de vremurile de acum 20 si ceva de ani, si despre posibilitatile relativ reduse ale locuitorilor Berlinului de Vest. Si m-a surpins ca oamenii spuneau ca nu aveau nici un sentiment claustrofobic, desi erau inconjurati de un zid si singura posibilitate de a calatori era ori pe o autostrada destul de lunga spre Germania de Vest, fie zborul cu un avion. Si sentimentul cred ca s-a propagat putin si in zilele noastre, si oamenii chiar se simt foarte bine uneori o viata intreaga in cartierul in care s-au nascut, cu concediile normale de 1-2 ori pe an.

Totusi pana acum am incercat sa profitam la maxim de timpul petrecut aici, si trebuie spus ca Brandenburgul si Meklenburg-Vorpommen sunt land-uri care ne-au placut foarte mult. E uimitor cat de putin sunt populate si cat de multa padure si salbaticie poate fi gasitata atat de aproape de Berlin. Probabil daca eram pasionati de sporturi de apa, de caiac/canoe ar fi fost raiul pe pamant.

Revenind la weekend-ul ce tocmai care a trecut, prognoza de vineri nu era prea incurajatoare, un front de aer rece coborand peste Germania, si aducand temperaturile prin jurul valorii de zero grade. Totusi de weekend-ul trecut visam la o tura de bicla din care sa mai prindem franturi din toamna colorata, care din pacate e cam pe terminate.

Astfel incat am lasat-o pe Mike sa deseneze un circuit de 2 zile, intr-o zona plina de padure si de lacuri in nordul Brandenurgului, foarte aproape de granita cu Meklenburg-Vorpommen. Vremea posomorata de sambata dimineata nu ne-a motivat sa plecam prea devreme, astfel incat sambata am reusit performata aproape negativa de a pedala 50 de kilometri toata ziua. A contribuit si vremea posomorata, frigul, un vant potrivnic, si o vizita ceva mai lunga la lagarul de concetrare de la Ravensbruck.

Io zic ca ma prinde postura.

Prin paduri de fag.

Covorul de frunze acoperind complet pistele.

Mar 100% german.

La Ravensbruck nu am avut timp sa vizitam intreg complexul, in schimb am zabovit ceva mai mult timp intr-o cladire in care au trait in perioada lagarului o serie de comandati ai lagarului. Casa/cladirea a ramas in mare parte neschimbata, si era amenajata ca un muzeu despre tot ofiterii SS care au fost intr-un fel sau altul responsabili de ce s-a intamplat acolo. Ce e deosebit la Ravensbruck, fata de alte lagare de concentare, e ca a fost gandit ca un lagar de concentrare pentru femei. Au trecut pe aici de-a lungul existentei sale aproximativ 140000 de oameni, din care au supravietuit intre 15000 si 30000. Au murit aici la fel de multi oameni cat populatia unui orasel nu foarte mic.

Muzeul e socant pentru ca detaliaza biografia, trecutul, marturii despre toti cei care au fost in pozitii de conducere in lagar. E uimitor cand stai sa te gandesti ca ofiterii traiau impreuna cu familia si copii, in case echipate la un nivel ok, in timp ce la nici 300 de metri existau baraci de lemn in care femeile batrane si cele care nu mai puteau sa munceasca erau lasate sa moara. In vreme ce la mai putin de 1 kilometru exista un sat/orasel ce isi ducea mai departe existenta. E o limita foarte fina aici intre responsabilitate si complicitate.

De la fereastra comandatului.

Revenind la tura, dupa ce trecem de Ravensbruck, gasim si un loc ferit de pus cortul, unde petrecem o noapte cu muuulte ore de somn, si ne urnim mai departe la drum cu greu a doua zi dimineata. In schimb avem parte de data aceasta de o zi cu soare, si chiar se simte la capitolul confort termin. Doar labele picioarelor raman tot inghetate pe tot parcursul zilei.

Traseul in schimb e deosebit de frumos pana in Wesenburg, serpuind prin paduri de fagi si printre lacuri. Profitam de locuri, de soarele bland si facem muulte poze cu iz de toamna, ne oprin si pe un ponton pe malul unui lac unde am fi putut sa stam probabil toata ziua la soare. Din Wesenburg in schimb urmeaza lunga intoarcere spre Zehdenick, unde recuperam kilometri si pentru ziua de dinainte. Apusul, frigul si luna plina ne gasesc pedaland pe un drum judetean, cu cativa kilometri ramasi pana la masina si cu stoluri de pasari aranjate in V ce pareau sa fi gresit directia, zburand spre nord.

A doua zi dimineata, noi si bruma.

Bancuta si locul de masa.

Asteptandu-si suratele.

Prin lumina blanda a diminetii

La soare.

Nori de toamna

Si o poza si cu pozarul.

Blazonul Brandenurgului, un vultur nu foarte prietenos.

Umbre de uriasi.

Spre locurile de iernat.

In schimb trebuie spus ca dupa weekend-ul care tocmai a trecut probabil vor urma si weekend-uri petrecute macar partial in Berlin. A devenit prea frig pentru catarat, poate si pentru bicicleta daca nu e macar un pic de soare. Astfel incat asteptam zapada (care a cazut deja in sud), si ne ascutim schiurile.