Ziua 4 – Bigar, Ravenska si cheile Nerei

Bigarul traieste in lumea lui si pentru locuitorii micului sat de pe dealuri sarbatorile Pascale s-au consumat anul trecut. In noaptea de Inviere pe rit ortodox, doar ploaia ne-a batut in tenda cortului. Dimineata vine cu aer rece si cu valuri de ceata ce se ridica dinspre dealuri. Drumul de pamant spre Ravensca arata foarte rau, asa ca hotararea e implicita: asfalt pana la Dunare si apoi urcam pe un drum mai mare ce urca din Liubcova. 
Duminica dimineata in Bigar pana si magazinul comunal e deschis, asa ca mai aprovizionam cu ceva napolitane si ne lansam intr-o coborare frumoasa spre Dunare.

Si in Liubcova gasim magazin si deja intuim un pattern dupa numele satului. Pariem ca si in Ravensca o sa fie magazin. Pana acolo insa avem de pedalat vreo 10 kilometri. Drumul intra initial pe un fel de lunca larga pentru a urca hotarat abia in a doua jumatate. Suntem aproape singuri caci mai sunt cativa oameni cu atv-ul care isi fac veacul pe aici, dar in rest linistea e desavarsita. Cam la fel se intampla si in Ravensca, cea cu cateva case aninate pe dealuri. Poposim putin la birtul satului (inchis la ora asta) cat sa ne lamurim ce intentii are un nor negru ce s-a itit de dupa dealuri.

Prima alarma a fost falsa, asa ca la a doua am crezut ca norocul ne va surade si vantul va muta norii in alta parte. Ne-am inselat. Ploaia a fost cel mai mic impediment. Dezastrul principal au fost drumurile lutoase pe care am ajuns. 50 de metri au fost suficienti pentru o impachetare cu namol ca la Techirghio. Mai putin pentru noi, mai mult pentru biciclete. Si iata ca ceea ce parea o coborare rapida spre Sopotu Nou s-a transformat intr-o prelingere inceata la vale, cu scartait de frane, curatat roti pe iarba si la final spalat bicicleta in rau.

Nici nu intram bine in Sopotu Nou, ca marcajul ce strabate Cheile Nerei ne cheama din nou in off road. Drumul prin padure, desi ud, are terasament bun si printr-o succesiune de poieni lungi, pasuni si sectiuni de lunca impadurita ajungem cu mare usurinta si pe biciete pana in Poiana Maliug. Capatul ei va fi si locul nostru de inoptat, cu Nera cea involburata in urechea stanga.

Ziua 4 – Cheile Nerei

Ziua incepe cu nelipsita cafea si porridge-ul cel de aproape fiecare dimineata. Si nimic nu intra mai bine in stomac precum ceva cald, care sa iti dea ghes sa te misti intr-o directie. Daca initial Radu era hotarat asupra faptului ca porridge-ul e la fel de bun si rece, castig usor, usor teren cu varianta mea calda. Cu siguranta terciul merge oricum, la nevoie chiar si rece, si in mai putin de un an a devenit una din variantele de baza pentru micul dejun, chit ca il servim acasa sau in deplasare. 

Pentru azi avem in plan o plimbare mai lunga sau mai scurta, in functie de cum ne lasa picioarele noastre de mtb-isti prin Cheile Nerei. Sa tot fie 13 ani de la prima si ultima parcurgere reusita a cheilor si suntem curiosi ce s-a mai schimbat. Si cum ne-am schimbat si noi. In orice caz putina varietate face bine entuziasmului pe doua roti. Insa pana atunci trebuie sa ascundem bicicletele cat sa ne tihneasca plimbarea. Desi nu suntem deloc matinali, poteca e aproape pustie, astfel incat putem merge in tihna cu gandurile noastre, lasandu-ne.privirea sa alunece pe verdele luxuriant al padurii. 
Lacul Dracului ne primeste cu culori interesante, caci lumina cade din unghiul potrivit si coloreaza luciul apei in nuante puternice de albastru .
Anii au trecut atat peste noi, cat si peste poteca ce insosteste cheile. Cumva ne-o aminteam mai curata, mai primitoare, si nu neaparat o cursa cu obstacole.

Nici ploile recente nu ajuta, caci totul e alunecos si jilav. Barcile de rafting se scurg neauzite la vale si doar vocile pasagerilor le tradeaza prezenta. In unele zone Nera e asurzitoare acoperind totul in jur. In altele e tacuta, facand loc zgomotelor padurii sa se manifeste. Tot mintiti de repere ajungem in final pana in locul in care trebuie traversat raul prin vad, care era oricum punctul maxim pe care ni-l propusesem pentru incursiunea noastra. Si asa distanta s-a strans sub picioare, orele s-au scurs si ele si noi mai avem de pedalat cativa kilometri, cu speranta unui magazin de unde sa facem aprovizionare.

Satele Sopotu Nou, Barz, Dalboset trec fantomatice pe langa noi, insirate de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decat asfalt. Nu e nevoie sa cauti capatul lumii in tari exotice. Sunt cateava sate in Banatul montan inghetate in timp, semi-izolate de lume, cu timpul lor propriu.
Bozovici ne salveaza cu singurul magazin deschis in a doua zi de Pasti, iar o aplecatoare-fanar este hotelul nostru uscat pentru noaptea asta. Tare ne e ca ploaia din seara asta e doar preludiul a ceea ce va sa vina zilele urmatoare.