Cei 9 kilometri in coborare pana in Imilchil se scurg repede si ajungem cat ai clipi in “Centre Imilchil” un oras asezat intr-o covata la 2150 m altitudine. Ce e drept, fata de satele prin care am trecut, asta e cu adevarat o asezare bine inchegata. Oprim in piata centrala, eu fiind repede reperata de 2 elevi de liceu care vin sa isi exerseze engleza cu mine.

Dupa ce trecem de momentul de cumpana “sunt casatorita” si sotul meu e la magazin si face cumparaturile, ne afundam in discutii generale despre Maroc, Romania, politica internnationala si religie, drumul prin Maroc, putina geografie si ceva fotbal, toate acoperite intr-un interval de 15 minute. Baietii ar tot sta la povesti si marocanii au un oarecare talent pentru limbi straine, avand in vedere ca in scoala invata 4 limbi (constante sunt azira, araba si franceza + 3 ani de engleza). In plus, pe langa ce invata la scoala, fiind oarecum constienti de impactul turismului la scara macro (ca sursa de venit nationala) si la scara micro (la nivel familiar- pentru bunastarea individuala) cei care interactioneaza cu strainii in mod direct stapanesc binisor // bine franceza si rup fie ceva engleza, fie ceva spaniola.

Ii trimitem pe baieti la scoala si noi lasam in spate Imilchilul, indreptandu-ne spre un nou pas la 2600 m, ce ne va scoate din covata asta. Inainte de toate dam peste un frumos lac la 2200 m in care varfurile inzapezite se oglindesc de sute de ani. Langa lac e ridicata o casa cu acopris de tigla (o prezenta atipica in zona) si pe masura ce urcam, ne tot intalnim cu barbati care coboara, strunind magari incarcati cu lemne. Asta e semn clar ca peste pas, peisajul avea sa se schimbe. Pe partea Nordica e mai multa vegetatie, sunt copaci si iarba, oamenii cresc mai multe animale (magari, oi, capre, dar apar si vacile).

E placuta revederea cu copacii, cu iarba, e placut sa lasi ochii sa cada peste versanti intregi impaduriti, dupa atatea zile de ariditate. Trecem prin locuri faine, ce ne par si mai faine dupa atatea zile in care nu am vazut decat pamant, pietre si cer. Plus cateva smocuri de iarba intepacioasa pe care oamenii le culegeau si le dadeau la animale. Traversam zone intregi cu paduri de pin, sate mici, zone cu case rasfirate pe versanti si ne gasim loc la marginea unui drum laturalnic, inainte de a cobori in 

Locul de cort din mijlocul pustietatii.

Azur de Maroc.

Loc de popas.

Monumentul din varful pasului.

Ambuteiaj.

Dieta de cicloturist.

Traiasca Cola!

Drum intins.

Ultimul mini-pas al zilei.

Drumuri pustii.

Ultimele raze de soare.