Prognoza o stiam deja, ziua urmatoare avea sa fie o combinatie intre ninsoare si viscol, vremea ar trebui sa se indrepte spre seara dar va ramane rece pentru zilele urmatoare. Cum in ziua de dinainte nu am prea avut timp pentru odihna, ma gandesc ca pot sa combin prognoza cu o zi scurta pana in Bostan Abad, primul orasel dupa Tabriz unde sper sa gasesc si un hotel pentru a evita sa pun cortul in zapada. La cazare pe undeva pe la 10 dolari nu mi se pare un capat de lume sa folosesc mai des hotelurile atunci cand vremea e potrivnica.
Dimineata vine fix cum a anuntat-o prognoza, iar vantul si viscolul vuiesc prin peretii si ferestrele destul de subtiri ale hotelului. In Iran, desi iernile sunt destul de reci toata incalzirea e pe gaz care e obscen de ieftin, la fel ca si benzina astfel incat in multe situatii oamenii nu isi bat capul cu izolarea. Pe la 11 strang lucrurile si plec de la hotel printr-o ninsoare ca in mijloc de ianuarie, iar fata de zilele trecute totul e acoperit de zapada. Dupa ora 14:00 se opreste si vantul si pot sa inaintez un pic mai cu spor, chiar daca drumul e in urcare pentru primii 30 de kilometri.
In momentul in care incepe coborarea in schimb imi ingheata in schimb instant mainile si picioarele, cu tot cu 2 perechi de ciorapi si cu manusi groase. Mai fac pauze pentru a ma incalzi, dar totusi cred ca e cea mai friguroasa zi pe care am prins-o pana acum de cand am plecat si parca dintii iernii au fost mai ascutiti in Iran decat in Bulgaria si in Turcia. Termometrul ceasului care e in geanta de ghidon (neagra si un pic mai la caldura) arata -5 grade, afara dupa cum le-am simtit eu mi s-au parut ca erau pe undeva pe la -10. Pe portiunile de urcare nu era o problema, dar atunci cand mergeai cu 30 de kilometri la ora la vale situatia se schimba.
Din fericire Bostan Abad apare repede la orizont si gasesc cu usurinta hotelul, astfel incat am timp sa caut si un frizer in seara asta pentru par si pentru barba. Dupa 2 dolari si dupa ce ii explic prin gesturi ce ar trebui sa faca plec inapoi prin ger catre hotel. Si in timp ce pedalez imi dau seama ca barba chiar tine putin de cald, dar sper ca asta sa fie ultima rabufnire a iernii, cel putin pana cand ajung in Pamir.
Distanta: 65km.
Diferenta de nivel: 800+ / 300-.
Moral: 6.
Obiective: 6.
A doua zi incepe la fel de friguroasa, dar cu cer senin si cu un soare cu foarte multi dinti. Planul pentru ziua de azi e sa ajung pana in Miyaneh, un mic oras situat pe fostul drum al matasii unde ar trebui sa il intalnesc pe Amir, gazda de pe warmshowers de acolo.
Fata de zilele anterioare cand traficul a fost aproape intotdeauna deranjant, dupa ce am plecat din Tabriz parca s-a mai domolit putin, poate si din cauza ca exista o autostrada care leaga Tabriz-ul de Teheran care merge oarecum in paralel cu drumul vechi pe care merg acum. De frig tot e frig, dar nu ca in ziua de dinainte, astfel incat cu tot echipamentul de iarna pe mine e totusi placut de pedalat. Pe drum ii intalnesc si pe Franzi si pe Josi in drum spre Germania dupa aproape un an petrecuti pe drum.
Iar de data aceasta vantul e prielnic si ultimii 70 de kilometri sunt toti la vale, pe un canion lung si unduit pana in Miyaneh astfel incat ajung mult mai devreme decat planuiam in Miyaneh unde il intalnesc pe Amir, cel care avea sa fie gazda din Miyaneh. In mod neasptetat si el si fratele lui vorbesc extrem de bine engleza. Per total iranienii care vorbesc ceva engleza o vorbesc mai bine decat turcii, dupa parerea mea. Dupa un mic tur al orasului ajung la masa la parintii lui Amir, dupa care e timpul pentru somn intr-o camera libera pe care a gasit-o Amir la un prieten.
Si cand intru si eu in sacul de dormit si ma pregatesc de somn apare prietenul lui Amir impreuna cu inca 2 iranieni tineri, care desi vorbesc extrem de putina engleza vor sa mai stea cu mine putin in seara asta. Bun, dar pana acolo trebuie schimbat un bec, caci in camera in care suntem (o camera de urgenta de deasupra unei spalatorii auto care arata destul de darapanata) nu merge lumina. 2 becuri, 4 oameni dupa multiple incercari in care imi venea in minte bancul cu “De cati politisti e nevoie pentru a schimba un bec” reusim sa ne dam seama ca problema vine de la siguranta si nu de la bec. Tot in stilul iranian, de obicei nu exista scaune, doar covoare astfel incat un iranian statea capra, unul se urca pe el si eu si cu celalalt iranian in stabilizam pe cel care schimba becul. Toata operatia de cel putin 5 ori pana sa ne dam seama ca problema vine de la siguranta. Iar in minte doar bancul cu politistii.
Dupa ce rezolvam problema cu lumina apare si nelipsita mancare si dam si drumul la gaz, apare si o narghilea si cumunicand intr-o engleza extrem de simpla pe care o vorbeste unul dintre ei petrecem urmatoarele doua ore, eu intr-un schimb intercultural ad-hoc. Unul dintre ei e fotbalist si vorbeste despre Hagi, Popescu si despre campionatul mondial din State, unul pufaie si face rotocoale din narghilea mai ceva ca Gandalf, iar celalalt care e singurul care mai vorbeste ceva engleza ma tot imbie cu “Eat!, Eat!, Eat!”. In procesul acesta am mai reusit sa-mi scriu pe un carnetel si cateva cuvinte de baza in farsi, care sper sa-mi fie de ajutor mai incolo. Dar per total a fost cea mai interactiva, sincera si interesanta intalnire de pana acum.
Distanta: 100km.
Diferenta de nivel: 200+ / 700-.
Moral: 7.
Obiective: 6.
Nenumarate veniri ale iernii, de data aceasta in Aprilie.
Zi de iarna.
Din nou pedaland prin iarna.
Iarna pe podisul Iranian, in loc de uscaciune zapada.
Pe malul lacului.
In asteptarea primaverii barba trebuie sa plece, are timp sa creasca alta pana in Tien Shan.
Zapada ca in mijloc de iarna.
Drumuri si umbre.
Coborand printr-un canion de 70 de kilometri pana in Myaneh.
Farsi scrisa cu litre arabice, litere destul de elegante ca infatisare dupa parerea mea.
Dupa inca 50 de kilometri din nou spre primavara.
Franzi si Josi intorcandu-se catre Germania.
Bestiuta ce mananca 24 de litri de motorina pe suta de kilometri.
Amir si fratele sau, gazdele din Myaneh.
Moscheea din Myaneh, complet diferita de cele vazute pana acum.
Minaret.
Poarta de intrare spre moschee.
Trei iranieni, un bec schimbat si o narghilea.
Leave a Reply