Bun… Si vine si dimineata si iata ca afara a nins peste noapte si totul este alb. E a doua intalnire cu iarna de cand am plecat, dupa viscolul din Shumen. In schimb de data asta fiind cu cortul pus destul de sus si avand destul de multa deschidere in jur profit de moment si de un rasarit extrem de spectaculos pentru a ma juca cu trepiedul si cu aparatul.
Mi se pare incredibil cat de scurte sunt si cat de repede trec momentele in care lumina e perfecta si cand totul se aliniaza. Si imi place la nebunie cat de pe faza trebuie sa fii in momentele respective pentru a nu rata nimic. Chiar daca in cazul acesta din momentul in care m-am trezit pana cand am reusit sa plec au trecut aproape doua ore si jumatate.
Doar ca odata ce am plecat imi dau seama ca frana fata e intr-o stare incerta si dupa ceva incercari de a mesteri la ea si dupa ce reusesc sa busesc putin un filet de plastic ma hotarasc sa schimb sabotii, cam repede fata de cum planuisem dar poate am ceva sanse sa gasesc inca 2 perechi de saboti de schimb in Trabzon, Tabriz sau Teheran. Doar ca operatiunea de a schimba sabotii de frana cu mainile inghetate pe viscol nu a fost chiar asa de placuta. Totusi din proprie experienta atunci cand apare o problema cel mai bine e sa o rezolvi din timp, altfel piticul si nelinistea nu mi-ar fi dat pace toata ziua.
Inainte de pasul de 1200 de metri ninge ca in povesti pentru cateva minute cu fulgi mari care ma fac sa uit ca sunt aproape de mijlocul lui martie. In schimb pe coborarea lunga spre Kastamonu trec din nou la primavara rece cu care m-am obisnuit in ziua de dinainte. E extrem de interesant cum in zilele astea am tot trecut de prea multe ori de la iarna spre primavara si inapoi. Totusi departe de coasta vremea e rece si se simte, si din nou imi pare bine ca am dupa mine hainele de iarna.
In Kastamonu iau o pauza de masa unde incerc o specialitate locala, Etli Ekmek, un fel de paine cu carne. Bine nu e chiar paine cu un fel de aluat mai subtire decat cel de pizza care e folosit in Turcia pentru mai multe feluri de mancare. Etli Ekmek e bun dar nu ma da pe spate, dar cu stomacul plin continui catre Taskopru, patria usturoiului, de unde cred ca vine tot usturoiul turcesc care e in Romania. Fiind in plina campanie electorala toti candidatii au si usturoiul pe posterele electorale, atat de important e pentru regiune.
Cerul e in inchis, dar norii sunt extrem de spectaculosi si contribuie din plin pentru a evidentia vastitatea peisajului. Pentru ca Turcia, la fel ca alte tari ce vor urma de acum incolo, e in primul rand vasta iar scara la care se intampla lucrurile pare alta. Vezi drumul in fata kilometri buni, daca nu zeci de kilometri iar varfurile domoale ale platoului se pierd undeva in zare si ochiul e liber sa zburde in voie. Traficul e putin si complet nederanjant si mi se pare ca prin anumite zone si mai ales pe drumurile secundare Turcia e o tara foarte faina de facut pe bicicleta.
Locul de cort e perfect, retras de drum intr-o veche pasune pe la 800 de metri in mijlocul podisului. Si de data asta nici nu ninge, nici nu ploua, e frig si e uscat. Iar inovatia culinara din seara asta e terminatul lucrurilor care le am prin bagaje, adica paste cu supa si cu branza (toate la un loc). Si chiar a iesit foarte buna combinatia!
Datele zilei:
Distanta: 91km.
Diferenta de nivel: 620+ / 1175-.
Moral: 7.
Obiective: 5.
Dimineata pe racoare.
Ninsa.
E soare si zapada, moralul e sus.
Momente perfecte.
Spectacol.
Turcia.
Inainte de a da jos barba.
dupa 3 saptamani.
Primul pas, Rakim 1230m.
Ninge ca-n povesti.
Primarul usturoiului.
Drum intins.
Cer de primavara.
Spre senin.
Parasit.
Cer epic.
Vastitate.
Leave a Reply