Dimineata vine mai devreme decat de obicei, spre dimineata se porneste vantul si cum am dormit sub cerul liber sunt trezit mai repede decat ma asteptam. Totusi a fost incredibil de cald in timpul noptii, chiar daca sunt inca la 2500 de metri. Practic chiar si in sacul de vara e prea mult pentru cele 20 de grade de afara, si e putin ciudat atunci cand in fundal ai silueta impunatoare a unui varf de 6000 de metri.

Varful strajuieste deasupra a 3 sate foarte apropiate, Savdon, Rushon si Nisur, ultimul fiind cel in care mi-am petrecut noaptea. Suprapunerea de planuri e impresionanta si din locul in care am dormit pot urmari prin ochii intre-deschisi cum varful si ghetarul de sub el se coloreaza in lumina rasaritului. Gazdele sunt deja in picioare si se pregatesc de o zi de munca, e in toi stransul graului iar eu trebuie sa ma pornesc si eu la drum pentru a profita de racoarea diminetii. Vorbind cu gazda aflu ca o sa fie cateva bucati cu treceri prin apa in drumul spre Basid, dar ca nu ar trebui sa fie nici o problema pe langa bicicleta.

Ceai, paine si unt si sunt gata de plecare, ii multumesc invatatorului pentru masa si pentru gazduire si ma pornesc din nou la drum. Oboseala ultimelor zile si mai ales faptul ca nu prea am avut parte de mancare consistenta incep sa se simta si in fiecare dimineata cheful de pedalat e din ce in ce mai mic. In minte imi vine vorba “apa bei, apa poti” adaptata la varianta tadjica “paine si ceai mananci, paine si ceai poti”. Vorbind pe bune, in ultimele zile a fost complicat cu dulciurile si cu ceva mancare bogata in proteine, si de-abia astept sa ajung in civilizatie pentru a compensa putin partea de mancare.

Pana una alta, ziua de pedalat incepe cum nu se poate mai bine cu un push-bike de 2 kilometri pe albia pietroasa a unui afluent in cautarea unui pod pus extrem de departe in amonte. Pana la urma il gasesc dar la scurta vreme descoper ca drumul care ar trebui sa mearga pe malul raului a fost luat complet de ape si ca ar trebui sa trec direct printr-un rau ce nu pare foarte cuminte, cu bicicleta in spate pentru a ajunge la el. Mai e un drum care pare sa urce pe coasta verstantului dar din spusele invatatorului acesta e drumul spre Rushon. Noroc ca in vreme ce analizam situatia si imi faceam curaj sa o iau prin rau numai bine vad ca vine o masina dinspre Rushan si dupa o scurta lamurire aflu ca e o varianta care merge spre Basid si din Rushon, doar ca pana acolo sunt 500 de metri diferenta de nivel de urcat.

Totusi cumva intre o trecere incerta prin rau si o urcare de 500 de metri prefer ultima varianta astfel incat incep sa macin usor serpentinele extrem de abrupte ce urca spre Rushon. Trebuie spus ca in zona asta drumarii tadjici au croit o serie de drumuri cu pante absolut redutabile, mai ales atunci cand le combini cu solul plin de pietre instabile si nisip, astfel incat sunt destul de multe portiuni in care imping cu spor la bicicleta. In schimb varful de 6000 de metri spre care ma indrept arata absolut impresionant si iau o pauza mai lunga de facut poze, nu de alta dar nu cred ca voi gasi un astfel de fundal prea curand.

Timpul trece si e deja cald atunci cand ajung in Rushon, un sat asezat fix la poalele varfului care imi fura privirea inca de dupa-amiaza trecuta. Aici nu pare sa se intample prea mare lucru in afara de stransul graului, activitate care e facuta de femei, timp in care barbati se indeletnicesc sau nu cu alte activitati, cum ar fi invitarea turistilor pe bicicleta la ceai. Pana la urma zic da la una din case pentru a scapa pentru o scurta perioada de timp de caldura din mijlocul zilei si cu ocazia asta aflu ca drumul reparat spre Basid ar trebui inaugurat astazi, ramane de vazut cat de harnici au fost drumarii tadjici.

Din Rushon urmeaza 10 kilometri la vale pana inapoi in firul vaii, dupa care urmeaza o alternanta absolut naucitoare de bucati cu drum foarte rupt, podete aproape luate de apa, treceri prin apa pana la genunchi si nu in ultimul rand si bucati in care drumul e suprinzator de ok. Pe una din bucatile cu drumul suprinzator de ok ma intalnesc cu Thomas, neamt plecat din Germania cu motorul prin Asia Centrala si care vine din sens invers. Stam de vorba in germana si chiar ma bucur ca sa ma intalnesc cu inca un calator dupa atat de multe zile pe drum, chiar daca de la Goudhara incoace m-am mai tot intalniti si am mai tot stat la vorba cu localnici. In mintea mea in schimb e un mic haos lingvistic format din engleza, rusa si acum ceva germana, dar totusi imi pare bine ca dupa atat de multa vreme in care nu am folosit-o pot totusi sa tin o conversatie destul de lunga cu Thomas. Ii urez success omului si ii dau explicatii legate de bucatile de drum ce urmeaza dar sunt convins ca va avea parte si el de o mica aventura la un alt calibru fata de ce a vazut pana acum in Tadjikistan.

Urmeaza inca 5 kilometri pedalati prin racoarea serii pana cand gasesc un loc de bivuac pe o platforma pietroasa deasupra raului. E incredibil de cald in seara asta si vantul nu bate deloc, astfel incat ma asez sa scriu jurnaalul de fata direct pe salteluta si pe folia de cort, sub un cer de o mie de stele. Inca doua zile pana in civilizatie.

Date:

Distanta: 42km.
Diferenta de nivel: +600 / -700.
Obiective: 7.
Moral: 6.

Una din cele mai faine privelisti pe care poti sa le vezi atunci cand te trezesti.

Davlat, veteran din razboiul rus afgan si invatator in satul Nisur.

Lapnazar, ridicandu-se semet deasupra Bartangului.

De-ale Pamirului.

Bronzul de ciclist dupa aproape trei saptamani pe drum.

Rushon, la poalele uriasilor.

Inapoi in firul vaii.

Drumul, direct prin rau in anumite zone.

Primul si singurul alt calator intalnit pe valea Bartang, Philip, un neamt suprinzator de relaxat.

Instrumentele drumarilor tadjici.