In vrme ce hoinaresc pe stradutele mici si intortocheata ale orasului vechi nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva sunt singurul turist din oras. Intr-o zi mohorata si ploioasa de martie, complet in afara sezonului turistic, orasul pare pustiu. Doar localnicii isi duc viata mai departe in acelasi ritm, fara sa se sinchiseasca daca in jur sunt sau nu turisti.

Acum stau sa ma gandesc ca oricat de frumoase si de pitoresti arata micile stradute cu piatra cubica (care prin Turcia nu prea e deloc cubica) in momentul in care imbatranesti si atunci cand e vreme urata nu e deloc usor sa traiesti intr-un astfel de oras. Si totusi imi place cum arata si chiar pe vremea posomorata pe care am nimerit-o am gasit lucruri care sa imi fure ochiul. Mi-a placut foarte mult poate si tocmai pentru ca parea lipsit de turisti, cel putin in comparatie cu aglomeratul Istanbul.

Pe la ora unu se termina orele pentru copii care invata in scoala de langa centrul vechi, si incep sa se reverse ca un fluviu galagios pe o straduta strajuita de case vechi. UnIi insotiti de mame care cred ca sunt in proportie destul de mare casnice, altii singuri sau in grupuri si grupulete si altii insotiti de bunici. O scena pe cat de plina pe viata pe atat de universala si prin care am trecut cu totii.

Safranbolu e renumit pentru cartiere cu case vechi otomane ce s-au pastrat foarte bine. Cel mai bine cred ca pot sa-l compar cu un fel de Sighisoara in varianta otomana. Arata extrem de pitoresc si pentru ca orasul practic e asezat pe un mic canion sapat de un rau in stanca si casele sunt asezate si adapostite de peretii acestui canion. Iar in zona centrala langa vechea moschee se afla mai multe stradute mici care vara sunt acoperite cu bolte de vie, stradute in care isi faceau meseria acum 100 de ani vechii mestesugari. Acum in schimb turismul si schimbarea timpurilor a facut ca in loc vechilor magazine mestesugaresti sa apara o multime de capcane pentru turisti cu diverse suveniruri si amintiri.

Si chiar imi place sa hoinaresc fara sens cu aparatul la gat sau la spate si mi se pare ca in comparatie cu mersul pe bicicleta, mersul pe jos iti ofera o libertate mai mare de a explora un loc. Pe bicicleta poti vedea mai multe lucruri intr-un timp mai scurt, dar un loc si un oras cred ca se descopara mai bine la pas. Dar cum e zi de pauza si de recuperare, dupa hoinareala de prin orasul vechi vine momentul si pentru masa, si aici din nou mi se pare cel mai ok sa eviti zona turistica a unui oras, astfel incat ma indrept catre orasul nou unde aleg un local care era plin de localnici. Cred ca e cea mai buna garantie ca un loc merita si cu ocazia asta am mai trecut pe lista doua lucruri noi incercate, Adama durum (care e un fel de kebab) si o ciorba foarte buna de linte (care se numeste binenteles tot ciorba). Iar seara program de voie, scris postari, sortat poze si alte lucruri din aceasi categorie.

De maine se indreapta vremea si ar trebui sa vad din nou soarele dupa aproape 5 zile.

Inchis.

Turkey guzel.

Urcand domol.

Case otomane.

Ea si soarele.

Localnici.

Intalnire.

La poalele muntilor.

Suprapuneri.

Caravanserai.

Poarta fara casa.

De la scoala.

Uniforma.

Batranete.

Si tinerete.