Dimineata vine din ce in ce mai devreme, nu neaparat deoarece creste ziua, ci mai mult pentru ca ma misc catre est in fiecare zi, si Turcia are un singur fus orar. Reversul medaliei e ca si seara vine din ce in ce mai devreme, astfel incat acum e oarecum normal sa apuna soarele pe la 17:30, in comparatie cu 18:15 cum era pe langa Edirne.
In schimb a inceput sa mi se para extrem de natural sa ma trezesc odata cu rasaritul, si rareori am dormit mai mult de 06:00 in ultimele zile dar si culcarea vine considerabil de devreme. Astfel incat, si de data aceasta dupa o trezire matinala strang bagajele si sunt gata de plecare pe la 7 si un pic.
Astazi este ziua cea mare cand ar trebui sa urc intr-un pas de 2600 de metri pe care il am in cap de 2 zile si e in acelasi timp ziua in care ar trebui sa fac trecerea catre podisul Anatoliei. Cu alte cuvinte nu urc la 2600 pentru a cobora pana in fundul pamantului ci urc pentru a petrece urmatoarea perioada pe undeva pe la 2000 de metri.
Fix cum plec de langa Sasvat opreste un nenica care vazandu-ma cu muncesc cu viteza melcului turbat la deal se ofera sa ma ia pana la Ardahan. Dar cum e Khan Tengri prin forte proprii macar sa fie pana la capat, astfel incat continui sa toc metodic panta. Punctul de plecare de dimineata a fost la 1200 de metri si de aici se urca aproape continu pana la 2600 de metri.
Drumul si peisajele sunt absolut superbe, dupa cum se vede si din poze, dar trebuie totusi sa mentionez ca in comparatie cu drumurile din Romania drumurile de munte turcesti au pe alocuri gradienti care nu sunt deloc de ici de colo. Sa spunem doar ca de la 1200 pana la 2600 au fost 20 de kilometri care au durat 5 ore cu tot cu pauze.
Duse sunt momentele in care zburdam pe malul marii cu 20 de kilometri la ora fara efort, acum fiecare kilometru e muncit si rasmuncit, si fiecare suta de metri castigata in diferenta de nivel e moment de bucurie. In schimb sunt la munte, si mi se pare mult mai usor si mult mai putin plictisitor decat platul de pe malul marii. Sunt chiar extrem de frumosi muntii din zona asta a Turciei, si pe masura ce castig altitudine si pe masura ce se deschide zarea raman din ce in ce mai uimit.
Partea cea mai buna e ca nu e aproape deloc trafic, si pot sa ma labartez pe tot drumul in momentul in care pante devine mai haina. Chiar in varf ma intalnesc cu un motoclist calator care spre surpinderea mea e turc si pe deasupra vorbeste si foarte bine engleza si cu care ma dialoghez vreme de cateva minute pe temele obisnuite de gen planuri, vize locuri frumoase. Motorul dupa parerea mea e alt calibru, dar parca pe cei 20 de kilometri in urcare au fost cateva momente in care mi-ar fi placut sa apas doar pedala de acceleratie pentru a urca.
Saua e complet nespectaculoasa, mai degraba o campie domoala, dar cum incepe coborarea spre Ardahan se deschide nemarginit in fata platoul Anatoliei, cu dealuri vaste ce se ridica pana la 3000 de metri. Arata absolut genial, arata probabil cum arata si Mongolia si alte zona din Asia Centrala, lucru pe care l-au gandit probabil si turcii cand s-au hotarat sa se stabileasca aici. Si e foarte usor sa te fure scara lucrurilor sa sa nu-ti dai seama ca pana la orasul care se vede in zare mai sunt 30 de kilometri, desi el pare foarte aproape.
In Ardahan fac aprovizionarea cu mancare pentru ziua urmatoare si plec mai departe pentru a mai reduce din distanta pe care o mai am de parcurs pana la Ani, urmatorul loc prin care vreau sa trec. Doar ca dupa o urcare lunga, fiecare mic delusor pe care trebuie sa-l sar pare un veritabil munte, mai ales ca totul se petrece la 2000-2200 de metri si parca la inaltimea asta motorasele nu mai functioneaza la capacitate maxima.
Cum noapte vine foarte repede, mai merg cam o ora dupa lasarea intunericului, sub un cer incredibil de plin de stele. Pana acum nu am mai vazut un cer atat de plin de stele. Nu e aproape niciun fel de poluare luminoasa, aerul e incredibil de curat si esti in acelasi timp sus, luna rasare tarziu astfel incat toate conditiile au fost indeplinite pentru o mie si una de stele.
Datele zilei:
Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 1700+ / 800-.
Moral: 7.
Obiective: 8.
Pasuni inalte.
Munti, soare si o zi de vis.
Ii sta chiar bine bicicletei intre munti.
Urcand din greu.
O zi de vis.
Victorie, nu chiar in pas ca in pas nu se vedea nimic interesant.
Intre munti.
Hivernal.
Calibre diferite.
Nu chiar 2600 ca pe harta dar suficient.
Vastitatea Anatoliei.
La ceas de seara.
Urcare domoala, coborare domoala, si tot asa.
Sub o mie si una de stele.
Sub o mie si una de stele.
Leave a Reply