Mi se pare incredibil ca am ajuns la sfarsit de octombrie si ca avem parte inca parte de temperaturi ce se apropie si deseori depasesc 20 de grade. La fel e si ziua de azi, asa ca dupa ce ieri am avut program cu Marius pentru astazi planific in ultimul moment o tura mini-epica de toamna, respectiv Saua Strunga varianta eco. La strigatul de lupta / aventura raspund Suca si Serban, eu pregatesc seara pe ultima suta de metri hardtail-ul cu care n-am mai iesit de la ultima epica de bikepacking din iarna (aerisit frane + ars disc / placute).

Singura problema pentru ziua de azi e Covid-ul pe care l-am cules dupa verticalul de la Azuga si care din experientele trecute nu trece mai repede de 2 saptamani. Asta e a 3-a oara anul acesta cand l-am cules (odata la Atlas Mountain Race, odata la sfarsit de primavara si odata acum) si simptomele sunt aproape identice de fiecare data: mancarime pe cerul gurii urmat de macarime in gat, un pic de tuse / raguseala / gat inflamat urmat pe partea de vindecare de ceva tuse cu expectoratie. In rest e mai mult enervant decat serios si singurele lucruri care pica bine sunt ture la intensitate mica / zona 2. Din fericire in categoria asta intra si tura de azi.

Il culeg pe Suca de dimineata din Schei, degeram un pic pana cand incepem coborarea spre Rasnov, facem o pauza pe la punctul de belvedere de la bisericuta paganilor si incercam sa nu ne rupem gatul cu toate surpizele ascunse sub stratul generos de frunze cazut in ultimele zile. Anul acesta padurea a ingalbenit tarziu dar vantul din ultimele zile a facut sa se scuture destu de serios padurea. Dupa o scurta acomodare ma simt incredibil de bine pe hardtail, bicla care a vazut multe si care sper sa vada si mai multe de acum incolo. La 10.2 kilograme cu pedale e cea mai usoara bicicleta am si in dimineata asta totul merge impecabil pe ea, de la frane, pana la suspensie si shimbator (Deore-le de pe ea schimba absolut impecabil dupa standardele mele).

Cand iesim in asfaltul dintre Rasnov si Bran e deja cald, poate prea cald. O pauza de alimentare la Mega Image, o pauza de masa cand il luam pe Serban si la 11 si un pic pornim in sfarsit la deal pe muchia Scortii. Urcarea pe aici incepe de-a dreptul brutal dupa prima panta lunga imi pare bine ca n-am reusit sa-i conving celalalta trupa de Brasoveni cu care ne-am intalnit pe drum sa vina pe aici. Privelistea, ziua si soarele sunt de nota 11 si sunt convins ca o sa ne lipseasca momentele astea lunile urmatoare. La urcare sporovaim pe indelete atunci cand nu avem pulsul in gat de la urcarile abrupte.

In Moeciu comentam un pic despre cum se schimba lucrurile pe aici de la an la an (in general in rau) iar eu incerc sa-mi aduc aminte cum aratau lucrurile astea in urma cu 13 ani cand am venit primele dati pe aici la alergat. Urcarea spre Bucsa se lasa parca cu mai mult impins decat de obicei, sincer asta e una din urcarile unde o electrica ar fi in elementul ei. Odata ajunsi sus ne hotaram nu coboram pe triunghiul rosu, continuam spre Strunga si ajungem in sa cu o ora si ceva de lumina ramase pe ceas. E a n-spea oara cand ajung pe aici si tot pot zice ca e unul din locurile mele favorite iar lumina dupamiezii e super faina astazi.

Si la vale ma bucur mai mult decat ma asteptam pe hardtail, ba chiar trec de locuri pe care in ultimele dati cu full-suspension-urile m-am dat jos. Mergem cursiv, cu pauze putine si coboram legat pana spre Simon pe o coborare de manual de XC, in total sub o ora din sa pana in Simon. Aici Suca ia din nou o pauza de masa si pedalam mai departe spre Brasov cu un vant de spate ce face ca rapoartele de pe MTB sa fie complet insuficiente. Singurul eveniment nefericit al zilei e o cazatura pe care mi-o iau inainte de intrarea in Brasov dintr-o neatentie, in rest ar fi fost ziua perfecta. 100km, 2700 de metri de urcare si o zi intreaga cu soare petrecuta afara. Mai bine nu se poate.