In muntii din partea noastra de tara e zapada si e rost de profitat de ea cat timp temperaturile raman scazute si pana cand vantul apuca sa o mute si sa o rearanjeze in moduri ciudate si periculoase. Astfel incat desi am o multime de lucruri de rezolvat, saptamana trecuta am mai reusit sa mai ies odata la munte in timpul saptamanii, impreuna cu o trupa numeroasa din Bucuresti ce visa la pulverul din Sinaia.

Astfel incat mi-am calcat pe inima si dupa ce am usurat putin buzunarul am ajuns o zi anul acesta si pe instalatii. Nu pot sa zic ca-mi place si as prefera intotdeauna o tura cum a fost cea din Baiului, unde desi cobori mai putin experienta e cu totul alta. Dar de cateva ori pe an, atunci cand e zapada multa parca se merita sa ajungi si pe instalatii pentru a mai deprinde putina tehnica.

Destinatia a fost Sinaia, si desi tot ce era pe versantul din Sinaia era tocat de cei care au fost marti si desi vantul formase deja portiuni cu zapada inghetata si crusta iesirea tot a fost faina. Si mare a fost surpiza atunci cand am trecut spre Valea Dorului sa gasesc tot versantul intact si complet acoperit cu un pulver de 15 centimetri numai bun de desanat linii. Fiind putina lume a ramas pulver de tocat pana la ora 15:00 cand am trecut din nou in partea cu Sinaia pentru a mai lupta putin cu crusta si cu urmele inghetate pentru cateva coborari. Daca intr-o parte era munca aproape zero si doar placere, in partea cealalta chiar era un pic de muncit pentru a ramane pe schiuri.

Dune din desertul de zapada.

Prima urma.

Rudi si Catalin bucurandu-se de pulver.

Opturi.

Tocat.

In weekend in schimb revenim la origini si la schiurile de tura, de data aceasta cu tura clasica din Bucegi, cu dormit la Padina si schiat pe plaiul lui Pacala si prin alte locuri prielnice prin care e si zapada buna. Bine e o revenire partiala la origini, pentru ca plecand cu personalul din Bucuresti si dorind sa petrecem cat mai mult timp pe sus am ales scurtatura de a lua telecabina din Busteni, cu ocazia asta marchez si o premiera pentru mine, dupa 12 ani de Bucegi.

Trupa e mare si sunt multi prieteni care sunt la primele contacte de schi de tura si cu toate astea reusim sa ne miscam destul de uniform. Surprinzator de uniform, astfel incat mai urcam inca odata pe plaiul lui Pacala pentru inca o coborare. Zapada perfecta, miscari care se leaga si desene pe coasta domoala a muntelui, cele cateva minute de coborare sunt momente care te absorb complet, si in care incerci sa cobori in cel mai bun mod in care poti. Pentru ca atunci cand ajungi jos sa poti sa te uiti in spate si sa vezi o linie cursiva frumos desenata. Dar totul depinde de panta, de zapada si de nivelul schiorului, si cateodata urma e intrerupta de o cazatura sau un S mai larg se interpune intr-un moment de oboseala. Dar nu putem decat incercam sa tindem spre mai bine.

Tura a fost si prima data cand am incercat noii clapari, TLT 6 pe care i-am luat in iarna aceasta si pe care speram sa-i folosesc de mai multe iesiri. Si fiind prima data cand merg cu o pereche de clapari usori la deal mi se pare ca diferenta e imensa. Iar la vale mi se par suficienti de rigizi, poate chiar putin mai rigizi decat Crispi Diablo Freeride de aproape 2 kilograme pe care i-am folosit in ultimii ani. Vorba Mihaelei in momentul in care mergem la tura in grup mai mare ar trebui sa iau tot setup-ul vechi pentru a nu alerga oamenii. Una peste alta dupa un weekend de stat in ei chiar imi plac.

Revenind acum la ziua de sambata, dupa ce am ajuns la Padina am mai dat doua coborari, una pe un valcel din dreapta sei Strunga, si una din saua Strungulita. Zapada a fost in schimb asa si asa deoarece vantul si soarele au inceput sa o mute si o transforme. In schimb a fost foarte fain apusul si amurgul pe care l-am prins din saua Strungulita inainte de o coborare pe semi-intuneric pana inapoi la Padina, unde am stat la vorba cu oameni pe care nu i-am mai vazut de multa vreme pana cand m-a rapus somnul.

A doua zi dupa un start tarziu ne urcam din nou pe schiuri si ii dam la deal spre Sinaia, sapand urme prin zapada abundenda din padure. Cred ca peste tot zapada cea mai buna a fost prin padure weekend-ul acesta, pe unde vantul si soarele au lasat-o cat de cat in pace. Inainte de a cobora spre Sinaia si spre tren mai reusim sa mai dam doua coborari frumoase de pe Scandurar prin locuri in care zapada se pastrase cat de cat ok, nu inainte de a privi cum pleaca o placa de vant pentru cativa metri pe o panta cu orientare nordica.

A urmat o coborare lunga pana in Sinaia care ne-a amintit de ce nu ne place pe partie.Lume multa, destul de multe damburi ceva pietre si mai ales schiori care iti dau impresia ca merg prea repede si ca nu controleaza ce se intampla toate contribuie la regretul ca nu am coborat pe alta parte. Dar trenul trebuie sa-l luam din Sinaia, si macar ultima portiune de coborare de la Telegondola e chiar distractiva si mai salveaza putin lucrurile.

O alta supriza a fost trenul cu care ne-am intors, un Regio Trans care pleca la 17:00 din Sinaia, care costa la fel ca personalul dar mergea ca acceleratul si arata mult mai bine decat oricare din ele. Pacat ca nu e nici unul care sa plece dimineata din Bucuresti.

Trupa.

O Irina fericita.

Aram sistematic, dar se mai si cade.

Fetele la stana.

Privind spre Crai.

Schi de tura.

Ora albastra.

Prin padurea de vis.

Deasupra norilor.

Norii peste baiului.