Elvetia de Romania, schi pe valea Tiganesti

Peretii ce strajuiesc valea Tiganesti se ridica impunatori in fata noastra atunci cand iesim in cele din urma din padure dupa o ratacire crunta de o ora si un pic. Sunt aproape 1000 de metri diferenta de nivel dintr-un foc si cu padurea acoperita in straie veritabila de iarna ai putea zice ca te-ai teleporat oriunde in Alpi. Frigul musca puternic din obraji, un -15 grade ce se simte pe cat de crancen la umbra pe atat de bland in zonele in care iesim in soare.

Pacat ca e deja tarziu si ca soarele a iesit abia dupamasa de dupa plafonul gri de nori. Bine asta nu ca nu noi ne-am fi miscat prea bine la urcare, unde am avut parte de o boschetareala de toata frumusetea atunci cand am parasit poteca de Malaiesti. O ora pierduta si o panta abrupta arata pe schiuri mai tarziu reusim pana la urma sa invingem si sa ajungem in locul din care am plecat, cu poteca in fata si cu drumul deschis spre Malaiesti.

Cu toate astea cele cateva ore de soare de care am avut parte la urcarea pe Tiganesti au compensat din plin si rataceala, si efortul si cerul innorat din prima parte a zilei. E o pustietate si o liniste aproape totala, se aude doar zgomotul ritmic al alunecarii focilor pe zapada neatinsa, in timp ce din cand in cand cate un nor fugar isi face aparitia pe cerul incredibil de albastru. In departare se vede Postavaru in aceleasi straie de iarna, cu zgomotul si harmalaia celei mai frecventate statiuni de schi din Romania in timp ce pe portiunea din Valea Tiganesti pe care urcam acum sunt destul de convins ca nu a calcat picior de om in ultima luna.

Urcam pana ce depasim in altitudine poteca ce vine de la Malaiesti si ne punem schiurile in picioare la fix pentru a prinde ultimele raze de soare in prima parte a coborarii. Iar de aici a urmat proabil cea mai distractiva coborare pe anul asta, mai ales in portiunea de mijloc a vaii unde practic cu putin tupeu si curaj puteai trece din perna de zapada in perna de zapada intr-un peisaj ce parea mai degraba rupt dintr-un film SF decat din ceva de pe planeta asta. Nu sunt multe iernile in care e zapada pentru a cobora pe aici pana la masina si nu sunt multe zilele in care chiar e placut sa schiezi pe astfel de perne de zapda. Dar iata ca astazi planetele s-au aliniat si avem noroc cu o astfel de zi.

In schimb pe langa sectiunea e balaureala aproape verticala pe schiuri din prima parte zilei probabil cel mai amuzant moment pentru mine a fost acela in care am reusit amerizez in raul in partea inferioara a vaii dupa ce a nimerit o bucata de gheata pe un traverseu. Amerizare care a fost pe cat de spectaculoasa pe atat de fara urmari, singurele victime fiind o manusa ce putea fi stoarsa si un schi ce nu a mai alunecat deloc cum trebuie pana jos, chiar cu efortul de a da jos gheata de pe el de cateva ori.