In zilele de dupa ecomaraton binenteles ca tentatia de a participa cat mai repede la un al concurs destul de mare, dar nu prea eram deloc convins sa merg la inca un semimaraton montan din Brasov in mai putin de o luna. Privind la numarul de persoane inscrise pe site cred ca nu eram singurul care avea dubii de genul acesta, in schimb prognoza pentru weekend m-a hotarat definitiv in cele din urma.

Partea buna la un concurs e ca indiferente de vreme, concursul se tine, si indiferent de vreme daca te inscrii de dinainte stii ca vei participa la el. Si privind in spate, multe din concursurile epice la care am fost pana acum au avut deobicei ca ingredient si vremea urata. Din punctul asta parca nu-mi pare deloc rau de un weekend cu vreme urata in care merg la un concurs, si intr-un fel o zi cu vreme perfecta mi se pare putin irosita pe un concurs care dureaza 2,3,4,5 ore..

Cu cateva zile inainte eram singur, dar reusesc sa o conving pe ultima suta de metri pe Mihaela Puiu sa vina si ea la concurs, se hotarasc si Mike si Claudia sa faca o tura scurta de alergare in Bucegi, astfel incat plecam in formatie de 5 din Bucuresti. Cosmin conduce ca un erou pe un drum neasteptat de liber, astfel incat ajungem in Brasov cam cand se deschid si inscrierile, asa ca avem timp sa o mai si lalaim putin prin Brasov cautand in loc de parcare mai aproape de Piata Sfatului. Primesc un telefon si de Florin Totalca, care era impreuna cu un prieten la 9:15 la Predeal, dau o fuga si-i inscriu si pe ei si fug inapoi la masina pentru a ma echipa de concurs.

Daca de obicei la plecarea in turele normale ma misc prea multe tabieturi, inainte de concurs mi-am facut un fel de ritual cu lucrurile pe care trebuie sa le fac: bandajarea cu leucoplast a degetelor cu probleme, bandajarea sfarcurilor cu leucoplast, biscuiti de la pepito cu ceai negru, pregatirea borsetei, lipirea numarului, mersul la toaleta, un puf din spray-ul impotriva astmului. Nu par multe dar daca le fac relaxat imi cam iau o ora, asa ca acum le fac cam pe fuga pentru ca ma cam asteapta Mihaela si Cosmin, si trebuie sa le dau numerele de concurs si lui Florin si celuilat baiat.

Binenteles ca putin grabit reusesc sa uit o chestie esentiala, adica spray-ul impotriva astmului, dar se rezolva repede la o farmacie din centrul Brasov-ului, reusesc sa dau si numerele, oamenii ajung cu 5 minute inainte de ora la care trebuia sa fie startul, asa ca ma relaxez un pic facand ture prin Piata Sfatului. Pana la urma startul se amana cu 15 minute, chestie de care nu pot sa spun ca mi-a parut sau m-a deranjat.

La start binenteles o groaza de fete cunoscute, dar lume incomparabil mai putina decat la ecomaraton. Si chiar imi place atmosfera mai intima de la concursurile mai mici, probabil la fel o sa fie si Hercules saptamana asta. Habar n-aveam exact de traseu, iar din sedinta tehnica a lui Smendre am inteles decat ca sunt vreo 4-5 puncte in care poti sa o iei aiurea asa ca sper sa am dupa cine sa ma tin, preferabil cineva care sa stie si traseu.

Se pleaca binenteles tare, dar dupa exerienta de la ecomarathon am vazut ca limita anaeroba la mine un pic mai sus decat o stiam anul trecut, astfel incat merg si eu putin mai tare, pe prima portiune de urcare ascendenta spre treptele lui Gabony. Identific pe rand si oamenii din plutonul meu, Vlad-Rosca, Mihai, Gica, Florin, Ioan si altii pe nu ii stiu exact dupa nume.

Totul merge ok pe platul in urcare, imi tin ritmul meu, Florin s-a dus mult in fata, la fel si Mihai, si eu incep sa-mi pun probeleme daca ritmul pe care il tin nu e pe jos. Intreb ceasul si-mi zice ca nu, asa ca tin mai departe acelasi ritm. Ajungem la bifurcatia traseelor de cros si de semimaraton, unde Marius reuseste sa greseasca traseul in fata mea si o ia pe traseul de la semi.

Treptele lui Gabony sunt sadice si de-a dreptul brutale la incetul concursului, si mi-au placut la nebunie. Iuhu, urc si urc bine, cate doua trepte odata, trangand pe alocuri de balustrada metalica din stanga. Cu pulsul prin balarii, brutal dar totusi eficient. Inainte de varf panta se mai domoleste si devine din nou alergabila, trec de Mihai si de Florin, si continui mai departe spre varf.

Oamenii de la CNPT au facut o treaba super ok cu organizarea, si infara de problema cu bifurcatia de la semi/cross era cam greu sa te pierzi, desi Tampa e brazdata de o groaza de poteci si de drumege. De sus coborarea incepe asa cum imi place mie, adica putin mai tehnica, si continua asa cum nu imi place mie, cu un forestier cam dur ca suprafata pentru gustul meu. Trec pe langa mine si Florin, si Mihai, si Ioan, pe care ii am in fata cand incepe coborarea pe curba de nivel de dupa primul punct de alimentare.

La primul punct de alimentare.

Poteca pe aici e absolut superba, e numai buna de alergat, imi place la nebunie. Eu sunt urma grupului de 4 si incerc sa ma tin de ei pe coborarea geniala prin padure, pana cand alergand fericit imi dau seama ca am uitat sa fac alta chestie importanta, si anume sa-mi leg cum trebuie sireturile. Simteam cum incep sa se dezlege, si totusi speram sa nu se dezlege pana la capat. Pana la urma n-am ce face si ma opresc sa le leg, prima data stangul si dupa alte 5 minute si dreptul. Nu-i nimic, urmeaza o noua urcare in care intru din nou in ritm si incep sa ma apropii de plutonul format de Mihai, Cristi Tutunea si Florin si putin in fata Ioan.

Cea de-a doua coborare iar merge foarte ok, cu motorasele turate numai cat trebuie, alerg o bucata cu Florin dupa care incerc sa ma tin de Mihai si de Ioan in momentul in care incepe coborarea mai abrupta. Reusesc intr-o oarecare masura, trec temporar de Ioan, aproape ma imprastii pe o curba de nivel mai noroita aproape de oras, dupa care ca intr-un carusel incep sa ne apropiem de ultima urcare. Tot pe Tampa, doar ca de data aceasta in serpentine, din pacate foarte alergabile. Nu prea mai aveam nici un chef de alergat, mi-ar fi placut sa pun capul in pamant si sa urc abrupt cu mainile pe genunchi, dar trebuie sa ma fortez sa alerg. Ioan se duce mult in fata, initial la fel si Mihai dar reusesc sa ma apropii de el pe sfarsitul urcarii. Balan ne incurajeaza de la cucurigu, din varful serpentinelor, in fata se vede o urma de Giga si de Ioan.

Din nou pe Tampa, din nou coborare care nu prea-mi place, pe forestier cam dur asa ca asteptam sa treaca pe langa mine la fel ca la inceput si Florin si Mihai, vad ca totusi nu se intampla si reusesc sa ma apropii de Gica si de Ioan. Incerc sa accelerez, dar se intreceau si ei intre ei si sincer in momentul respectiv nu am avut deloc dorinta de a forta pentru a-i ajunge din urma. Cam asa am mers ultimii 3 kilometri, cu 30-40 de metri in spatele lor, fara sa fortez dar trebuie spus ca nu a fost deloc usor sa ma tin dupa ei. Trecem si pe langa fanfara orasului pe ultimul kilometru, si pe cele mai strambe scari e care le-am vazut pana acum in viata mea, si ajung cam la aceasi distanta de oameni la sosire, in Piata Sfatului, dupa 2 ore si 2 minute, pe locul 8 la general si pe 5 la categorie, dupa o cursa in care am fost chiar multumit de cum am mers si de cum au tras motorasele. Sa vedem cum o sa fie in schimb saptamana urmatoare la Hercules, unde am o rafuiala cu portiunea dintre Inelet si Dobraia.

La final.

Dupa concurs au urmat lucrurile obisnuite, vorbit cu toti cunoscuti, paste, inghetata, festivitatea de premiere unde a dat si cativa stropi din ploaia anuntata. Imi pare bine si de alta chestie, ca am reusit sa o conving pe Mihaela Puiu sa mearga fara bete, si a mers chiar bine , ajungand pe locul 2 la categorie, asa ca am avut si un podium in masina.

Oamenii din CPNT au facut o treaba foarte buna cu organizarea, si e foarte interesanta ideea unui concurs care sa aiba punctul de start in centrul orasului, mai ales in centrul unui oras ca Brasovul. Multumim pentru organizare. Si raman in continuare putin invidios pe brasoveni care au literalmente Tampa in spatele casei.