Shahrizabz, ultimul oras istoric din Uzbekistan

Si in dimineta asta ma trezesc cu gainile, adica cu un pic inainte de 6. Poate pare devreme dar in momentul in care caldura maxima de la jumatatea zilei devine insuportabile orele racoroase de dimineata sunt de aur. Iar daca ma uit la satenii care sunt deja pe camp, fie la strans iarba fie cu vacile ma gandesc ca oamenii sigur se trezesc cu cel putin o ora inaintea mea.

Si chiar daca vreau sa profit de orele diminetii pentru pedalat astazi nu e cazul cacila 10 kilometri de locul in care am pus cortul e un alt mic orasel de provincie ce e in patrimoniul UNESCO si pe care as vrea sa-l vizitez, Shahrizabz, orasul in care s-a nascut Timur. Timur asta are un fel de imagine de erou national in Uzbekistan, chiar daca prin razboaiele pe care le-a purtat ar putea fi vazut si ca un fel de Adolf Hitler medieval. Ce e interesant e ca omul a controlat cam tot ce inseamna asia centrala intr-o perioada in care puterea politica in zona era impartita fie intre urmasii lui Genghis Khan si califi arabi, iar Timur nu a fost nici una nici alta.

Armata nu era platita, si toti soltatii care veneau cu ei in campanie veneau pentru prada de razboi, ceea ce practic inseamna ca in momentul in care cucereau un oras sau un tinut nu ramanea prea mare lucru acolo. Barbatii erau omorati, femeile luate ca si sclave, artisanii adusi in orasele lui Timur si tot ce era valoros sau de pret purtat inapoi in Samarkand si in Bukhara care au inflorit in timp ce tinuturile cucerite erau pustiite. Pe de alta parte din cauza asta putem vedea astazi multitudinea de monumente ce s-au pastrat din perioada respectiva, unele din ele pastrate intr-o stare uimitor de buna.

Dupa Samarkand in schimb am ajuns la o supradoza de detalii si parca sunt din ce in ce mai greu impresionat de monumentele din zona respectiva, poate si pentru ca toate arata similar. Bukhara m-a dat pe spate, Samarkand mi-a placut si Shahrizabs parca a fost prea mult. Ce e fain la micul orasel totusi e ca nu s-au facut lucrari masive de restorare si monumentele au un aer fain si darapanat.

Doar ca orele trec si plec abia pe la 10 moment in care caldura incepe sa devina din ce in ce mai puternica, mai ales ca in zona totul e verde si umiditatea e mult mai mare ca si in desert. Aceleasi 30 de grade erau mult mai usor de suportat in desert, dar macar am noroc ca vantul bate usor din spate si ca drumul e putin la vale astfel incat kilometrii se scurg destul de repede pana in Guzar.

De aici incepe din nou urcarea care e criminala cu soarele deasupra capului si cu transpiratia curgand de pe mine. Visez la o baie dar nu e nici un fel de apa in jur caci muntii catre care ma indrept par destul de uscati. Pana la urma ma retrag la o bodega pentru o masa de pranz cu somsa, un fel de pernite de aluat coapte umplute cu carne de vita si cu ceapa, super gustoase. Iar la 3$ pranzul e mult mai ieftina decat mancarea echivalenta ce as fi luat-o din supermarket.

Una peste alta mancarea in Uzbekistan mi se pare mult mult mai buna decat cea din Iran si parca seamana putin cu gusturile pe care le au si turcii. Mai trece un pic caldura si cu burta putin prea plina incerc sa birui urcusul din fata. Burta plina in schimb nu prea se pupa cu efortul si cu caldura astfel incat inaintez in ritm de melc pe pante destul de brutale de 12%. Antrenamentul din Turcia s-a evaporat in luna de plat ce a urmat, dar cred ca am timp sa-mi aduc aminte in luna ce urmeaza.

Din fericire dupa coborarea din sa drumul urmeaza un rau astfel incat am ceva sanse sa ma spal in seara asta, lucru ce a fost cam imposibil in ultima perioada petrecuta prin desert. Se lasa si seara si ochesc o casa mai izolata, ii intreb pe oameni daca pot sa pun cortul in zona si fara sa stau prea mult pe ganduri fac drumul catre rau pentru igienizare. Dupa 2 zile de temperaturi ridicate si multa transpiratie baia e geniala si ma simt un alt om dupa.

Seara o petrec cu baiatul mai mare al familiei care imi si aduce osh de mancarea, un fel de fiertura super buna cu branza si un fel de iaurt. Asta am simtit eu ca e de fapt inauntru nu prea am de unde sa stiu, dar ce mai conteaza cand a mers super bine. Si din nou ma minunez cat de importate sunt pozele. Am pus pe mobil o serie de poze din calatoria mea de pana acum, si cum omul nu stie decat un pic de rusa si eu si mai putin pot totusi sa-i arat cum a fost calatoria pana acum, iar insiruirea de poze e cel putin captivanta. S-a inrosit si cerul, greierii canta si astfel se incheie inca o zi in Uzbekistan.

Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 800+ / 400-.
Moral: 7.
Obiective: 3.