Timpul trece parca in alt ritm de cand am parasit drumul principal in Jalal-Abad si de cand a disparut asfatul. A trecut aproape o saptamana de cand am plecat din Osh si probabil daca as fi tinut-o pe M41 as fi ajuns astazi in Bishkek, dar iata ca sunt in schimb in mijlocul tarii la 300 de kilometri de destinatie, inconjurat de munti si de pasuri inalte. In ultimele zile, media cred ca a fost pe undeva pe la 50 de kilometri pe zi si nici astazi nu cred ca o sa fie mai sus, caci trebuie sa urc de la 1600 de metri pana la 3400 pentru a trece pasul catre Song-Kul, unul din cele mai frumoase lacuri din Kyrgystan.
Toti kyrgyzii pe care i-am intrebat pana acum despre lac spuneau ca e un loc foarte frumos, un lac imens inconjurat din toate partile de munti asa ca de-abia astept sa vad si eu cu ochii mei despre ce e vorba. Nerabdarea mea e in schimb curmata de ploaia usoara care a cazut toata noaptea si de o dimineata extrem de innorata, in schimb, daca e sa ma iau dupa ziua de ieri, cand ploile si furtunile au alergat dupa mine, pot spera ca si astazi o sa fie la fel si ca voi prinde cateva momente cu soare.
Asa ca strang cortul ud si ma pregatesc sa infrunt urcarea de 1600 de metri diferenta de nivel pana in pas. Iar muntii invaluti de ceata ce se ridica din vale din ploaia din noaptea trecuta arata misteriosi, iar pentru ca drumul si solul e destul de calcaros, mi se pare ca aduce putin cu Piatra Craiului si cu urcusul spre Curmatura, doar ca aici sunt deja aproape la 2000 de metri atunci cand incepe urcusul.
Pana sa inceapa defileul si serpentinele pana in pas valea e larga si din loc in loc se vad iurte, oi si cai, elementele ce caracterizeaza cam orice loc cu suficienta iarba din Kyrgystan, cel putin pe timp de vara. Partea buna e ca fiind innorat, azi nu mai e chiar asa de cald si nu mai transpir chiar asa de mult si dilema e mai degraba cand sa pun pe mine geaca si suprapantalonii. Prea devreme si mor de cald cu ele pe mine, prea tarziu si risc sa fiu udat pana la piele de o rapaiala de vara in vreme ce ma chinui sa le pun pe mine.
Arma secreta pentru urcarea asta e o sticla de un litru si jumatate de cola pe care am luat-o din ultimul sat pentru a inlocui sticla cea veche. Cea veche e extrem de zgariata si de murdara, asa ca atunci cand iau apa din paraie nu prea pot sa-mi dau seama cat de curata e, asta poate fi de bine sau de rau, dar parca prefer sa vad cea ce beau, si in plus am si un plus de energie pe urcarea ce urmeaza.
Valea larga se transforma treptat intr-un canion stancos urmat de serpentine ce taie coasta muntelui, iar eu urc pana cand dau cu capul de plafonul de nori si intru in ceata. E o ceata uda si misterioasa care ma face sa ma intreb daca in momentul in care voi ajunge pe platoul de langa lac chiar voi vedea ceva. Ca o nota, astazi am vazut pentru prima data dupa multa vreme din nou brazi, ce incep sa creasca pe aici de pe la 2200 de metri in sus, stransi in palcuri pe unde conditiile sunt propice.
Pe masura ce urc devine din ce in ce mai frig asa ca trec din nou la cOstumul de lupta, respectiv la hainele de iarna cu putin inainte de pas. Din pas, asa cum ma asteptam nu se vede nimic, dar cand incep sa cobor catre lac atmosfera se deschide si in departare se vede Song-Kul-ul, cu senin deasupra lui, dar cu nori alergand din toate directiile. E trecut deja de ora 15:00 si cum sunt la 3000 de metri lumina e deja placuta si spectaculoasa, si mi se pare fascinant cuM se schimba culoarea lacului in functie de cerul de deasupra lui.
Platoul imi aduce aminte de Pamir, in plus cu iarba si cu cai ce alearga nestingheriti de colo colo. In departare se vede si o iurta singuratica pe malul lacului, dar drumul meu coteste spre stanga pe un versant ce se scurge domol catre lac. E singurul drum mai clar care apare pe harta si pe aici nu am de gand sa incerc variante mai aventuroase mai ales ca nu am pe cine sa intreb. Ultima masina a trecut acum 2 ore si urmatoarea nu se stie cand o sa apara, asa ca aleg varianta ce mai pare mai sigura si care apare si pe harta mea.
La fel ca in Pamir vremea se schimba de la o clipa la alta si de nicaieri apare un nor masiv de furtuna ce ma evita si care matura suprafata lacului cu tot cu tunetele si cu fulgerele de rigoare. Un spectacol maret si plin de energie intr-un loc aproape superb pe care poti sa-l urmaresti fara sa-ti fie frica ca o sa vina furtuna si peste tine. Tunete si fulgere pe plaiurile astea largi, fara nici un loc de adapost, nu ar fi o combinatie prea fericita.
Vantul s-a pornit si el si urmatoarea grija e gasirea unui loc de cort adapostit de vant, un lucru ce nu pare deloc usor. Dupa inca 5 kilometri pedalati cu vantul din fata dau de o vale seaca unde s-ar putea pune cortul destul de adapostit, dar cum e inca devreme ma hotarasc sa urc si urmatoarea culme pentru a vedea ce urmeaza. Nu cred ca inaintez mai mult de 100 de metri cand aud zgomotul inconfudabil al unei spite care se rupe. Sau mai bine zis aud un zgomot ce nu prea se incadra in peisajul pietricelelor ce se mai izbesc de cadru si cand verific vad o spita retezat de langa janta, asta daca mai aveam dubii cu opritul mai devreme si cu ocupatia pentru seara asta…
E prima data cand s-a rupt o spita si mi se pare foarte interesant ca s-a intamplat pe o urcare absolut banala, fara nici un fel de soc aparte. E prima data cand trebuie sa vad si cum se inlocuieste caci am 2 de rezerva dupa mine pentru fiecare roata. Prima grija e in schimb montarea cortului caci se apropie inca o furtuna ca cea de dinante, il pun in doi timpi si 3 miscari fix inainte de a incepe rapaiala.
Nu tine in schimb mult si cum vreau sa scap de grija cu spita rupta ies si ma apuc sa trebaluiesc la roata spate, si dupa o mica abrambureala in care aleg din greseala una din spitele pentru roata fata (lungimea difera cu cativa milimetri) reusesc sa ma achit destul de onorabil de prima spita schimbata la 3100 de metri in mijlocul pustietatii. Urmatoarea grija e gatitul si apa de baut caci nu e un izvor prin zona asa ca trebuie sa urc pana la un petic de zapada ce se vede mult deasupra mea.
E aproape de ora inserarii si la fel de brusc cum a inceput, vantul inceteaza sa mai bata si atmosfera de desupra lacului se limpezeste din nou. Culorile se schimba usor si imperceptibil intr-un degradeu albastru-rozaliu, o ceata de cai se vede in departare, pierduta pe campia innierbata si e atat de linistite incat parca as putea sa-mi aud gandurile. Poate atunci cand esti singur te obisnuiesti cu muzica gandurilor si grijilor tale si nu iti dai seama de ele decat atunci cand e liniste, atat de liniste cum e acum. Dar pentru a o auzi trebuie sa pui pe pauza gandurile, sa privesti si sa asculti pret de cateva clipe. Si sa fii recunoscator pentru momente de genul acesta.
Dimineata, printre franturile de senin.
Invaluti de nori.
Spre inca un pas de 3400 de metri.
Locuri de imi amintesc de Crai.
Serpentine.
Francezii si Land Rover-ul.
Moldovash?
Dupa pas urmeaza Song-Kul, unul din spectaculoasele lacuri din Kyrgystan.
Zari nemarginite.
Deasupra lacului.
Intinderi nemarginite.
Urmatoarea furtuna.
Nori rostogolti.
Amintiri din Pamir.
Perdele de ploaie.
Din nou apocaliptic.
In usoara urcare la 3400 de metri.
Singurul loc ferit de vant, deasupra lacului.
Locuri numai bune pentru fugii ochii si privirea.
Apusul in mijlocul pustietatii.
Leave a Reply