Dupa tura din Ala-Archa de weekendul trecut am ramas cu o febra musculara ca dupa maraton. Abia pe miercuri a inceput sa treaca semn ca muschii folositi la mersul pe munte sunt diferiti, noroc ca inima si plamanii lucreaza la fel. Sunt convins ca febra am facut-o dupa coborarea lunga de 2500 de metri de pe Uchitel, facuta in parte cu destul de mult la greutate in spate si in ritm destul de alert.

Mi-ar fi placut sa revin in zona caci sunt multe ture ce se pot face numai bune de aclimatizare si antrenament, dar parca nu prea imi vine sa merg singur. Alternativa e o tura de cicloturism in circuit de 3 zile pe langa Bishkek cu cele doua bulgaroaice, Angie si Spaska.

Nu stiu cum s-a nimerit ca lumea fie avea treaba, fie bicicletele erau in pioneze cert e am fost singurul cu 3 zile de irosit in asteptarea inceputul sezonului de urcat pe munte. Si in vreme ce pregateam lucrurile vineri dimineata nu pot sa zic ca nu mi-a venit in minte vorba intre doua nu te ploua dar nici bine nu-ti e.

Angie are probabil mai multa experienta la cicloturism decat am eu cu o tura lunga de 9 luni de zile prin Asia iar pentru Spaska desi e prima tura de cicloturism sunt convins ca la cate sporturi are in spate se va descurca fara nici un fel de problema. Singurul impediment poate sa fie bicicleta caci va merge cu mtb-ul lui nathan, de 20 de inchi si reglat pentru un vlajgan de 1.90 .

Plecarea e cat se poate de relaxata si reusim sa iesim din oras tocmai cand e caldura mai mare. Traseul e desenat de Nathan si in afara si merge le drumuri secundare cu extrem de putin trafic. Primii 40 de kilometri sunt pe un drum ce ar putea fi traseul ideal de initiere in cicloturism, fix la poalele muntilor pe un drum cu asfalt bun si putin valurit. Mi se pare incredibil ca poti sa iesi direct dintr-o capitala si intr-o ora poti sa ajungi pe un astfel de drum cu atat de putin trafic.

Trece si caldura caci deasupra muntilor se strang nori de furtuna, dar dupa cati nori apocaliptici fara rezultat am vazut pana acum stau destul de relaxat. Cert e ca norii astia dau bine in poze si ajuta un pic si la motivatia de a pedala, mai ales atunci cand par sa vina din spate.

Mai o pauza de masa, mai o pauza de reglat bicicleta Spaskai, mai inca o pauza intr-un mic pas intermediar si kilometri se scurg intr-un ritm de tura de relaxare. Urmeaza si o lunga coborare in campie pentru a incepe urcusul pe urmatoarea vale pe care e si pasul Kegeti. O ultima pauza in ultimul sat inainte de a intra in salbaticie pentu provizii pentru urmatoarele doua seri (provizii ce includ in mod putin ciudat si vodca pentru shot-uri la insistentele Spaskai).

Inca 10 kilometri in urcare pe valea larga a canionului Kegeti si vine timpul sa cautam si loc de cort. Nu e deloc greu de gasit caci raul e apoape si poate singura dilema e sa alegem locul de cort cel mai bun.

Soarele apune peste varfurile din departare si deja am mari dubii ca vom ajunge pana in pasul Kegeti la cum s-au scurs kilometri astazi dar in lumina placuta a asfintitului la locul fain de cort conteaza prea putin. Pana una alta e timpul sa dam jos transpiratia zilei de pe noi si sa pregatim cina in spatele unui adapost de vant improvizat din corturi si saltelute, caci s-a pornit o briza destul de rece dinspre munte. Noroc cu taria Spaskai care ne incalzeste putin inainte de culcare.

Pregatiti pentru a cuceri pasul Kegeti.

Imediat dupa iesirea din oras, la poalele muntilor…

Cu gandul la ski si la iarna…

Drumul printre munti.

Pasare albastra pe fundal albastru.

In mijlocul zilei.

Se aduna norii de furtuna.

Pauza de pranz.

Din nou gata de plecare.

Incercand sa fugim de furtuna.

Fara trafic.

Soare si umbra.

Sub nori amenintatori.

Inainte de cateva picaturi de ploaie.

Drum intins.

In primul pas al zilei.

Excel.

Valurile din Kyrgystan.

Vibromasaj.

Din nou pe asfalt.

Ala alimentara cu leii de argint.

Inserare.