Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.