Cum cele trei luni pe care le aveam la dispozitie pentru Ecuador si Peru nu erau in niciun caz suficiente pentru a explora pe indelete ambele tari, aveam de ales intre o traversare Quito- Lima/ Cusco, prin munti, dar pe cel mai scurt drum posibil, sau o selectie a partilor cele mai interesante din ambele tari, pe care sa le legam la un moment dat cu ceva autobuze. Am ales a doua varianta, care speram sa ne dea suficient timp pentru a tese in lung si in lat principalele lanturi muntoase din Peru.

Astfel ca din Cuenca luam un autobuz de noapte spre cea mai indeparata destinatie din Peru- Chiclayo, un oras aflat relativ aproape de Pacific.

Trecerea frontierei s-a petrecut in mijlocul noptii si apoi ne-am continuat somnul pana ce s-a luminat.

Panamericana se scurgea monotona printr-un semi-desert, cu localitati rare. Cand intra in peisaj, satele sunt prafuite, batute de lumina puternica a zilei, impanzite de gunoaie. Prima impresie este ca Peru-ul este mai murdar decat Ecuadorul, dar ma feresc inca sa generealiezez, caci nici in zona de coasta a Ecuadorului nu am fost.

In Chiclayo ajungem cu bine si noi si bicicletele noastre si ajungem mai repede decat ne-am fi dorit in traficul peruan. Trafic care atinge apogeul haosului in orase, unde regulile de circulatie sunt ceva arbitrar si tuc-tuc-uri motorizate, motociclete si masini se strecoara unele pe langa altele pe stradutele inguste cu sens unic. Ne simtim teleportati in India, cu singura diferenta ca aici se circula pe dreapta.

Pe langa a fi atenti la trafic, incercam sa gasim si un bancomat unde sa scoatem bani (moneda peruava se numeste sol), iar apoi sa ne cumparam SIMuri locale. Treaba asta a fost una din cele mai birocratice experiente din America de Sud. Daca in Ecuador a durat fix 5 minute, aici a durat o ora la fiecare, cu copii dupa pasaport, amprenta, rugat de sistem sa mearga mai repede, discutat prin WhatsApp cu managerul de sucursala, printat 20 de foi etc. Horror. Dupa ce am iesit de acolo, sigura fiind ca am net si retea mi s-a facut asa un dor dupa simplitatea lucrurilor din Europa…

Imi calmez frustrarea cu o prajitura aratoasa dar cam nereusita si ne avantam din nou in trafic, pentru a gasi cele doua companii de transport pe care le aveam marcate pe telefon ca ar face curse spre Cajamarca, orasul din munti unde doream sa ajungem si de unde planuiam sa incepem sa pedalam.
Aleasa e pana la urma o a treia companie, recomandata de localnici, care a avut cel mai bun pret si cea mai buna politica legata de transportul bicicletelor.

Dupa 6 ore lungi, aproape toate pe noapte, ajungem la destinatie si la 12 noaptea dormim intr-o camera de hotel chiar decenta pentru 20 de dolari. Somn greu, adanc si odihnitor. Ca si in Ecuador, camerele de prin hoteluri sunt ok, curate, uneori mici, dar au o mare lipsa: fereastra. Sau daca ea exista, da spre un zid, luminator etc. Dar putem supravietui cu asta, avand in vedere cat de mult timp petrecem afara in mod normal.

Cajamarca nu e doar primul nostru contact real cu o noua tara, ci si locul unde a inceput stingerea imperiului incas. Asa ca era de la sine inteles ca nu vom asterne prea repede la drum.

Pe de-o parte pentru ca hotelul gasit aseara pe booking a fost chiar ok pentru banii dati, internetul se misca cam ca in Romania, asternuturile curate invita la leneveala etc. Asa ca plecam de acolo fix la limita maxima pentru check-out cu niste taskuri simple in minte: cumparam mancare si iesim din oras.

Doar ca saptamana asta se cam termina scoala in Peru si au loc festivitatile de absolvire, festivitati care sunt publice, in sensul in care se desfasoara in piata centrala, cu clase de elevi si eleve care defileaza pe pietonala, in uniforme si cu insemne diverse. Asa ca stam si noi si cascam ochii si in plus incercam tot felul de street food de la standurile ce umplu aleile. Mancarea din Peru ne surpinde in mod placut. Mult mai diversificata, cu cartofi bine gatiti (si nu doar cartofi prajiti uleiosi ca in Ecuador) si in primul rand cu gust fata de mancarea fada, aproape de regim, din tara vecina. Chiar daca gustul asta se numeste picant, nu e chiar picantul din India, e ceva la un nivel acceptabil si pentru mine.

Apoi ne oprim in piata, prilej pentru a lua pulsul fructelor si legumelor din Peru. La o prima vedere par mai bune si mai variate, asa ca ajungem sa cumparam ca nehalitii (desi eram mancati) de toate de la rosii bine coapte la papya si mango. Mai gasim un stand de mancare si luam in oala, la pachet, pentru masa de seara.

Si iata ca ne asternem cu adevarat la drum abia pe la ora 15, dar asfaltul si pantele serpentinele domoale ale drumului ne ajuta sa lasam cativa kilometri in urma noastra, chiar si in aceste doua oare si jumatate de pedalat. Desi initial traficul din oras si iesirea au parut infernale, cum ne-am departat de Cajamarca lucrurile s-au linistit si am putut pedala in liniste, fara a fi cu ochii in patru la manevrele haotice ale soferilor din Peru.

Gasim chiar si un loc de cort foarte ok, intr-o padurice, departe de drum si profitam de noaptea calda pentru a manca afara.

Inainte de a incheia postare, merita scrise si cateva randuri despre istoria Cajamarcai sau despre cum acest mic oras a intrat in istorie. Foarte pe scurt, aici s-a incheiat in mod abrupt istoria imperiului incas. Practic o mana de conchistadori spanioli au reusit fara prea mare bataie de cap dar cu ajutorul cavaleriei, sabiilor, armurilor etc sa il caputureze pe conducatorul incasilor (Atahulpa), cel care domnea la vremea aceea peste un imperiu ce se intindea din Columbia actuala si pana in Chile si insuma 12 milioane de suflete si o armata extrem de numeroasa. Avantajele se limitau insa la numere, pentru ca incasii nu cunosteau calul/ cavaleria, purtau armuri din piele, foloseau scuturi de lemn si arme de jucarie comparativ cu sabiile europenilor. In plus, imperiul venea dupa o perioada de razboi civil intre nord si sud (regiuni conduse de doi frati, ambii mostenitori ai cate unei jumatati din imperiu) armata fiind deci slabita. Chiar si asa, principalul motiv pentru caderea imperiului a fost faptul ca Atahulpa a fost mult prea credul in ceea ce priveste intentiile vizitatorilor, a lasat garda jos si spaniolii au profitat la maxim de aceasta slabiciune. Privind la tot ce a insemnat imperiul incas, nu poti sa nu mergi putin pe firul istorie contrafactuale si sa nu te intrebi cat timp ar mai fi rezistat, daca expeditia spaniolilor ar fi esuat si toti conchistadorii ar fi murit in batalia de la Cajamarca. Cine s-ar fi riscat sa se intoarca in America de Sud? Cand? In ce forma si in ce context? Intrebari sunt multe, raspunsuri asisderea, istoria alternativa nu are limite.