Traversarea Iezer – Mezea – Oticu – Fagaras are in mintea mea, si cred ca nu doar a mea o alura de Haute Route de Romania. Celalalt Haute-Route, mult mai provocator, mai tehnic si cu mai putin timp petrecut pe schiuri ar fi creasta Fagarasului iarna. Provocarea la Iezer-Mezea-Oticu-Fagaras vine pe de o parte si din lungimea turei, 60 de kilometri cu 3000 de metri de urcare, lungime ce e cumva la limita a ceea ce e pretabil sa faci intr-o zi lunga daca ai un nivel de fitness mai de top si daca prinzi conditii bune. Aceasi tura, cu bagaje si cu dormit la refugii si stane merge facuta si la 2-3 zile, cum am incercat dealtfel cu Mihaela acum 2 ani dar efortul probabil e comparabil si placerea de a te misca liber prin munti nu e chiar la fel.

E ora 7:00 cand iesim in golul alpin pe muchia Dracsin. Peste crestele inzapezite ale Craiului norii incep sa se inroseasca cu lumina rasaritului, pe langa noi vantul nu bate deloc si zapada pare foarte buna pentru inaintat, un strat de 10-15cm pe o baza tare pe care focile tin foarte bine. Energia si entuziasmul sunt la cote maxime si lui Alin ii vine sa chiuie de bucurie. Avem o zi lunga in fata, cu 60 de kilometri de mers pe schiuri in care ar trebui sa legam Iezerul de Fagaras. La ora asta totul pare posibil si noi avem un pic de energie si de timp de irosit.

9:15, ajung in Spintecatura Papusii pe schiuri dupa un traverseu prin care reusesc sa ocolosesc varful. Cat timp Alin si Catalin vin de pe varf reusesc sa sap urme pentru a iesi din spitecatura si dau o estimare de 2 ore de a ajunge pana pe Varful Rosu.

Ora 10:15, urcarea spre varful Batrana. Zapada buna a fost inlocuita de scoici inghetate pe care complicat sa-ti tii echilibrul atunci cand impingi varful schiului in fata. La unul dintre pasi mi se rupe prinderea fata de la foca, asa ca stau 10 minute incercand sa improvizez ceva din cordelina, in vant, la 2000 de metri. Multumim Dynafit pentru un sistem cu un cauciuc care se autosaboteaza in timp. La nici 5 minute mi se desface si cealalta prindere si urmeaza alte 5 minute de facut noduri cu mainile inghetate. Alin si Cata au inceput deja coborarea de pe varful Batrana iar muchia pe care coboara cu Fagarasul invaluit de ceata in fundal arata intr-un mare fel. Din suprapunerea de planuri din care schiorii sunt mici puncte iti dai seama cat de intinsi sunt de fapt muntii astia.

Ora 12:15, Varful Rosu. Ultima ora am luptat cu un vant destul de naprasnic care pare ca s-a intetit din senin. Varful e invaluit de un nor lenticular asa ca suntem intr-un white-out aproape deplin atunci cand incepem coborarea. Muchia o nimerim destul de bine la inceput si in mod suprinzator cu tot uraganul si cu whiteout-ul chiar stam pe schiuri. Pe la mijloc reusim insa sa incurcam muchia principala cu una ce coboara spre Coltii Cremenii, noroc ca norii se ridica putin si ne dam seama destul de repede ca trebuie sa urcam inapoi in creasta. Dupa alte 20 de minute de efort suntem iar pe schiuri si coboram pe piciorul lung ce se scurge in Curmatura Oticului.

Ora 14:30, uraganul de pe varf a ramas in spate si noi o scurta pauza de masa in Curmatura Oticului. Un stol de pasari zboara deasupra noastra dar in rest e o liniste aproape deplina, liniste atenuata de zapada absolut imensa de pe aici. La orice incercare de a te da jos de pe schiuri descoperi ca te afunzi pana peste genunchi si chiar si pe schiuri inaintatul necesita destul de mult efort.

Ora 15:30 , varful Oticu. Dupa o ora de mers abia a inaintat 3 kilometri din cei 10 pe care ii avem pana in Curmatura Bratilei. Nu ajuta nici micile transee pe care le-am sapat prin zapada destul de mare nici faptul ca trebuie sa urcam cam toate varfuletele intermediare pentru a evita pantele incarcate. Cert e ca ne miscam mult mai incet decat ne asteptam pe aici si devine evident ca daca mergem inainte spre Fagaras o sa avem in fata o noapte de efort si de strans din dinti, si cumva nici unul din nou nu suntem dispusi sa facem alegere asta.

Ora 16:30, stana dinspre Pecineagu. Hotararea de retragere a fost luata
Asa ca incercand sa profitam de lumina prindem un picior ce coboara spre Pecineagu. Coborarea e chiar faina, prima parte a coborarii prin padure, cu schiurile in spate la fel. Ultimii 400 de metri liniari inainte de a ajunge in forestier sunt luati in schimb din cel mai groaznic cosmar al schiorilor. Valcel ingust si abrupt cu copaci cazuti in toate directiile, zapada ca la balamuc, un parau rece pe care il auzi toti timpul cum curge sub tine sub podurile inghetate de apa. Un vis.

Ora 20:30, dupa primul cosmar cu valcelulul suntem in mijlocul celui de-al doilea cosmar: forestierul de 21 de kilometri pe care il avem pana la masina. La momentul asta am facut mai bine de jumatate in putin peste 2 ore, suficient cat sa ne dam seama cat de mult efort e nevoie si pentru a doua jumatate. Suficient de zis ca sunt convins ca in iad exista si o sectiune inghetata unde schiorii sunt pusi sa dea la bete pe forestiere plate. Cred ca de acum inainte voi incerca sa calculez toate turele astfel incat sa nu ajung mai calc pe astfel de forestiere prea curand.

Ora 22:20, inapoi la masina dupa mai bine de 16 ore de efort, cu 56 de kilometri si 2700 de metri urcati. Distanta e aproape identica cu cea a turei initiale, efortul si timpul in schimb clar nu. Ce ar fi de schimbat pentru urmatoarea incercare: un echipament mai usor, o zi de februarie-marite cu mai multe ore de lumina, mai putine pauze de poze si poate cel mai important de pandit conditii cu mai putina zapada. Pana atunci, inapoi la antrenament si la optimizari.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/4660562532