Pasul se lasa dovedit cu mai putin efort si transpiratie decat ne-am asteptat, fara a face uz de granny gear, ceea ce pe drumuri secundare ce urca in pasuri mai joase nu se prea intalneste. Doar ca aici, urci cot la cot cu tirurile care au nevoie de anumite conditii de drum si de o panta mai dulce. Daca am fi stiut profilul urcarii, am mai fi avut timp ieri sa ajungem pe un platou larg unde erau sute de locuri de cort.

Pasul e vantos, rece, mai inalt decat ne-am asteptat si nici coborarea spre sud nu se arata a fi mai calduroasa, desi soarele straluceste generos. Dupa vreo 10 km ne lasam in stanga spre Telouet. Valea se vede clar in fara, verdele apare si el in peisaj, insa parca suntem bagati in frigider. Sufla-un vant rece…din fata (ca asa e de multe ori norocul ciclistului) care ne ingheata pana in maduva oaselor. Drumul e prost, o fasie de asfalt pe care o impartim cu o multime de jeepuri care merg fie spre drumul principal, fie spre Telouet, asa cum mergem si noi.

Tinta pentru azi e o serie de Kashbahuri mai noi sau mai bechi, aflate pe un drum secundar pe care il credeam mai putin frecventat. Totusi numarul de 4×4-uri ne arata ca zona va fi turistica, cu preturi pentru turisti si copii care cersesc. Prima data ne inatanim cu 2 familii din Covasna, apoi cu un cuplu de nemti destul de volubili cu care schimbam impresii despre traseu (noi urmam traseul pe care au venit ei, ei vor cobori in Marrkesh) si uite asa, din vorba in vorba ajungem in Telouet pe la pranz. Obiectivul aici e un Kashbah din 1860 cu interiorul foarte bogat ornamentat si (inca) bine pastrat.

Dar pana la vizite sunt alte necesitati stringente: mancare, apa si pranz. Radu ma face paznic la biciclete si ma trezesc repede inconjurata de ochi intrebatori, dar de furca am doar cu un cersetor care nu pleaca pana nu il tratez cu ignoranta. Radu mai trece pe la biciclete si mai aduce de la un magazin masline, de la altul paine, de dincolo apa si de la un al 4-lea dulciuri. Nu cred ca a ramas vreo alimentara nevizitata. Satul, desi turistic mi se pare ca arata mai derapanat decat satele de ieri, si mai murdar. Ultima reusita a lui Radu este sa se tocmeasca pentru 2 portii din mancarea zilei- pe care le scoate de la 30 la 20 dh, un pret corect pentru localnici fiind probabil cam 15 dh. Mancarea e buna: mancare de morcovi cu carne de vita si cu acel condiment minune cu care dau marocanii gust mancarii lor: chimion. Portia e corecta si ceaiul e inclus si el, asa ca fie 20 dh Portia. Avantajul mancarii zilei e ca e mereu calda, oala aburind in continuu si nu dureaza mai mult de 5 minute de cand te asezi pana cand incepi efectiv sa mananci. Cu burtile plinea (paine face treaba asta) nu ne putem asterne la drum, asa ca plecam sa cautam Kashbah-ul ascuns pe niste strazi laturalnice (totusi exista un panou indicator chiar in drum).

Intr-un final glorios, pe la 14.30-15.00 e cazul sa ne asternem si noi la drum, caci nu am facut pe ziua de azi decat 25 km.

Dupa Telouet mai urcam putin, apoi incep 10 kilometri prin “the middle of the nowhere”, spre Assfalou. Traversam practic un canion pe un drum de pamant rosiatic dominat de ….nimic si in stanga si in dreapta, si in fata si in spate. Aici nu rasare nimic, nu curge nimic, doar vantul bate, soarele incalzeste atmosfera si creeaza modele cu umbre si lumini pe versantii rosiatici. Din cand in cand cate un jeep sau propriile noastre roti starnesc cate un nor de praf. Imi place in mod deosebit zona asta, usor la vale, dominata de cate un varf inzapezit in departare si atat de (aparent) rupta de orice urma de civilizatie. Dupa Assfalou lucrurile incep in schimb sa se anime, apare asfaltul care e din ce in ce mai bun, satele vin unele dupa altele si drumul nostru e mai mereu la vale.