Serpentinele Transfagarasanului din partea superioara a caldarii se ridica in fata noastra ca un zid in timp ce ceata se plimba prin crestele din jur. Pulsul e deja sus, plamanii incep sa tipe dupa oxigen din cauza altitudinii si plutonul incepe sa se rasfire atunci cand soseaua traverseaza de pe partea stanga pe partea dreapta a muntelui. Ricardo ataca in fata, eu ma lipesc de el cu Andrei Baban si cu Ciprian Ursuleac inchizand mai incet si ei distanta.

Ce imi place la cursele de sosea e ca trebuie tot timpul sa gandesti, sa vezi cum stau cei din jurul tau, sa fii atent la cum merg picioarele, la care sunt momentele in care se ataca, sa fii tot timpul pregatit sa inchizi un atac sau sa te desprinzi impreuna cu el daca e cazul. N-ai zice ca lucrurile astea sunt valabile si la o cursa in care urci 1500 de metri dar Transfagarasanul are suficient de multe portiuni de fals plat unde chiar conteaza daca stai la roata sau nu.

Vin si primele 2 serpentine de pe partea stanga, serpentine pe care poti sa le iei in viteza in urcare cu un pic mai multi watti si unde poti sa te desprinzi daca vrei. Ma trezesc in fata la prima serpentina, Ricardo inchide repede golul cu Ciprian si Andrei fix in spate. Regula numarul 1 la cursele de sosea e ca nu trebuie sa muncesti niciodata in fata pentru altii care nu sunt din aceasi echipa. Asa ca in urmatoare serpentina calc putin pedala, ma desprind la 10, 20 de metri si in vad pe Ricardo cum lasa ritmul putin mai moale. De aici incerc sa ma asez la un ritm pe care sa pot sa-l tin pentru urmatorii kilometri si sa sper ca cei 3 din spate nu vor munci impreuna pentru a ma prinde.

Vine si semnul de doi kilometri, ma uit in spate si in continuare ii vad pe cei 3 la o distanta nu foarte mare, picioare dau semne de oboseala, plamanii tipa si mai tare pentru aer, carcei stau la panda si eu incerc sa pastrez ritmul pana sus. Unul din partile bune e ca la ultimele serpentine sfoara invizbila care il leaga pe cel urmarit de urmaritori se rupe si nu mai ai contact vizual direct. Pe ultimii 500 de metri golesc complet ce aveam in picioare pentru a-l vedea pe Andrei cum vine la 10 secunde in spate. N-a fost deloc mare distanta si n-a lipsit mult ca pariul facut cu 5 kilometri in urma sa se naruie inainte de finish. Dar nu s-a naruit si din cursa asta a iesit probabil unul din cele mai productive antrenamente in urcare din ultima vreme.

Sunt perfect constient ca nu as putea sa trag la fel de mult de mine la nici un antrenament si sunt la fel de constient ca mersul la curse e cea mai buna forma de antrenament pentru mine. La final a fost un loc 2 la general, cu mult in spatele lui Florea Marius, dar primul din plutonul cu care m-am insotit toata urcarea, si asta e cam tot ce conteaza ca sa stii daca ti-ai dozat cum trebuie efortul. Cu ocazia asta le multumesc baietilor pentru intrecere, mi-a super placut. Tot din categoria datelor au iesit 304w pe 1h20 la 76 de kilograme de vita furajata, si cu 306w pe portiunea superioara unde m-am alergat de la distanta cu urmaritorii.

Lasand cursa la o parte dupa concurs a urmat foarte multa socializare, cu omuleti din Brasov sau din alte parti ale tarii care au venit la concursul asta, socializare de care am ajuns la concluzia ca sunt destul de dependent.

Track si date:

https://www.strava.com/activities/5577760462