Zile ca cea de miercuri sunt putine in decursul unei ierni, atunci cand sortii se suprapun si ai parte si de o zi libera, si de vreme perfecta fara nici o urma de vant si cand zapada proaspata cazuta nu e inca transformata de vant si de caldura. Intr-o iarna buna poti numara zilele de genul acesta pe degetele de la doua maini,dar cum ierni bune nu avem de ceva timp am ajuns sa refolosim degetele de la o singura mana pentru o mai multe ierni, asta cel putin daca nu esti liber sa alergi chiar tot timpul prin munti.

Dar cateodata se intampla sa ai parte si de o zi care iti (re)aminteste cam cum ar trebui sa fie iarna si schiul. Atunci cand poti pleca si cobori din sat direct pe schiuri, fara a bocani in clapari cu ele in spate, atunci cand totul in jur e alb, copacii sunt incarcati iar zapada scartaie sub schiuri. Zile in totul arata fix ca in vederile de la munte din anii 80, ierni ce inca mai sunt undeva in cotloanele amintirilor copilariei noastre. Zile perfecte cu zapada perfecta, zile in care in momentul in care te uiti in jur iti vine sa te ciupesti pentru a te asigura ca nu visezi.

Iar pentru astel de zile nu cred ca puteam sa alegem un loc mai bun decat culmile din jurul Moeciului. Raman la ideea ca de la noi din tara zona Bran-Moeciu e zona care arata probabil cel mai estetic, mai ales daca pui la socoteala cat de usor e sa ajungi in locuri cu o priveliste incredibila. Ziua a inceput pentru noi cu o incalzire printre fanetele ce pleaca direct din sat, unde am descoperit din pacate ca mai trebuie sa mai trebuie sa mai ninga ceva pana cand sa poti schia fara frica de a ramane cu cantul infipt intr-o piatra.

De aici planul initial a fost o urcare lunga pana in Saua Strunga, pe traseul de la 4 munti, plan ce a fost in schimb complet deturnat de gasirea unei mici arene de freeride private, de la 1550 de metri pana la 1800, cu zapada si panta perfecta si cu o multime de linii de ales. Joaca a tinut ore bune, 4 urcari si coborari si 1200 de metri diferenta de nivel, toti cu coborare printr-un pulver cum nu o sa prindem prea curand.

Iar incheierea turei, cu urcarea pe unul dintre varfurile Bucsa si coborarea pe muchie, pe schiuri pana inapoi in Moeciu, cu un pic de aventura in cautarea potecii prin portiuni de padure imbracata in straie de iarna, sub lumina apusului, a fost si ea pe masura. Vorba lui Dani Rosioru, nici daca am fi facut de acasa o lista cu lucrurile de care ar fi fost nevoie pentru o tura perfecta nu ar fi iesit asa.

Sapand urme prin pulverul adanc din fanetele din Bran-Moeciu.

Zapada adanca si soare, la urcarea spre Bisericuta.

Casting pentru filme cu Alaska.

Tot la deal, prin padure zapada totusi destul de putina.

Copacii din poveste incarcati cu zapada din poveste.

Privelistea se deschide si noi gasim locul de joaca pentru ziua de azi.

Zapada adanca cum ne dam jos de pe schiuri.

Iarna asa cum ar trebui sa fie, totul alb pana in departari.

Real men wear pink!

Dani si Dani, nu mai vorbesc de confuzia provocata atunci cand ii strigam pe unul din ei.

Conditii perfecte.

Perfect, iar noi sarim de bucurie.

Climb, ski, repeat.

Zapada, panta si priveliste perfecta, doar schiorii trebuie sa mai lucreze la tehnica.

Si urmele pe masura.

Tunelul magic.

Marea de nori dinspre Iezer.

Dezechiparea de pe varf, de aici tot la vale.

Dani, postura de cocostarc pe schiuri gata sa decoleze. Zapada ii dadea circumstante atenuante totusi.

Coborari de vis.

Locul de joaca pentru ziua de azi.

Tinutul din basme.

Sfarsit de zi.