Prima zi in Uzbekistan a inceput cat se poate de nefericit cu o primire extrem de brutala la granita. Daca in Tadjikistan totul e roz, merge repede si trebuie doar sa fii trecut in catastif, atunci cand intri in nou-construita granita uzbeka, iti dai seama ca nu o sa fie chiar atat de simplu. In primul rand vine primirea rece a soldatului cu kalashnikov-ul la piept care deschide poarta. Mai departe vine formularul in care trebuie sa declari cu cata valuta intri in tara si care sunt lucrurile de valoare, ca nu cumva sa iesi din tara cu mai multa valuta decat ai intrat.

Dupa care vine momentul in vor sa se uite peste pozele pe care le ai pe aparat si pe laptop, ca nu cumva sa intri cu materiale pornografice in tara, asta in era internetului in care nu inteleg cine ar face asa ceva. Bine de fapt cred ca verificatul pozelor tine mai mult de plictisul celor din vama, si pana la urma e interesant sa vezi poze ale calatorilor si sa intrebi unde e asta, cine e in poza, cand a fost facuta. Norocul face ca pe aparat nu am decat pozele de azi iar pe laptop sunt ascunse destul de bine dar tot dureaza cateva zeci de minute pana cand vamesii se plictisesc si trec la pasul urmator, verificarea bagajelor.

Bun, vine si verificarea bagajelor, dai si scoate totul din bagajele de bicicleta, insira totul pe masa, dai si explica care e treaba cu sculele de bicicleta, dai si treci prin aparatul de scanat unele lucruri, dai si explica ce e primusul pe benzina. Iar la final, picatura care a umplut paharul, trusa de medicamente, cu verificarea fiecarei pastile la care ingredientele se puteau distinge. Asta pana la paracetamolul sinus si la clorhidratul de fenilamina, la care oamenii spuneau ca e interzis. Degeaba incerc sa le explic, uitandu-ma pe documentul word pe care il foloseau, ca nu e concetratia care trebuie si ca ar trebui sa fie de 100 de ori mai mare pentru a fi interzis. Degeaba asa ca am inceput sa-i ignor, ei au inceput sa ma ignore si dupa inca 20 de minute de jucat cu laptop-ul pe care din fericire nici unul nu stia sa-l foloseasca s-au plictisit si mi-au facut semn sa merg mai departe. In total au trecut 3 ore si a fost probabil cea mai neplacuta primire intr-o tara de pana acum, si ma gandesc putin cu groaza ca acelasi lucru o sa se intample probabil si la iesirea din tara. Doar ca pana atunci cutia de paracetamol sinus pe care sunt trecute ingredientele va disparea cu siguranta.

Bun, bine am venit in Uzbekistan, mai sunt cateva ore de pedalat astazi si trebuie sa ajung pana in Denau, primul orasel mai mare pentru a face cumparaturile pentru seara asta. Doar ca brusc trecut in Uzbekistan incep claxoanele (mare parte din ele de incurajare), fluieraturile si strigatele. Nici anul trecut nu mi-am dat seama de ce oamenii din coltul acesta de Uzbekistan se comporta asa, cert e ca desi poate sunt bine intentionati felul in care cred ca incearca sa te incurajeze e cu siguranta enervant. Cel putin fluierutile din toate directiile care cer putina atentie sunt extrem de interesante.

Pe langa asta, dupa ce opresc de cateva ori sa vorbesc cu localnicii descopar ca propaganda functioneaza destul de bine in Uzbekistan, si tot aud intrebari de genul: cum a fost in Tadjikistan, nu sunt oamenii rai, nu sunt probleme cu drogurile, nu am avut probleme cu talibanii samd. Oamenilor li se pare ca peste granita e haos si ca tadjicii sunt rai. Imi vine sa le spun ca in comparatie cu primirea de azi din Uzbekistan lucrurile stau mult mai bine acolo, dar ma indoiesc ca as reusi sa-i conving. In plus tinerii nu vorbesc nici rusa, nici engleza asa ca singurii localnici cu care reusesc sa incheg o conversatiE sunt barbatii de 30-40 de ani, unii din ei care au lucrat in Rusia sau care au facut armata in Estul Europei pe vremea sovietelor.

Vine si Denau, cu un bazar fix pe strada care trece prin mijlocul orasului unde domneste o dezordine care ma face sa ma simt din nou ca in Teheran. Masini blocate, claxoane, oameni care incearca sa vanda vrute si nevrute contribuie la atmosfera si brusc chiar imi place dezordinea totala care domneste aici. Din fericire reusesc in cele din urma sa scap de zona extrem de populata de langa Denau, iar seara ma gaseste campand pe un drum de tara sub un piersic cu fructe tare bune si cu o mancare de linte pe foc.

Date:

Distanta: 118km.
Diferenta de nivel: +200 / -400.
Obiective: 3.
Moral: 8.

Analizand harta Pamirului pe masa de razboi cu indicatii pretioase de la Vero.

Pace.

Ultimii kilometri in Tadjikistan, pe langa fabrica de aluminiu de la Tursunzonda.

Nursultan.

Dupa doua ore din viata pierdute in granita uzbeka.

Campii nesfarsite cu bumbac

Caramizele din pamant ars, un material de constructie vechi de cand lumea.

La o vorba despre haosul din Tadjikistan.

There be camels.

Apusul zilei.