Tadjikistan a fost un din tarile in care am petrecut cel mai mult timp pana acum, si a fost poate si tara care mi-a placut cel mai mult. Cum imi plac muntii e si greu sa nu-ti placa o tara care e acoperita in proportie de 90 la suta de munti. Initial ma asteptam sa petrec chiar mai mult timp in Tadjikistan, mai ales dupa ce pe varianta nordica a drumului si pe Wakhan au fost destul de multe zile in care o zi intreaga de pedalat insemna mai putin de 50 de kilometri. Dar iata, datorita asfaltului destul de bun de pe autostrada Pamir si datorita calatoritului in grup mai mare, iata ca am ajuns ceva mai repede la granita. Nu prea repede, caci viza de Kyrgyzystan incepe pe 24 mai iar ziua in care am trecut granita a fost 26, dar totusi a fost 5 zile mai devreme decat ma asteptam atunci cand am plecat din Khorog.

Legat de calatoritul in grup e foarte interesant cum pe masura ce petreci mai mult timp impreuna ajungi sa te cunosti, iar lucrurile incep sa mearga mai bine. Pentru Mansur si Fausto care calatoreau impreuna de cateva saptamani e probabil mai simplu, dar eu si Raimon cred ca ne-am salbaticit putin calatorind singuri si dureaza putin pana cand te acomodezi putin cu conventiile calatoritului in grup. Oricum, mi se pare foarte interesant de incercat pentru o perioada, iar alaturararea e atat de variata si de multiculturala, incat la fiecare pauza de masa sunt povesti interesante de schimbat. Pana la urma, cat de des se intalnesc un italian, un iranian-canadian, un roman si un catalan la un loc?

Acum revenind la drumul din ultima zi in Kyrgystan, inainte de ajunge la granita, sunt de trecut inca doua pasuri de 4300 si ceva de metri, unul din ele fiind chiar la granita. Dar totusi in Pamir, desi pasurile sunt inalte ramai cam tot timpul pe sus astfel incat nu ai de urcat decat 400-500 de metri diferenta de nivel inapoi pana in pas. Nu e usor dar nici nu se compara cu un pas din Turcia spre exemplu, unde urci de la nivelul marii pana la 2600 de metri.

Acum tot legat de calatoritul in grup mi se pare ca atunci cand pedalezi, esti mereu motivat sa te misti mai repede, mai ales cand ai pe cineva care merge in acelasi ritm cu care poti sa te intreci la deal. Am participat prea mult la concursuri ca sa nu recunosc ca o parte din mine e destul de competiva si ca atunci cand am cu cine sa ma intrec ma bucur ca am ocazia sa trag mai mine. Cam asa e la fiecare pas, cand impreuna cu Raimon o luam inainte si dupa un efort intens avem parte de o pauza lunga in pas pana cand ajung si ceilalti. Iar antrenamentul o sa se repete la fiecare pas care ne va iesi in cale. In acelasi timp trebuie sa recunosc ca Raimon e poate un pic mai rapid, mai ales atunci cand drumul e prost caci trailerul ofera un mare avantaj pe teren accidentat.

Primul pas trece repede caci e doar sosea, in schimb dupa o lunga coborare e din nou de urcat catre cel de-al doilea pas si catre granita in acelasi timp. De data aceasta, in schimb soseaua dispare si incepe si un vant din fata asa ca ne miscam in ritm de melc la deal pe ultima bucata cu valurile Pamirului. Singurul loc in care putem sa luam masa de pranz e la adapostul unui iac de tabla, iar masa de pranz consta din acelasi lapte condensat cu paine la care am reusit sa-i corup si pe ceilalti. Din pasul ce urmeaza e de coborat pana la aproape 3000 de metri si oarecum oficial aici e locul in care se termina platoul Pamirului.

Dar inainte de a ajunge in pas trebuie sa trecem de granita, o granita cel putin improvizata la aproape 4000 de metri unde cei cativa graniceri controleaza pasapoarte si pun stampile din containere de vas. Sa spunem ca din toate granitele trecute pana acum asta mi s-a parut de departe cea mai paradita si cea mai in mijlocul pustietatii. Paturi suprapuse si inghesuite, catastife de hartie in care oamenii scriu mic pentru a le pastra cat mai mult si o atmosfera de darapanare continua sunt doar cateva din ingredientele ultimului contact cu Tadjikistanul.

Dupa granita urmeaza 20 de kilometri pana la granita din partea Kyrgyza, 20 de kilometri ce sunt oficial in Kyrgystan si ce ar trebui sa fie in coborare. In curand ajungem in pas si aici dau si de una din statuile cu caprele de munte din Tadjikistan. Cea mai mare statuie am ratat-o atunci cand am luat-o pe Wakhan, dar de data statuia cu caproiul nu mai scapa si chiar daca lumina nu e cea mai potrivita e un bun prilej de poze.

Peisajul se schimb radical imediat cum trecem pasul si in loc de nisip si pietris dam de noroi si de iarba amestecata cu zapada. Totul e mult mai verde pe partea asta a muntelui iar in departare se vede Varful Lenin, primul varful de peste 7000 de metri pe care il intalnesc pe traseul de bicicleta. In schimb e prea tarziu ca sa trecem si granita kyrgyza astfel incat ne alegem un loc de cort si petrecem o noapte ca imigranti ilegali in Kyrgystan si speram ca maine sa nu fie nicio problema la vama.

Locul de cort a fost in schimb unul din cele mai faine din ultima vreme cu varful Lenin ridicandu-se 3500 de metri deasupra noastra in fundal.

La revedere Tadjici, bine ati venit Kyrgyzi.

Linie dreapta.

Inca un pas de 4300 de metri.

Multinationala.

Inca putin pana la granita.

Inca putin pana la granita, prin valea pe unde nu creste nimic.

Drumul prin pustiu.

La revedere Tadjikistan.

Iacul de tabla.

Primi biciclisti intalniti in sens invers la granita, de data aceasta din Elvetia.

Doi caproi.

Omul si muntele.

Caproiul de Pamir.

Starea drumului la coborare.

Sfarsitul Pamirului.

La poalele Pamirului.

La poalele Pamirului (si inca la 3500 de metri)