Drumul spre Khorog s-a prelungit neastepat de mult. Drumul foarte prost si diferenta mare de nivel din fiecare m-au facut sa ma multumesc cu 60-80 de kilometri pe zi, astfel incat ceea ce speram sa treaca in 6 zile a trecut in 8 zile. Pe de alta parte, tinand cont ca e ultima tara inainte de Kyrgystan si ca mai am inca 18 zile inainte sa se termine viza ma face sa nu fiu in criza de timp, sau cel putin, nu deocamdata.

Dar totusi se simte nevoia unei zile de pauza si de-abia astept sa ajung in Khorog, si pentru a avea inca o jumatate de zi pentru a rezolva lucruri incerc o plecare matinala din livada de la poalele muntilor. Doar ca nu pedalez mai mult de 2 kilometri si vad un cort pe un tapsan de langa rau, cu un catar si cu un magar langa el. Intial zic ca e vorba de doi ciobani, dar cortul nu prea arata ca si cortul ce ar fi folosit de ciobani, asa ca zic ca are sens sa ma duc sa vad despre ce e vorba.

Si astfel am ajuns sa-i cunosc pe Morgane si pe David, care fac intr-un fel sa paleasca aventura din calatoria mea. Cei doi francezi au plecat acum 4 ani de zile din Franta, cu un magar si cu un catar, indreptandu-se spre India. Aproape de fiecare data cand intalnesc calatori imi place sa stau de vorba cu ei, caci timpul petrecut schimband povesti despre experiente mi se pare un timp extrem de castigat. Sau poate e si pentru ca fiind singur mult timp, in momentul in care dau de cineva cu care pot sa povestesc, profit la maxim de ocazie.

Cert e ca nu toti calatorii sunt la fel si ca un contraexemplu poti sa dau motociclistii care au mai trecut pe langa mine in ultimele zile si care fie nu se opresc, fie daca se opresc zabovesc doar cateva minute, grabindu-se dupa, pentru a-si prinde din urma colegii de calatorie. Dar in cazul acesta nici Morgane nici David nu se grabeau nicaieri, asa ca am petrecut dimineata vorbind despre experienta lor.

In urma cu o zi au ajuns in drumul principal dupa 20 de zile petrecute traversand muntii, pe poteci de ciobani si cu 20 de kilograme de mancare dupa ei. In Kyrgystan au petrecut iarna lucrand ca profesori intr-un sat si incercand sa stranga ceva bani. Din cate povesteau, totusi, cele 6 luni petrecute in Kyrgystan au fost prea mult, si a fost singura tara de pana acum in care s-au simtit straini si departe de casa. Au povestit si intamplari mai nefericite din tara respectiva, cum ar fi spre exemplu momentul in care kyrgyzii au incercat sa le fure magarii, sub privirea complice a politiei. Pe de alta parte toti magarii de aici sunt mici ca talie, iar magarul si catarul sunt o aparitie aparte, si toti voiau sa-i cumpere.

Initial voiau sa treaca in India, dar incercarea a fost nereusita la una din cele 3 granite / controale pe care trebuie sa le treci si au trebuit sa se intoarca din drum, pentru a incerca acum sa treaca prin Tadjikistan, Afganistan si Pakistan. De unde vor reusi sa faca rost de viza de Pakistan e inca un mister pentru mine, dar din cate povesteau daca nu vor face rost de ea se vor duce probabil direct la granita si vor incerca sa convinga vamesii sa treaca. Pakistan a devenit probabil in ultima vreme chiar mai periculos decat Afganistanul, iar dupa un incident din iarna in care un grup de ciclisti a fost victima unui atentat, iar 6 din politistii care ii escortau au murit, nu mai e deloc usor sa faci rost de viza de Pakistan.

Numarul de kilometri pe care ii parcurgeau in fiecare zi varia intre 20 si 30, iar magarii erau folositi doar pentru a transporta lucrurile si proviziile. E intr-un fel fain pentru ca poti sa mergi prin locuri pe unde nu exista drum, iar pe aici prin Tadjikistan sunt extrem de multe poteci de ciobani, dar timpul se dilata extrem si se plangeau si ei ca in conditiile vizelor fixe din Asia Centrala nu e deloc usor.

Dupa ceai si un mic dejun luat impreuna, reusesc sa ma urnesc in cele din urma din nou, fara niciun fel de tragere de inima pentru cei 55 de kilometri care au mai ramas pana in Khorog. Chiar simt nevoia unei zile de pauze, caci astazi, desi muntii arata la fel de spectaculos, parca au devenit si putin monotoni, caci de cand am ajuns pe malul raului Panj peisajul nu s-a schimbat prea mult.

In schimb asfaltul devine din ce in ce mai bun pe masura ce ma apropii de Khorog, un mic orasel asezat la confluenta dintre doua rauri de munte la 2200 de metri altitudine. Aici e timpul sa sortez pozele, caci pentru prima data de cand am plecat am reusit sa umplu un card de 32 de giga intr-o saptamana. Si in acelasi timp ar trebui sa profit de faptul ca aici inca pot gasi mancare normala, ceea ce in urmatoarele doua saptamani va fi putin mai dificil.

Si nu in ultimul rand sunt de pregatit postarile pentru urmatoarele doua saptamani si jumatate, caci urmatorul moment in care voi avea internet de urcat poze si pus postari va fi cam peste 3 saptamani, in Osh, primul oras din Kyrgystan.

Dimineata pe racoare.

Finished the Finish Line.

Mijloace alternative de locomotie.

Studiind harta pentru a vedea muntii pe care i-au trecut pentru a veni din Kyrgystan.

Ceaiul de dimineata.

Dude uscate, tot ce creste in locurile acestea e pastrat pentru iarna.

Calatori.

Prieteni.

4 ani din Franta pana aici.

Aventura adevarata.

Si au trecut 7000 de kilometri.

Insula.

Nu prea sunt de acort cu asfaltul bun infatisat aici.

Inca putin pana in Khorog.

Si inca 900 de kilometri pana in Osh, cu varianta prin Wakhan.

Si din nou presedintele, cu indicatii pretioase de data aceasta.

Si la final am primit aceasi camera un korog cu baietii de la Tworidepamir.