Soarele e la apus iar ultimii kilometri ai zilei se scurg pe un drum prafuit ce se indreapta spre malul Marii Caspice. Visez la momentul acestea de zile bune, la momentul in care voi ajunge la sfarsitul desertului si la baia mult visata in apele marii.

E putin ciudat cum partea drumului de intoarcere de care imi era cel mai teama a ajuns pana la urma sa-mi placa la fel de mult ca aventura din Pamir sau din Tien Shan. Timpul a inceput sa curga altfel in inalntuirea de zile ce par deja sa se amestece una cu alta si in care desi kilometrii se scurgeau sub rotile bicicletei, marea ramanea tot departe.

Viata e simpla pe bicicleta, si poate si mai simpla in desert. Te trezesti de dimineata, admiri culorile rasaritului care par ireale, iti faci cafeaua, daca ai chef de citit zabovesti putin in cort dupa care strangi calabacul si te urci pe bicicleta. Urmeaza ore intregi in care pedalezi pe un drum ce pare nesfarsit, doar tu si gandurile tale cu prea putine momente in care sirul lor e intrerupt. Dupa care vine seara, cu foc, cu spalat cu un litru de apa, cu masa de seara gatita la primus, cu ore de ctit in linistea desertului sub un cer incredibil de plin de stele.

Si cumva in toata inlantuirea aceasta ce poate parea monotona timpul incepe sa curga altfel si pare ca poti sa-i fii intr-un fel stapan. E intr-un fel opusul stilului de viata din oras in care incerci sa inghesui cat mai multe experiente intr-o zi ce pare sa nu aiba suficient de multe ore si intr-o saptamana ce nu pare sa aiba suficiente zile. Si astfel ajungi sa traiesti constant cu senzatia ca nu ai timp. La fel poate fi si atunci cand calatoresti pe bicicleta, mereu poti sa te grabesti sa strangi cati mai multi kilometri intr-o zi, mereu poti sa te grabesti spre urmatorul oras sau mereu te grabesti sa profiti de vant sau de o fereastra de vreme buna. Si intr-un fel tine doar de tine sa-ti dai seama ca nu se schimba absolut nimic daca lenevesti intr-o dimineata sau daca petreci mai mult timp citind in pauza de branz, poate si pentru ca sfarsitul desertului pare tot undeva departe.

Dar acum, in timp ce privesc apusul peste Marea Caspica imi dau seama ca sirul zilelor in desert s-a incheiat si am ajuns in cele din urma la tarmul ce parea undeva departe. Daca o sa raman sau nu si in restul calatoriei cu senzatia de a avea suficient timp ramane de vazut, dar cert e ca mi-a placut foarte mult bucata aceasta de drum. Iar apa a fost in mod egal incredibil de clara si incredibil de rece.

Date:

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: +400 / -500.
Obiective: 3.
Moral: 8.

Ultimii kilometri spre Marea Caspica.

Ajuns la timp pentru apusul zilei.

Sfarsitul desertului.

Un miliard de culor.