Weekendul acesta sunt nationalele de XCO/XCE pentru copii cuplate cu ultima etapa din cupa de XCO pentru adulti si pe hartie pare o ocazia buna pentru un pic de fun in weekend in doi. De fapt daca stau bine sa ma gandesc ii datorez lui Marius ca am participat la 4 din 5 etape de cupa, XCO-ul nu e deloc proba mea favorita si am simt mult mai confortabil pe profile de maraton, dar trebuie sa recunosc ca si formatul de XCO e unul in care poti sa-ti imunatatesti foarte multe din skill-urile de care ai nevoie pe MTB.

Am zis mai sus “pe hartie” pentru ca la penultima etapa de cupa de la Porumbacu nici eu nici Marius nu ne-am simtit bine si n-am avut cea mai buna zi, asa ca motivatia nu prea e acolo. Saptamana aceasta reusim sa facem totusi cateva ture super faine de MTB impreuna si cheful de dat pe bicla revine, asa ca atunci cand il intrebam pe Marius daca vrea sa participe spune un da clar.

Dimineata de vineri ne gaseste in masina in drum spre Campulung, unde Marius e inscris la nationalele de XCE, un format cu timp scurti de concurs si cu mare accent pe sprint. Suntem autonomi si independenti urmatoarele 2 zile, Mihaela lucreaza astazi iar maine are planificata o tura de trekking cu Cristi prin Fagaras. Glumesc cu Mihaela ca in perioada am cam strans credit, mai ales in formatul cu scoale care se termina la 11:30 in fiecare zi.

Peste noapte a plouat si prindem rasaritul pe Rucar-Bran, cu o lumina de toamna foarte faina si cu mare de nori peste Podul Dambovitei. Ma opresc pentru cateva poze, Marius trece prin sandwich-ul ce tine loc de mic dejun si terminam drumul de 2 ore cu foarte putina plictiseala.

Atmosfera de la concurs e in schimb un pic intimidanta pentru Marius. Daca stau bine sa ma gandesc e intimidanta si pentru mine, mai ales cand vad cat de seriosi sunt unii pusti (sau cat de seriosi sunt parintii lor): rollere, antrenamente, incurajari si tot pachetul. Iar cum odata ce Marius a crescut au inceput si emotiile, se suceste la 180 de grade si spune ca nu vrea sa participe, ca sigur nu iese pe podium, ca o sa vina pe locul 100 si tot asa. Trebuie lucrat la capitolul asta si la motivatie.

Pana la urma ia startul in calificari si scoate cel de-al treilea timp. In semifinale vine al doilea dupa un pusti de 5 ani pe bicla de 24 de carbon cu spd-uri ,se lasa cu un mic tantrum, Marius fiind convins ca baietelul-racheta care a venit inaintea lui si care e cu un sfert de cap mai mic decat el are 7 ani. Mergem sa vorbim cu el, aflam ca are 5 ani, Marius ii ridica bicla cu o singura mana si se convinge ca poate conteaza mai mult decat credea si bicicleta la sportul asta. Asta nu ca n-ar fi buna si Merida pe care a frecat-o un ultimul an, dar greutatea e spre dubla. In finala pleaca ultimul din cel 4 si are noroc ca baietului-racheta care l-a facut in seminale ii sare lantul pe urcare si reuseste sa-l depaseasca in timp ce acest impinge la bicicleta pe urcare si asa vine si gloria eterna la locului III la XCE la categoria de 5-6 ani. Se vede clar ca e fericit ca e pe podium la premiere.

Dupa premiere incerc sa-l las singur o ora ca sa vad si eu traseul pentru mine. Imi iese pe jumatate si pana la urma ma intorc in zona de start pentru a face si impreuna cu el recunoasterea. Dam mai multe ture cu Codrut si cu David, atat de multe incat ma intreb cum de s-a activat Marius atat de tare pe seara. O parte din cauza sunt sigur si toate snack-urile din care s-a servit de la punctul de alimentare, mancarea sanatoasa sigur o sa fie un dezastru complet zilele astea.

Seara se lasa cu glamping, joaca si socializare elemente care fac ca sa aiba sens concursurile astea pentru copii. Fara ele si doar cu experienta concursului nu stiu daca are sens sa bati o jumatate de tara pentru asa ceva. La sfarsit Marius e mega entuziasmat si zice ca i-a placut super mult astazi.

Noaptea dormim decent la cort, un caine ratacit mai latra din cand in cand dar la cat de obositi suntem amandoi adormim imediat la loc.

Dimineata Marius are startul la 8:20, asa ca la 7 dau trezirea si strangem cortul dupa care coboram in zona de start. De la mood-ul entuziast de seara trecuta Marius are din nou emotii, amplificate atunci cand ajungem in zona de start si ii vede pe ceilalti copii cum se incalzesc pe rollere (wtf, rolere si spd-uri la 5-6 ani?). Se da fotbalist, ba ca-l doare piciorul, ba ca-l doare burta, ba ca e doar vina mea ca vreau sa vina pe locul 100. Cu greu reusesc sa-l urmesc din loc si sa-l scot din micul tantrum pentru a face o tura de incalzire, ajungem inapoi in zona de start la fix pentru callup. De plecat pleaca bine, se aseaza in pozitia a 4-a inainte de coborare iar eu ma urc in varful dealului pentru a-l incuraja unde mi-a zis sa ma duc. De aici se vede tot dramatismul scenei, cu 30 de mini-ciclisti pedaland de zor, cu parinti care alerga cot la cot cu ei si ii incurajeaza si cu lacrimi pe ici pe colo in ochii unor copii.

Fix pe unde vin eu Marius vine tare din urma si il depaseste pe baiatul de pe 3 (cel cu rolerul de acum o jumatate de ora) si in ciuda unei mici bucati de push-bike reuseste sa pastreze un avantaj firav de 4 secunde pana la finish pentru gloria eterna la unui loc 3 la nationalele de XCO. Interviul la cald e binenteles de pe alta planeta fata de sentimentul de dinainte de cursa in schimb pentru la anul o sa trebuiasca sa lucram la psihic si sa-i explicam ca o sa fie foarte, foarte multe concursuri, probabil la foarte multe sporturi la care nu o sa iasa pe podium. Si ca asta e complet ok. In schimb ce mi-a placut e ca in amandoua zilele a reusit sa traga de el pentru a reveni de pe o pozitie din spate iar mentalul asta e foarte foarte bun.

Dupa stam si incurajam ceilalti copii, eu ma pregatesc de cursa mea si chiar reusesc sa fac un tur pe traseu inainte de start, Marius merge cu copii de la Playride pentru a face galerie la una din intersectiile din padure si ma asez la start fara nici o urma de emotie. E si asta un lucru care vine cu timpul si pentru mine cel putin e clar varianta castigatoare, in toate cursele in care am mers bine emotiile au lipsit cu desavarsire. Si da, poti sa fii 100% in cursa si fara sa ai emotii.

Prima tura e cu mult haos la noi pentru ca prindem din urma o parte din cadeti dupa care lucrurile devin din ce in ce mai rarefiate. Ma distantez de Vlad si de George pe prima urcare, ma apropii constant de Sebi si reusesc performanta de a scoate fix acelasi timp (la secunda) pe primele 3 tururi. Ma simt bine si pe urcari si pe coborari si punctul cel mai fain din fiecare tura e atunci cand trec pe la galeria de la intersectii, e incredibil de fain cu toate incurajarile de acolo. Termin cursa pe 4 la generalul de amatori si pe 2 la categorie, in spatele lui Ilyes Feri care a castigat atat cursa cat si cupa.

Urmeaza elitele cu in sprint la finish la masculin, din nou multa joaca si socializare si pentru mine si pentru Marius, o festivitate de premiere care dureaza cam mult in seara si un drum de intoarcere la Brasov pe care Marius cade rupt de oboseala. Doua zile in care ne-am facut amandoi damblaua si care au iesit chiar fain, sa vedem daca o sa continuam obiceiul si anul urmator. Pana una alta avem plan peste toamna sa punem cap la cap o bicla de 24 faina pentru turele ce urmeaza.