Dimineata incepe cu un rasarit linistit, complet diferit de apusul zilei anterioare si dupa ce caldura ma da afara din cort vine si timpul sa fac ultimii 100 de kilometri pana in Karakol. De data aceasta, in schimb, am vant din spate si ritmul de inaintare creste corespunzator, chiar daca in unele locuri asfaltul e destul de bombardat. Nu am totusi de ce sa ma plang, caci stiu prea bine care ar fi ritmul de inaintat daca nu ar fi asfalt. Practic pentru ca a fost asfalt in loc de 5 zile am facut 4 pana in Karakol, si nici zilele respective nu au fost rupere din punct de vedere al efortului. In schimb o sa recuperez pe ultimii 150 de kilometri pana in locul in care voi lasa bicicleta.
Ziua trece usor si ajung pe nesimtite in micul oras de la capatul estic la lacului, unde trebuie sa cumpar mancarea pentru urmatoarea saptamana si trebuie sa tai ultimele lucruri de pe lista. Tot imi vine in minte intrebarea daca nu am uitat ceva esential si sper sa nu fie cazul, dar voi afla doar in momentul in care voi intra in mijlocul problemei. Indoieli sunt multe dar am si increderea ca daca apar probleme o sa mearga rezolvate cumva.
Nu prea-mi vine sa cred ca mai sunt doar 2-3 zile si 150 de kilometri pana cand calatoria pe bicicleta spre munte se va incheia, si ma bucur putin ca in cea mai calduroasa luna din Asia Centrala eu voi fi pe munte la peste 4000 de metri. Si intr-un fel, de-abia astept schimbarea, chiar daca sunt o multime de necunoscute in ecuatie. Tot ce pot sa sper e ca lucrurile vor merge cat de cat ok.
Karakol e ultimul oras inainte de munte si e in acelasi timp si ultimul loc in care pot sa urc poze si postari. O sa urmeze o pauza de cel putin o luna in care tot voi avea tracker-ul gps dupa mine, dar in afara de ok-ul de la sfarsitul zilei, altceva nu prea am cum sa trimit, astfel incat blogul intra in concediu fortat, caci un urmatoarea luna voi fi in mijlocul Tien-Shanului, fara nici o modalitate de contact. E incredibil totusi ca s-a strans o mica poveste pentru fiecare zi din calatoria de pana acum. Dar pana cobor de pe munte, “Pe curand!”.
Dupa un apus vijelios un rasarit cat se poate de linistit.
La mare.
La poalele muntilor.
Verde-albastru.
Ultimii kilometri inainte de Karakol.
Muncile campului.
Si dupa 9000 de kilometri, ultimul oras inainte de munte.
Si ultimul loc de cort in gradina guesthouse-ului Yak.
Leave a Reply