Dupa o zi si jumatate de pauza picioarele se simt chiar bine si vremea frumoasa de afara ne inghionteste sa ne mobilizam mai repede decat o facem atunci cand ne luam o cazare pe undeva. Profit totusi de o bucatarie cu toate cele si pregatesc o omleta cu branza si rosii, tragand cu ochii pe geam spre Chimborazo, cel pe care ploile din ultimile doua zile par sa fi pus ceva zapada proaspata.

Mai profitam de avantajele unui oras mare si ne aprovizionam cu ceva dulciuri mai rasarite. Niste incercari de eclere si niste bomboane de ciocolata, chiar decente dupa standardele ecuatoriene. Trebuie spus ca desi gasesti o multime de produse de patiserie/ cofertarie, ele sunt de cele mai multe ori niste replici putin reusite ale celor din Europa, incepand cu pain au chocolat din care lipseste ciocolata si terminand cu eclerele care sunt mai mult niste gogosi lunguiete cu crema. Compenseaza insa la capitolul fructe cu cele mai bune avocado, papaya, banane si inca mai avem fructe exotice de incercat…

Cum trackul de la Trans Ecuador Mountain Bike Ride nu trece prin Riobamba, pentru a reintra pe el trebuie sa urcam vreo 600 m diferenta de nivel, din fericire pe asfalt. Cu muzica potrivita ii vin de hac si de acolo ne lansam intr-o lunga coborare spre o localitate numita Guamote, pe Panamericana.

Aici ne oprim sa mancam de pranz la cel mai aglomerat local gasit. Si cand oamenilor la ora 13.45 li se termina atat felul unu cat si felul doi, e clar ca nu irosesc mancarea, ce gatesc e proaspat si nu se intind, nici ca sa arunce si nici ca sa ti-o serveasca reincalzita ziua urmatoare.

Dupa ce facem aprovizionare pentru alte doua zile in off-road, pe drumuri ce se catara din nou la 4000 m, parasim Panamericana. In fata ne sta o urcare lunga spre un sat numit Yacupamba. Drumul e bun si doar masinile care trec din sens opus si ne umplu de praf ne strica zenul.

Peisajul in zona este mult mai arid decat inspre nord, de unde venim, dar in egala masura si ceva mai domol, un fel de dealuri inalte din pamantul carora localnicii incearca sa smulga ceva rod: un porumb, ceva quinoa, ceva parcele pentru pasunat si cam atat.

In Yacupamba gasim magazin, cerem apa si facem cunostinta cu 80% din copiii din sat, stransi in curtea scolii pentru ceva activitati extra-curiculare. Pustii sunt struniti de doua voluntare de SUA, si uite asa, ajungem sa vorbim despre calatoria noastra si experienta lor intr-un sat de la 3600 m, in care azi e identic cu ieri si cu maine si in care sunt mai multe oi decat oameni. Dupa ce il plimbam pe cel mai curajos si cel mai inalt baiat din grup cu bicicleta mea, ne continuam drumul, iar apusul ne prinde cautand din nou un loc de cort ferit de vant. Il gasim intr-un capat de drum inierbat, cu vedere spre Panamericana si spre Chimborazo, cel iesit din nori. Maine va fi probabil ultima zi in care vom mai avea vedere spre vulcanii inalti din Ecuador, caci apoi vom cobori spre 3000 m si muntii inalti vor ramane in urma, ascunsi de alte zeci de muchii ce se interpun intre noi si ei.