Marti. Nu sunt sigura daca noi cautam aventura sau trage ea singura la noi
Astazi incepem prin a pune 20 de kilometri sub roti, pe un drum principal in lucru. De fapt drumurile din Sicilia sunt departe de suprafetele impecabile din Giro. Drumurile mai mari (SS-urile) au in general asfalt bun, insa reparatiile s-au facut in petice, astfel incat, cand ti-e lumea mai draga mai apare cate un damb. Drumurile secundare (SP-urile) sunt in schimb cu gropi, denivelari, asfalt rupt. Astazi a fost in schimb ziua drumurilor distruse. Luate de apa, alunecari de teren ce au purtat la vale terasament, parapeti etc. Cu bicicleta razbesti. Pe langa ea, cu ea in spate sa nu o murdaresti. Vorba aceea: mersul pe jos face piciorul frumos. Pe drumuri ca acestea lipsite de trafic doar vantul isi face de cap ducand cu el parfumul pomilor infloriti combinat cu cel al rapitei ajunsa aici deja la maturitate.
Dealurile sunt in mare parte dedicate fie agriculturii sau pomiculturii, fie pasunilor si Sicilia nu duce lipsa de ovine, bovine, caprine, cabaline. Si nici de caini. Chiar acum cand scriu aceste randuri 2 caini imi latra in completare unul la urechea stanga si unul la urechea dreapta. Suntem la poalele parcului natural Madonie, niste munti de 1800 m, pe care intentionam sa ii sarim maine, doar asa, pentru ca noua ne plac muntii.
In ultima ora ne-au alergat si ploaia si noaptea si locul de cort perfect nu s-a aratat, asa ca ne-am multumit cu cel mai bun loc gasit. Stim din BikeClimbBike ca italienii sunt foarte relaxati in aceasta privinta si poti campa cam pe oriunde pentru o noapte.
Miercuri. Parcul National Madonie sau ziua la care viseaza orice cicloturist
Copacul sub care am intins cortul aseara, grabiti de furtuna ne tine intr-un con de umbra, astfel incat nu ne dam seama decat atunci cand iesim din cort ce vreme frumoasa e afara. Norii s-au risipit si doar varfurile mai sunt inconjurate de un brau translucid de ceata-umezeala, ce va disparea si el cat de curand. Sub aspectul vremii se anunta ziua perfecta. Strangem si pedalam pana in prima localitate- Polizzi Generosa, nu inainte de a ne incalzi cu un push bike pe niste pavate cu 30% panta. Macar vederea spre munte face toti banii. Pavatele astea nu au aparut din senin, sunt doar o cale de acces la oraselul cocotat pe un promontoriu stancos, dupa ce drumul clasic s-a prabusit (cel putin al treilea drum luat de ape pana acum).
Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.
In oraselul in care ajungem e zi de targ, asa ca dam si noi o raita si plecam cu niste curmale proaspete pe care le asortam cu un capucino. Preludiul perfect pentru urcarea de 5-600 de metri diferenta de nivel ce ne sta in fata.
Drumul pe care intram este pustiu. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman eu cu gandurile mele, intrebandu-ma daca nu ne vom trezi la un moment dat cu un alt drum luat de ape si fara varianta de ocolire. Totusi pedalele se invart ritmic, copacii infloriti raman in spate, pasunile si ultimile case sunt si ele depasite, ne afundam in padurea de conifere (pini), doar ca sa iesim in final pe pantele domoale acoperite inca la vremea asta cu 5-10 cm de zapada.
Drumul ramane insa uscat si suntem singurii care ne bucuram de perspectivele largi pe care ni le dau cei 1400 de metri la care ne aflam. Coborarea spre Cefalu merge in doua trepte. Una continua pana la 600 m, apoi o mica urcare si apoi o serie de serpentine cu asfalt perfect pana jos.
Sansa ne scoate in cale si o pizzerie-restaurant deschis(a) in mijlocul zilei, cum rar gasesti in Italia in locurile care nu sunt turistice, asa ca intram cu gandul la o pizza, dar ne multumim cu cate o portie de paste gustoase si un desert ce parea a fi orez cu lapte, dar era de fapt o prajitura cu foi, crema de lapte si scortisoara.
Multumiti plecam mai departe si ajungem in Cefalu la fix cand incepe programul de dupa-amiaza pentru vizitarea domului. Dupa o felie generoasa de pizza si un wrap cu salata mancate pe treptele domului, scaldate in soare, hotaram sa ne incercam norocul cu drumul principal ce merge pe malul marii. Avem si aici o supriza placuta cu un drum ca in palma si cu trafic redus pe care cursierele noastre zboara in voie. Pe marginea drumului cresc niste tufisuri cu flori galbene ce raspandesc cu miros delicat de zambila ce rascoleste amintiri dintr-o tura de cicloturism in Olanda. Las rotile cursierei sa manance kilometri in timp ce ochii se pierd in infinitele nuante de albatru ale Mediteranei.
Si cateva ore mai tarziu, fata in fata cu marea.
La un estuar ne iese in cale si locul de cort perfect: iarba, floricele, departe de drum dar aproape de mare, la fix cat sa nu te ude fluxul dar sa lasi inca valurile sa te adoarma.
Avem 80 de kilometri pedalati, nu e nici macar ora 18.00, asa ca o oprire acum ar veni parca prea devreme. Insa e locul perfect si stim ca atunci cand se apropie inserarea Murphy se trezeste si ne scoate in cale numai bombe.
Plecam mai departe cuprinsi de regrete. Ploaia incepe dinspre mare si mergem paralel cu ea. Sunt inca stropi razleti, dar oricat pedalam in fata, ploaia se tine scai dupa noi. Inutil sa spun ca in Cefalu e soare…
Prima localitate in care ajungem – Tusa ne intampina cu stropi mari si desi. Oprim la un supermarket, luam ceva de mancare, exploram marginea satului cautand un loc bun de cort, dar nu gasim nimic pe masura a ceea ce am lasat in urma. Cum intre timp s-a oprit si ploaia si norii se sparg in urma noastra, hotaram sa ne intoarcem la locul care ne-a cazut cu tronc. 8-10 kilometri trec repede cu cursiera. Fitness-ul de seara. Lumina devine din ce in ce mai frumoasa si culorile se schimba permanent caci mergem cu apusul in fata. In 20 de minute suntem inapoi si pe pajistea verde, invizilbil din drum, descoperim un alt cort instalat, apartinand unei familii de nemti. Seara suna excelent cu companie, discutii relaxate intr-o limba in care ne simtim cu totii confortabil si…piesa de rezistenta: un foculet deloc extravagant, cat sa dea culoare, caci de caldura nu e neaparata nevoie. Se anunta 9 grade minima, e prima noapte in care mancam afara, pe iarba, cu marea in urechi si muntii in suflet. O sticla de vin mai lipsea, dar ziua a fost oricum perfecta, de la diversitatea peisajelor, la drumurile pustii si cu asfalt bun prin care am pedalat si pana la mancarea ce in sfarsit a facut cinste Italiei: capucino la pauza de la ora 10.00, paste la pranz, pizza si panini la pauza de dupa-amiaza, salata cu rosii, ceapa, castraveti si pui seara plus un tiramisu la desert. Pana si gurmandul din mine a fost multumit azi, nu doar poetul. Sicilia ne-a dat azi cu 4 maini si probabil a fost ziua perfecta a scurtei noastre vacante.
Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1475091086
https://www.strava.com/activities/1476946228
Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.
Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.
O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.
In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.
Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.
Il gasim cateva sute de metri mai jos.
Soare si furtuna in apropiere de Madonie.
Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.
O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.
Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.
Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.
Urcand cu spor prin paduri de pin.
Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.
Serpentine, paduri si drum intins.
Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.
Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.
Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.
Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.
Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.
Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.
Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.
Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.
Leave a Reply