Dupa o noapte cu somn bun, un terci cald si o cafea, parca avem alt suflu si alta motivatie pentru a dovedi pasul vietii. E adevarat ca e cel mai inalt din aceasta sectiune (si ultimul de peste 4900 pana in Cusco), insa distractia (sau greul) de abia acum incepe caci pana in Huancavelica mai avem inca 4 pasuri si multi kilometri petrecuti la peste 4000 de metri. Ziua de azi e un foarte bun exemplu caci nu vom cobori deloc sub 4300 si vom sari 2 pasuri: cel de 4950 dimineata si inca unul de 4730 mai pe dupa-amiaza.
Pentru inceput insa sa macinam la cel mai inalt. Pana sa inceapa serpentinele drumul este incredibil de prost cu pietre mari stanfa dreapta si o dunga de 15-20 de centimetri pe care ar trebui sa o urmezi. Sfarsesc de cateva ori in pietrele de pe laterala si implicit impingand bicicleta la deal. Fara indoiala a fost pasul in care am impins cel mai mult. Urc si ma intreb daca pe aici trece vreo masina (noi nu am vazut nici masina, nici motor, nici tipenie de om de ieri dupa-amiaza). Cand in sfarsit incep serpentinele drumul se mai imbuneaza si cu execptia acelor de par unde s-au scurs pietre mari de pe versant, ultimii 250 m diferenta de nivel sunt chiar ciclabili, mai ales cand mai faci cate o pauza sa iti mai tragi sufletul.

Nici pe partea cealalta a pasului nu dam de o autostrada. Drumul ramane la fel de prost si in prima parte a coborarii. Trecem pe langa o lauguna care arata chiar estetic si in final sfarsim intr-o zona de vale larga cu multe balti, dar fara un curs de apa de incredere.

Kilometrii se insira pe vale,  insa nu cu foarte mult spor, caci drumul urca si coboara. Peisajul nu ma atinge cu nimic si chemarea kilometrilor e singura care conteaza.

Trecem pe langa o mina si cerem niste apa de baut. Primim niste apa fiarta cu zahar, in care mai adaugam si noi de siguranta cate o pastila de purificare si incepem sa urcam apoi spre al doilea pas al zilei, cel de 4730, intial abrupt si apoi lin, extrem de lin, plictisitor de lin, strabatand o zona de platou inalt. Sunt cateva locuri ok de cort pe aici si e o pustietate absoluta, dar nu avem apa ca sa ne oprim si trebuie neaparat sa coboram pana dam de o sursa de apa. Ne oprim intr-un final pe la 4600 m si ne pregatim pentru o noapte friguroasa, caci inca de la ora 18 ceasul arata 1 grad. Deja ajungem sa discutam despre varianta jungla sau sauna in Cusco. Mai trist este insa ca asta a fost ultima zi de vara si nici Brasovul nu e cel mai calduros sau insorit oras din Romania, ca sa speram ca vom recupera in septembrie si octombrie vara pierduta.

---