Dupa aproape 4 luni de zile de colindat weekend de weekend am ajuns din nou sa petrecem un weekend din Berlin. Vremea posomorata si friguroasa de noiembrie, cuplata cu zilele scurte nu lasa prea mult loc pentru ture interesante, desi planuri sunt suficiente deocamdata asteptam sa vina zapada, dupa care primavara.

In acelasi timp de fiecare data cand petrec un weekend pe langa casa, am un sentiment de timp pe care puteam sa-l petrec intr-un fel mai interesant, intr-o mica aventura de weekend pe undeva. Pe de alta marte mai sunt si situatiile intoarse, in care in timpul unei mici aventuri de weekend iti doresti sa fii in casa la caldura, dar totusi privind in spate peste ani chiar si weekend-urile in care ti-ai dori sa fii acasa ti le amintesti mult mai clar decat weekend-urile petrecute acasa.

Totusi pe langa vremea pospmorata mai era si un alt motiv pentru care am ales sa ramanem in Berlin weekend-ul acesta, si anume un concurs de alergare in care traseul se desfasura doar pe poteci intr-o padure de la periferia berlinului. De data aceasta am convins-o si pe Mike sa participe, ea participand la 10km in timp ce eu participam la 20km. De stiut habar n-aveam cum arata traseul, pentru era in cam in alt colt al berlinului, astfel incat era o ocazie buna sa vedem si un coltulet de Berlin in care nu mai ajunsesem pana acum.

Concursul a fost complet diferit fata de celalalt la care am mai participat in Berlin, un concurs de 10km cu 10000 de participanti, in comparatie cu un concurs cu 500 de participanti la toate probleme. De fapt tot concursul a avut o tenta de concurs de familie, fiind organizat de un club de canotaj pana la urma (ca fapt divers clubul respectiv de canotaj a fost fondat in 1886, iar concursul de alergare pe care l-au organizat era la a 33-a editie).

De inscris m-am inscris la cursa de 20km, pe principiu deja popular “More pain for the same money”, taxa de inscriere fiind aceasi pentru toate distantele, si destul de modica pentru taxele percepute de obicei la concursurile din Germania, respectiv 7 euro. La start la distanta de 20km lume incredibil de putina, cel putin in comparatie cu cei veniti pentru 10km. De fapt cred ca in Germania distanta de 10km e clar cea mai populara distanta, din punct de vedere al numarului de participanti, si de curse organizate pe distanta aceasta.

De antrenat nu pot sa zic ca am avut vre-o motivatie deosebita in ultima luna, dar de iesit mai iesit la alergat, problema fiind in schimb ca nu am avut vointa si motivatie sa fac alergari mai lungi. Asta pe de o parte, pe de alta parte se si face lumina mult prea tarziu si intuneric mult prea devreme pentru alergari mai lungi. Dar revenind la ziua cursei, stiam ca anul trecut se scosesera timpi in jur de 1h20 pentru primii 3, asa ca speram si eu poate la un loc 3. Partea buna cu concursurile mici e ca nefiind premii, si nivelul e ceva mai redus astfel incat nu te trezesti la starti cu etiopieni sau oamenii de prima clasa, astfel incat imediat cu s-a dat startul am incercat sa ma tin de primii 3, dupa care de primii 2, dupa care de primul, cu care am alergat cot la cot prima tura. Omul era canotor in primul rand, si din punctul acesta de vedere avea o constitutie cam atipica, fiind mult mai lat in umeri fata de alergatorul tipic, si in acelasi timp cu un stil de alergat putin mai ciudat.

Totusi omul mergea ceas, avand un ritm constant, si alergand foarte bine pe portiunile care erau in usoara urcare. In mod ciudat recuperam pe portiunile in coborare sau de plat. Iar ca denivelari desi nu foarte multe cred ca 2-3 kilometri din tot traseul erau destul de valuriti pentru un traseu din campia berlineza. Totul a mers ok, pana la sfarsitul primei ture cand am reusit sa pierd contactul cu tipul de pe primul loc, si cu aceasta si ritmul. Traseul de 20km repeta de doua ori traseul de 10km, si problema a fost ca dupa startul la 20km la 30 de minute distanta s-a dat startul si la cursa de 10km, astfel pe tot parcursul celei de-a doua ture am tot depasit oameni de la cursa de 10km. Problema era ca traseul avea in mai multe locuri caracter de single trail, astfel incat de fiecare data cand depaseai trebuna sa iesi in stanga sau in dreapta, si pierdeai putin din ritm si din viteza.

Ah, si cat de mult am urat cat de nemteste erau indicatii kilometrii care pareau sa se scurga atat de incet. Sincer prefer sa alerg putin in necunoscut, fara sa stii in fiecare moment cati kilometri au trecut si implicit cati kilometri mai sunt. Mai chinuit, cu un ritm mult mai prost decat in prima parte si tot depasind sute de concurenti de la cursa de 10 kilometri totul merge ok pana in ultimul kilometru si jumatate, cand vad cu coada ochiului cum venea destul de serios un concurent, ce parea sa fie la 20 de kilometri. Accelerez, si cu un ultim kilometru mai mult decat anaerob reusesc sa termin in cele din urma cursa pe 2, in 1h23m, la putin sub 2 minute decat tipul care a iesit pe primul loc. Dupa o prima jumatate in care eram cot la cot, 2m diferenta pe 10km spun destul de mult de diferenta din felul in care am mers in a doua jumatate. Totusi dupa cum zicea si tipul care a iesit pe primul loc, am avut noroc ca nu au venit primele doua locuri de anul trecut, care au scos atunci 1h16m respectiv 1h20. Mike a iesit si ea pe locul 4 la categoria ei, la mai putin de doua minute de locul 3.

Ca fapt divers, la revitalizare dupa concurs pe langa ceai cald aveau si paine cu untura, incredibil de buna (dar de care mike s-a aratat complet dezgustata). Trebuie investigat de unde se poate cumpara untura de pus pe paine la ei, pentru ca trebuie spus ca a mers foarte bine combinatia de paine neagra si untura.

In rest atat sambata si duminica am petrecut timpul care ne-a mai ramas culturalizandu-ne prin muzeele berlinului (unul de pictura, unul de etnologie), doar ca din pacate am reusit sa uit aparatul acasa de data aceasta astfel incat nu am facut nici un fel de poze.