Vantul si intoarcerea din drum, inapoi spre Agadir

Locul de cort din seara asta e chiar adapostit, si dupa ce ultima seara a fost chiar linistita ma astept ca vantul sa se opreasca si sa pot sa-mi continui drumul mai cu spor spre Tafraroute. Doar ca pe la 5 dimineata vantul incepe sa se auda cum vuieste in jur, si astfel imi dispare tot cheful de a ma trezi devreme pentru a prinde un pic mai multe ore de lumina. De cand am plecat to am pus telefonul sa sune la 6 si jumatate in ideea ca poate sunt deja in sa atunci cand rasare soarelele. Pana acum nu mi-a iesit niciodata si sacul de dormit cald a castigat impreuna cu butonul de snooze au castigat de fiecare data.

Cam la fel se intampla si in dimineata caci degeaba mai astept si mai citesc in cort cu speranta ca o sa se opreasca vantul. Pana la urma atunci cand ma pornesc e ceasul deja 10 si vantul bate cam la fel cum batea si la 5, fara sa dea semne ca se va opri. In plus soarele e scump la vedere astazi iar cerul e acoperit de nori plini de praf adunati din interiorul continentului. Vizibilitatea scade si ea pe masura si desi sunt aproape la 2000 de metri mie mi se pare ca peisajul ar merge la fel de bine si undeva in vestul salbatic. De fapt daca stau bine sa ma gandesc in Taroudant chiar exista un studio de filme, si nu m-ar mira ca o parte din westernurile europene sa fie filmate pe aici pe undeva.

Dar revenind la pedalat, astazi ritmul de inaintare e putin peste linia de plutire. Planul e sa pedalez macar pana in Irgherm pentru a verifica acolo prognoza si pentru a vedea daca vantul va bate asa si in urmatoarele de zile. Doar ca pana in Irgherm mai sunt 35 de kilometri iar eu mai am de luptat cateva ore bune cu morile de vant, pe un drum un urcare pe un platou valurit unde pare sa fi disparut orice urma de viata si de verdeata. In momentul in care dau de cate un mic satul atmosfera e de iarna cenusie, cu toati copacii ramasi fara frunze si cu iarba uscata. Poate ca am fost putin cam optimist atunci cand m-am gandit ca daca ma indrept spre sud o sa fie si mai cald iar astazi pedalez cu toate hainele pe mine si tot nu pot spune ca mi-e cald atunci cand vantul sufla cu toata puterea.

Si in vreme ce numar kilometrii ce se scurg cu incetinitorul in minte tot stau sa ma gandesc la alternative. Daca vantul o tine tot asa nu am nici o sansa sa ajung in timp util pana in Tafraroute, iar perspectiva de a dormi la 2000 de metri in vantul si in frigul de acum nu e deloc roz. Varianta e sa fac cale intoarsa, si din nou daca vantul o tine tot asa pana seara urmatoare as putea sa fiu in Agadir, pe malul Atlanticului la 21 de grade.

Dar totusi trebuie sa aflu cum o sa fie vremea in zilele urmatoare inainte de a face cale intoarsa, asa ca ma opintesc in pedale impotriva vantului si numar in continuare in gand kilomegrii. Dupa 35 de kilometri si aproape 5 ore de pedalat pana la urma ajung in Irgherm, tentativa de orasel aruncat la 2100 de metri in mijlocul Anti-Atlasului. Imi caut adapost de vant dupa o pravalie inchisa si pornesc telefonul pentru a vedea daca vantul o sa o tina tot asa, cand supriza, vad ca nici vorba de semnal aici. Aparent Inwi, cei de la care am sim-ul, nu au crezut ca Irgherm-ul merita un releu, astfel incat cu ochii in soare si hotararea trebuie sa o iau fara ajutorul prognozei.

Tinand cont ca s-a racorit destul de bine inclin spre a face cale intoarsa, dar tot ramane in minte gandul ca poate ma pornesc inapoi si vantul isi schimba directia dupa o jumatate de ora. In schimb cand ma uit spre sud-est si vad norii ce alearga in departare imi dau seama ca nu prea sunt sanse sa se intample asta, asa ca ma urc din nou din sa si pornesc inapoi, spre consternarea localnicilor care m-am vazut luptandu-ma cu vantul pe drum. E o chestie sa vezi cum vine un biciclist pana in oraselul tau uitat de lume doar pentru a pleca dupa cateva minute inapoi.

Doar ca inapoi inseamna si la vale, si vant din spate astfel incat intr-o ora si un pic sunt inapoi din locul din care am plecat azi dimineata, iar lasarea serii ma prinde coborand inapoi spre campia prin care pedalam ieri. Atlasul inalt abia se mai vede, varfurile lui sunt acoperiti de nori portocalii de praf dar totusi arata foarte interesant apusul. Aerul e atat de plin de praf si de nisip incat la apus poti sa te uiti fara probleme la soare, iar culorile sunt complet diferite fata de culorile cu care sunt in mod normal obisnuit.

Si desi poate ar trebui sa-mi para putin rau ca am facut cale intoarsa unul din avantajele unui plan flexibil e ca te simti foarte legat de o idee care ti-a venit in minte in urma cu o zi. Nu e ca si cum ai renunta la un loc la care visai de luni de zile. Pur si simplu am cateva saptamani in fata in care pot sa incerc sa vad cat mai mult din Maroc. Si cum sunt sigur ca nu am cum sa vad totul, unele lucruri pot sa ramane linistite pentru data viitoare.