Veliko, Tabachka si Valea Fiarelor

Un jurnal doi intr-unu, despre ultimele doua weekend-uri. In fiecare din ele am descoperit cate o noua zona de catarat din Bulgaria, care pentru mine se rezuma pana acum la Basarbobo, foarte la indemana si poate tocmai din cauza aceasta si destul de frecventat.

Acum doua weekend-uri am fost impreuna cu Rudi,Corina,Victor si Cataline la Veliko Tarnovo (Marea Tarnoava pe romaneste), loc frumos cu destul de multe faleze de catarat si cu foarte multe trasee de toate dificultatile. Singurul dezavantaj cred ca e faptul ca oriunde te-ai catara e si drumul nu foarte departe, iar zgomotul masinilor e amplicat de faptul ca totul se gaseste intr-o vale, astfel incat nu se poate spune ca e un loc foarte linistit de catarat.

Pe o fisura foarte frumoasa si estetica la Veliko.

In rest am avut parte de o vreme primaveratica, cu putin cam mult vant dar si cu mult soare. Duminica in schimb vremea a fost destul de instabila, cu mai multe adverse de ploaie care au cam udat faleza la care eram, astfel incat am renuntat destul de repede si ne-am indreptat atentia catre vizitarea cetatii din Veliko Tarnovo, cu vestigiile din timpul celui de-al doilea imperiu bulgar (pe undeva pe la 1200). Cetatea e partial reconstruita si e extrem de interesant amplasata, pe un platou stancos inalt de cateva zeci de metri inconjurat aproape din toate partile de un rau.

Weekend-ul urmator destinatia avea sa fie Tabachka, care mi-a placut foarte mult datorita linistii pe care am gasit-o acolo. Practic nu e nici un drum foarte circulat prin zonaiar faleza e in apropierea unui sat detul de pustiu si lipsit de activitate. De fapt singurul localnic pe care l-am vazut toata ziua a fost un cioban bulgar care plimba cateva caprite prin zona, echipat cu un amuzant scaunel pliabil. Traseele din nou variate, nu la fel de multe ca la Veliko dar totusi suficiente pentru a te tine ocupat o zi intreaga.Oricum sunt cateva trasee frumoase care se merita incercate. Totusi anumite trasee au cateva prize sapate, cele mai usoare cel putin.

Odihna si efort.

Discutand despre un traseul interesant, ce ne-a dat ceva batai de cap.

Oricum mi-au placut iesirile la escalada, dupa o iarna in care nu prea am avut parte de iesiri la stanca. Si are intr-un fel si escalada farmecul ei, cu trasee si miscari frumoase, cu felul relaxat si comod in care se desfasoara iesirea, cu concentrarea pe care o ai atunci cand incerci un traseul mai greu. E interesant si interactiv in acelasi timp, momentul in care incercand cap un traseu nou treci de punctul de la care nu mai exista varianta descatararii pana in dreptul buclei, si in acelasi timp nu stii daca vei gasi continuarea miscarilor, sau daca o vei gasi in timp util. Si chiar e un punct pe traseele mai grele cel putin, pe care daca il depasesti descatararea prea mai e posibila, si nu ai decat varianta continuarii in sus pana la confortul psihic al urmatoarei bucle. Binenteles depinde si de trasee si de felul in care sunt batute, sunt si trasee batute extrem de prietenos, dar si trasee mai generoase cu spatiul dintre asigurari.

Ziua de duminica avea in schimb sa fie dedicata bicicletei. Componenta oarecum neschimabta, adica eu, Mike, Rudi si Corina, iar traseul unul clasic si frumos de sosea, respectiv Campina->Sotriile->Comarnic->Secaraia->Valea Doftanei->Paltinu->Sotriile->Campina, in totalitate de sosea. Traseul e chiar frumos, lipsit de trafic intens, in afara de scurta portiune comuna cu DN1, si strange pe parcursul celor 63 de kilometri aproximativ 1800 de metri diferenta de nivel. Oameni iesiti la trebuire campului, carute trase de cai, soare si ceva vant, urcari care au scos un pic sufletul din noi si coborari rapide cu serpentine insiruite, cam de asta am avut parte in ziua de Duminica. Un jurnal mai detaliat a pus mike aici.