Vf Omu, a doua oara in Bucegi, 2004

Un pic mai multe poze aici.

Din nou povestea unei ture de acum mai multa vreme, din acelasi an cu iesirea din Fagaras. Privind in spate in comparatie cu alti ani a fost un an destul de prolific pentru iesiri la munte, in total iesind de cel putin 4 ori (pana atunci iesisem probabil de 2-3 ori pe an). A fost si primul an cand am iesit mai mult fara Norica, unchiul datorita caruia am ajuns sa merg la munte. Ar fi multe de povestit din perioada respectiva, in primele vacante din facultate, atunci cand am ajuns de mai multe ori consecutiv in Apuseni, ulterior si in alti munti, sper sa apuc la un moment dat sa scanez si pozele ramase din perioada respetiva, chiar daca sunt foarte putine.

Revenind in schimb la excursia de 2 zile din Bucegi, practic a fost prima data cand am ajuns si cand am dormit la Omu. Mai ajunsesem in Bucegi de doua ori pana atunci, prima data cu norica intr-un octombrie-noiembrie cu ceva zapada cand am urcat pe Alba si am incercat fara success sa ajunge a doua zi pana la Omu (era acea perioada nu foarte fericita pentru drumetii, cand prima zapada se transforma intr-o pojghita de gheata ce poate sa produca destul de usor accidente). Revenind in schimb la anul urmator, si la doua zile superbe de toamna, cu prima mare de nori pe care o vazusem pana atunci, si cu un rasarit superb pe care l-am prins la Omu dar pe care din pacate nu am avut cu ce sa-l fotografiem, datorita aparatului de fotografiat cam primitiv pe care il aveam in perioada respectiva.

Parteneri de calatorie au fost Catalin si Georgiana, iar traseul a fost unul relativ clasic: Bustei->Poiana Costilei->Valea Cerbului-Cruce->Caraiman->Jepii Mici->Busteni. Pentru urcare pe valea cerbului ni s-a parut si atunci extrem de lunga, mai ales serpetinele din partea superioara. Un efect demoralizat a avut si ceata care ne-a invaluit incepand cu caldarea superioara, ceata ce a fost in schimb compensata de rasaritul de a doua zi dimineata. Am avut parte si de o vizibilitate de zile mari spre Crai, Iezer, Cozia, si ma chinuiam sa descifrez masivele ca la lectia de geografie. In timp ochiul a invatat sa recunoasca mult mai repede forma masivelor cunoscute, din diferite unghiuri astfel incat acum le recunosc mult mai repede, dar in momentul respectiv nu era deloc usor sa deslusesc puzderia de varfuri si de muchii.

La cruce am avut parte si de o mare de nori, cam dantelata ce e drept dar tousi suficienta pentru a-ti da senzatia de a fi deasupra norilor. Si atunci, ca si in urma cu doi ani mi se parea fascinant felul in care se vedea Busteniul de la Cruce. A urmat si o prima coborare pe Jepii mici, printr-un peisaj veritabil de toamna, cu iarba uscata si zade ingalbenite si cu o lumina blanda pe care pana atunci nu o intalnisem de foarte multe ori.

Pe plaiul munticelu.

A doua zi pe platou, a se observa echipamentul de ultima generatie. Trebuie spus ca inca mi se pare ca fasul tine la fel de bine ca orice windstoper impotriva vantului.